Fairytales Friday – Basme suedeze


Dacă e vineri, înseamnă că e timpul pentru un nou articol despre basme, iar astăzi vă aduc în atenție un volum deosebit. Prinți, prințese, troli și vrăjitoare – Basme suedeze, o antologie ilustrată de John Bauer, cuprinde 14 basme destul de diferite între ele, în care regăsim însă aceleași teme comune: lupta dintre bine și rău, perseverența în calea greutăților și sacrificiul personal.

Spre deosebire de basmele Fraților Grimm, aceste basme suedeze sunt mai complexe, personajele sunt mai nuanțate, iar atmosfera este mai melancolică, în ciuda finalurilor fericite (în mare parte). Elementele fantastice sunt mai subtile, iar eroii se luptă și câștigă mai mult pe cont propriu, decât cu ajutorul lor, prin caracterul lor dârz și bun, prin perseverență, calm și sacrificiu.

M-au uimit prin diversitatea și profunzimea adevărurilor care răzbat din ele și prin scriitura lor frumoasă, datorată unor scriitori suedezi de marcă.

Volumul începe cu un basm interesant, Coțofana cu sare pe coadă de Anna Wahlenberg, a cărui temă este… importanța muncii!

Un băiat sărac află că dacă presari sare pe coada unei coțofene aceasta îți va îndeplini orice dorință. Doar că e cam greu să o prinzi! Când acesta se află pe punctul de a prinde una, coțofana îi mărturisește că e o prințesă vrăjită și îi cere să îi aducă un briceag frumos în schimbul îndeplinirii oricărei dorințe. Băiatul se duce și adună fructe de pădure, le vinde și cu banii obținuți cumpără briceagul, dar coțofana strâmbă din nas și spune că nu e demn de o prințesă. Și uite așa începe un joc în care coțofana cere lucruri din ce în ce mai mari și mai valoroase, iar băiatul crește și muncește din ce în ce mai mult și ajunge, în final, să nu-și mai dorească nimic pentru că a obținut deja totul cu mâinile lui, prin hărnicie și muncă.

„Comoara de preț a unui om este munca”, spune și înțeleptul în Proverbe 12:27. Iată un adevăr care nu prea mai este prețuit astăzi, oamenii încearcă mai degrabă să găsească metode de a obține cât mai mult cu cât mai puțin efort și cu cât mai puțină muncă.

Următorul basm se numește Dag, Daga și Trol-zburător de pe Muntele cerului de Harald Östenson. Este vorba despre un frate și o soră, dintre care, într-o zi, fratele se pierde. Sora pleacă în căutarea lui, iar la un moment dat o găsește un prinț care vrea să o ia de soție și îi dă o rochie, brățări de aur și o coroană de aur. Dar ea nu poate să rămână cu prințul și nu are liniște, știind că fratele ei este încă pierdut, așa că pleacă din nou în căutarea lui. Pe drum și pentru eliberarea fratelui său, se întâlnește cu niște troli, care vor fiecare ceva în schimb pentru călăuzire mai departe, iar darurile prințului îi vor fi foarte utile în acest sens. Concluzia este că fata nu pierduse nimic atunci când părăsise siguranța castelului ca să-și salveze fratele de troli.

Deci nici noi nu ar trebui să ne temem să ne asumăm riscuri pentru a face binele, pentru a salva pe cineva – de „trolii” lumii acesteia, fie ei exteriori sau interiori. În plus, noi Îl avem alături pe Domnul Hristos care ne-a îndemnat să avem îndrăzneală, căci El a biruit lumea (Ioan 16:33), iar fiecare credincios primește nu niște daruri materiale care să îi îmbuneze pe „troli”, ci un dar de la Duhul Sfânt, „spre folosul altora” (1 Corinteni 12:7).

Următorul basm, Prințesa lebădă de Helena Nyblom este unul dintre preferatele mele, deși nu este un basm cu final fericit în înțelesul clasic al sintagmei. Nici prințesa lebădă nu este ceea ce ne-am închipui la început, o prințesă transformată în lebădă, ci o lebădă care capătă trup de om pe malul unui lac din Suedia.

De fapt, povestea începe cu trei astfel de lebede prințese care poposesc un pic în formă umană pe malul acelui lac, dar apropierea oamenilor le zorește să plece, pentru a nu fi descoperite. Mezina însă rămâne în urmă și își pierde veșmântul de lebădă (luat de fapt de o femeie care locuia în pădurea din apropiere) și este găsită plângând de o femeie aflată în slujba cuiva de la palat.

Prințesa lebădă

Prințesa ajunge ea însăși slujnică la palatul din Tyreso. Evidențiindu-se dintr-o mie, aceasta rămâne aparte, prin frumusețe și stranietate, se ține deoparte de celelalte slujnice, până într-o zi când tânărul prinț începe să o observe și se îndrăgostește de ea și o ia de soție (aflând între timp că o cheamă Isis). Însă prințesa nu e fericită. A uitat cine este, dar sufletul ei tânjește după ceva ce nu-și poate explica, mai ales toamna.

Prințesa lebădă

Nu știu de ce mă doare atât de tare pieptul când văd lebedele zburând departe de aici, spune ea.

Într-o zi, într-una dintre plimbările ei prin pădure, găsește un veșmânt de lebădă (lăsat la uscat de femeia din pădure, cea care îl luase cu ani în urmă) și cu mâini tremurătoare și cu zâmbetul pe buze se îmbrăcă cu veșmintele găsite, își băgă capul printre aripi și-și ridică gâtul de lebădă, pentru ca imediat după să plutească pe deasupra câmpiilor, spre apă, cu un strigăt de libertate și fericire.

Pe mine această tânjire și dezbrăcare/îmbrăcare a prințesei în veșmântul de lebădă m-au făcut să mă gândesc la tânjirea – asumată sau nu – a omului după Dumnezeu și după „altceva, altundeva” pe care nu și-o poate explica și m-au dus cu gândul la următoarele pasaje biblice:

Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este (1 Ioan 3:2).

Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.

Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.

Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă. (2 Corinteni 5:1-9)

Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos (Galateni 3:27).

Cei patru troli mari și micul Peter Pășunarul de Cyrus Granér subliniază un adevăr foarte important: Nimeni nu va deveni domn și stăpân al trolilor mari și mici, al spiridușilor, al gnomilor și al elfilor dacă nu-și poate păstra mereu cumpătul. Sau, în cuvintele înțeleptului: Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi (Proverbe 16:32).

Un alt basm interesant este Călătoria trolului de Anna Wahlenberg.

În timp ce se duce la pețit, Peder Lars se întâlnește cu o femeie urâtă care îl roagă să o ajute să capete o rășină cu care să-și vindece picioarele rănite, în schimbul unor monede de aur, dar el refuză; auzind cântecul mamei-trol a femeii de mai multe ori, Peder Lars cedează și se răzgândește, cu riscul de a întârzia la pețit și de a pierde fata în fața altui pețitor.

Băiatul se întoarse în șa: i se părea că cineva se așezase în spatele lui pe crupa calului.

De atunci înainte, indiferent de întârzierea cu care pornea în vreo călătorie, mereu ajungea la timp și nimeni nu-l vedea vreodată nerăbdător să plece.

Nu ceruse nicio răsplată pentru ceea ce făcuse pentru femeia-trol din șanț, însă aceasta era, totuși, un trol cinstit și cu siguranță că băiatul își primise răsplata. Pentru că Peder Lars ajunge la timp și se căsătorește cu fata. Iată aici un exemplu de caz în care trolul nu este un personaj negativ la modul absolut, ci se dovedește a fi chiar de ajutor eroului.

Prințul fără umbră de Joanna Oterdahl este un alt basm care mi-a plăcut mult de tot!

Într-un regat, trăia un prinț care avea o soră mai mică aflată pe moarte. Într-o noapte, face un schimb cu cel care strânge umbrele, renunțând la umbra lui în schimbul însănătoșirii prințesei, fără a putea dezvălui cuiva târgul făcut.

Cu timpul, faptul că nu are umbră începe să iște zvonuri și batjocuri, așa că prințul este alungat și pleacă. Prințesa își amintește de un vis în care i se dezvăluise adevărul și pleacă în căutarea lui.

Pe parcurs, ea renunță la frumusețea ei în schimbul unui ghem care să o călăuzească spre capătul lumii, apoi la tinerețe, iar, în final, chiar la sănătatea ei.

În drumul meu până aici am învățat că nu primești lucruri fără să dai ceva în schimb. Știu că vrei de la mine ceea ce i-ai dat fratelui meu în noaptea aceea, pentru umbra lui. Așadar, ia-mi sănătatea și lasă umbra fratelui meu să-mi arate calea spre el.

Umbra o va conduce într-adevăr la fratele ei, dar bineînțeles că acesta nu o mai poate recunoaște, ea fiind acum o femeie bătrână și slăbită. Așadar, întrebată fiind ce face sora lui, ea îi spune că e moartă de multă vreme.

Acum înțeleg de ce umbra mea s-a întors la mine, zise el. Însă aș fi preferat să trăiesc tot restul vieții fără ea, numai să știu că sora mea e vie și fericită.

De îndată ce prințul rosti aceste cuvinte, fata simți cum îi revine sănătatea. Acum înțelese că puterea omului cenușiu fusese înfrântă.

Apoi, pe drumul înapoi spre casă, ea își recapătă, pe rând, și tinerețea, și frumusețea și cei doi se bucură de reuniune. Am admirat tare mult dragostea prințesei pentru fratele ei, care i-a dat mult curaj și perseverență, pentru că, nu-i așa, dragostea „suferă totul” (1 Corinteni 13:7).

Băiatul care nu cunoștea frica de Alfred Smedberg aduce în discuție un alt adevăr important: Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea. (1 Petru 3:9)

Nisse, eroul acestui basm, nu se temea de nimic pe lume, oricât de primejdios ar fi fost. Motivul pentru care Nisse nu se temea era acela că avea o inimă plină de bunătate și se purta frumos cu orice vietate, încât nici cea mai înfricoșătoare fiară din pădure nu avea vreun motiv să-i facă rău.

Într-o zi, acesta pleacă să caute vaca pierdută a familiei sale numeroase, care fusese luată de troli. În drumul său le câștigă de partea lui, prin bunătate și amabilitate, pe toate sălbăticiunile cu care se întâlnește, care îl vor ajuta apoi să scape de troli. Pentru că, e adevărat, cele mai multe ființe pot fi îmblânzite de prietenie, bunătate și generozitate, dar numai forța te poate ajuta împotriva trolilor.

Un ultim basm din acest volum despre care vreau să vă povestesc este Colierul de perle al reginei de Anna Wahlenberg. Estella, o tânără de la curtea unui rege își dorește tare mult să fie observată de acesta și să danseze împreună la bal. Atât de mult încât, atunci când i se oferă ocazia de a obține ce își dorește, ba mai mult, chiar să devină soția regelui în schimbul lacrimilor sale, Estella este de acord cu acest târg. Femeia-trol cu care încheie această învoială îi provoacă durere ca să o facă să plângă, iar lacrimile i se prelingeau din ochi, transformându-se în cele mai frumoase perle albe.

Cu o parte dintre ele femeia-trol îi face și Estellei un colier, care nu poate fi distrus, iar aceasta nu mai poate de acum decât să râdă, nu și să plângă.

Toate bune și frumoase, regele se îndrăgostește de ea, o ia de soție și cei doi au un fiu, care într-o zi, însă, cade grav bolnav la pat. Regina, însă, pare să nu sufere deloc din cauza aceasta, pentru că în loc să plângă, ea râde, iar oamenii încep să bănuiască că e un lucru necurat la mijloc, inclusiv regele care într-un târziu o și alungă de la palat. Estella o caută pe femeia-trol pentru a-și recupera lacrimile și o imploră:

Dă-mi lacrimile, ca să-mi pot plânge copilul aflat pe moarte!

Nu pot să fac asta, până ce nu vei aduce pe cineva să plângă la râsul tău.

Estella o imploră să-i ofere măcar o cale prin care să-și poată revedea fiul înainte ca acesta să moară, iar femeia- trol îi dă o mantie-umbră cu care să se strecoare nevăzută în palat pentru o ultimă oară, cu avertismentul că dacă va râde, mantia își va pierde puterea și va fi văzută.

Ajunsă la căpătâiul fiului ei, Estella însă nu se poate abține și izbucnește într-un râs incontrolabil, pe care regele, aflat în încăpere, îl observă și își dă seama după restul gesturilor că nu este un râs firesc. Acesta izbucnește în plâns de mila ei, iar Estella este eliberată de vraja femeii-trol.

Râsul ei cristalin dispăru pentru totdeauna. Nu simți însă niciodată lipsa acelui râs fermecat. Era infinit mai bine să poată plânge! – pentru că, după cum s-a văzut, altfel este imposibil să „plângi cu cei ce plâng” (Romani 12:15).

Și astfel se încheie o aventură și o alta începu, așa cum se întâmplă și în viață, este gândul cu care se încheie volumul Prinți, prințese, troli și vrăjitoare – Basme suedeze, un volum care cuprinde și alte basme frumoase, care te pun pe gânduri și te-ndeamnă să te întrebi: tu ce ai fi făcut în locul eroilor? ai fi perseverat? ai fi reacționat cu blândețe? cu calm? ai fi dat înapoi? ai fi renunțat?

Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.

„Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului. (Evrei 10:35)


Fairytales Friday este o rubrică în care scriem despre povești și basme din diverse spații culturale și adevărurile profunde pe care le descoperim în ele.

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: