Fairytales Friday – Frații Grimm


Multor copii nu le plac basmele, dar multor adulți, da. Adevărul este că, după cum spune J.R.R. Tolkien, basmele sunt acum asociate cu copiii pentru că nu mai sunt la modă pentru adulți; s-au retras, de fapt, în camera copiilor așa cum mobila veche se retrăgea odinioară acolo, nu pentru că începuse să le placă puștilor, ci pentru că încetase să le mai placă părinților lor.

Fantasticul sau Miticul este un Mod accesibil la orice vârstă pentru unii cititori; pentru alții, la nici una. La toate vârstele, dacă este bine utilizat de autor și dacă întâlnește cititorul potrivit, are aceeași putere: de a generaliza rămânând totuși concret, de a prezenta în formă palpabilă nu doar concepte sau chiar trăiri, ci întregi clase de trăiri, și de a da la o parte ceea ce e superfluu. Dar în cel mai fericit caz poate să facă încă și mai mult; poate să ne ofere trăiri pe care nu le-am avut niciodată și astfel, în loc să „comenteze asupra vieții”, poate să adauge ceva la ea. (C.S. Lewis – „Uneori basmele pot spune cel mai bine ce e de spus” în Despre lumea aceasta și despre alte lumi)


Simt că mă aflu cumva la o suprapunere a „vârstelor”: pe de o parte sunt adultul care (re)descoperă basmele, părintele care le citește pe multe dintre ele propriului copil, dar și copilul care am fost, care recuperează aceste lecturi, care nu i-au populat prea mult copilăria. Nu-mi amintesc să fi citit prea multe basme și povești în copilărie, cu excepția celor ale Contesei de Ségur, când eram oricum mai mare și a primului volum din poveștile culese de Petre Ispirescu, basmele europene sau cele ale lui Hans Christian Andersen, în doze mici și în mare parte trecute prin filtrul repovestirilor sau al interpretărilor date de desenele animate.

Iarna aceasta mi-am propus să citesc basme și povești din mai multe spații culturale, urmărind atât simpla plăcere a lecturii și a descoperirii unor culturi diferite, cât și să văd în ce măsură acestea transmit adevăruri mai profunde, așa cum m-a lăsat să înțeleg discuția noastră despre basme din sezonul aniversar.

Am început așadar cu o reeditare a unei colecții de povești de Frații Grimm, Cele mai frumoase povești – ilustrate de Daniela Drescher. Volumul cuprinde 30 dintre cele mai cunoscute povești culese de folcloriștii germani, unele dintre ele descoperindu-le acum pentru prima oară.

Când citești mai multe astfel de basme la rând începi să întrevezi niște teme sau „mecanisme” care se repetă, unele dintre ele crude și violente (nici pe departe la nivelul de cruzime și violență din primele ediții ale lor! Frații Grimm înșiși le-au mai „periat” și chiar „încreștinat” pe unele dintre ele de-a lungul anilor, adăugiri care se observă și în unele din aceste volume, în care apar biserici sau este menționat Dumnezeu).

Violența basmelor este motivul pentru care în ultimii ani unii părinți le evită și le consideră nepotrivite pentru mintea fragedă a copiilor; le propunem variante „îndulcite” în desene animate sau repovestiri și deși împărtășeam și eu această opinie, îmi dau seama acum că prin această atitudine nu facem decât să amânăm inevitabilul – lumea este un loc violent și crud și mai devreme sau mai târziu, copiii vor fi izbiți de această realitate. Copiii trebuie să învețe că ea poate fi înfruntată cu curaj și îndrăzneală și îmblânzită prin bunătate și perseverență.

Aceasta este una dintre temele care se regăsesc în aceste basme – bunătatea, loialitatea, perseverența sunt, uneori după multe greutăți și încercări, într-un final, răsplătite. Vă sună cunoscut acest adevăr?

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! (Matei 5:5)

Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. (Coloseni 3:23-34)

Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. (2 Corinteni 4:17)

De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. (2 Petru 1:5-8)

Cei trei omuleți din pădure este un basm pe care îl cunoșteam cu alt titlu de pe o casetă cu teatru radiofonic pe care o ascultam când eram mică, care ilustrează aceste adevăruri, la fel și Măicuța Holle, cu care se și aseamănă de altfel, prin tema celor două surori, una harnică și generoasă, alta leneșă și egoistă.

Desigur, însă, că în basme ajutorul supranatural și obiectele magice fac de multe ori ca acest proces să fie mult mai ușor și să pară că așa-zișii eroi nu fac mai nimic. Iar unele dintre basme nu prezintă niciun adevăr profund ascuns de descoperit, ba chiar, mi s-a părut mie în unele cazuri, că nu prezintă nici o coerență internă prea bună. De exemplu, chiar în primul basm din acest volum, Prințul fermecat, mai cunoscut sub titlul Prințesa și broscoiul, prințesa nu apucă deloc să empatizeze cu broscoiul disprețuit (așa cum știam dintr-o altă variantă a basmului), ci, cuprinsă de nervi la insistențele sale de a dormi și el în pat, îl ia și dă cu el de perete și hopa! Ce să vezi? Se transformă într-un prinț! Cu care se și căsătorește! Huh?

Într-un alt basm foarte cunoscut, Rapunzel, se pare că aceasta făcuse mai mult decât să-i cânte prințului care o descoperă și o vizitează în turn: când o găsește acesta la final, după ce vrăjitoarea o alungase în pustietate pe Rapunzel, aceasta „trăia și ea în mare sărăcie, împreună cu cei doi copii pe care-i născuse: un băiețel și o fetiță”. Din nou, poftim?!

În Frumoasa adormită prințul care o „salvează” pe prințesa înțepată cu un fus, de fapt se „nimerește” să vină la castel fix atunci când se împlineau cei 100 de ani ai blestemului, iar spinii se dau pur și simplu la o parte din calea sa.

Iar Albă-ca-Zăpada… mi s-a părut pur și simplu… naivă, ca să mă exprim frumos. De trei ori vine vrăjitoarea/mama vitregă la ea cu câte un obiect fermecat otrăvit și de tot atâtea ori îi cade în plasă.

Tatăl Cenușăresei se pare că era încă în viață în timp ce ea trăia abuzată de surorile și mama vitregă! Și nu merge la bal doar o dată, ci de trei ori! Și, îmi pare rău să vă spun, dar pantofii ei nu erau de cleștar, ci de aur! Iar surorile vitrege chiar își taie din picior ca să le încapă pantofiorul, sângele fiind semnul care le dă de gol! În plus, nu există nicio Zână Nașă, Cenușăreasa plânge și se roagă alunului de lângă mormântul mamei sale și acesta îi oferă rochiile și pantofii de bal.

Cenușăreasa

Unul dintre basmele mele preferate din acest volum, și cel mai complex dintre ele este Cei doi frați. Doi frați crescuți de un vânător, după ce tatăl lor îi abandonase în pădure, își adună fiecare o șleahtă de animale salvate de ei înșiși, câte un iepure, o vulpe, un lup, un urs și un leu și într-o zi se despart la o răspântie să-și încerce norocul fiecare. Unul dintre ei ajunge să se lupte cu un balaur cu șapte capete, pentru ca altul să-și asume victoria lui și răsplățile ce i se cuveneau. Prin iscusință, perseverență, ajutorul animalelor și al fratelui său, acesta își va recăpăta meritele și prințesa, dar și o relație întărită cu propriul frate.

Cei patru frați iscusiți

Un alt basm interesant mi s-a părut Cei patru frați iscusiți, în care fiecare dintre ei își folosește dibăcia în hoție, citire în stele, vânare și croitorie și reușesc astfel, prin cooperare, să salveze o prințesă păzită de un balaur pe o stâncă din mijlocul mării. Și pentru că toți contribuiseră în egală măsură, decid să nu se însoare niciunul cu prințesa, ci să accepte o jumătate din împărăție și să-și petreacă restul zilelor cu tatăl lor. Deștepți, nu?

În concluzie, cred că selecția acestui volum, alături de ilustrațiile superbe ale Danielei Drescher (priviți rochia Cenușăresei de mai sus!) fac din acesta o bună introducere în opera Fraților Grimm și în imaginarul german, care vă va încânta, vă va oripila, vă va surprinde sau vă va pune pe gânduri, după caz.


Fairytales Friday este o rubrică în care scriem despre povești și basme din diverse spații culturale și adevărurile profunde pe care le descoperim în ele.

Vouă ce basme clasice vă plac? Ce surprize ați avut la (re)citirea lor, dacă vă erau mai familiare versiunile din desene animate sau filme?

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: