În luna august luăm vacanță de la articole consistente pe blog, dar asta nu înseamnă că vă lăsăm fără materiale de lectură, pentru momentele în care aveți nevoie de inspirație. Așadar, pentru următoarele săptămâni v-am pus laolaltă recomandările din seria Cărți cu dor de ducă din ultimii trei ani, grupate pe categorii.
Cărți cu dor de ducă #3 – Călătoria ca epifanie
Din lista cărților mele cu dor de ducă nu putea să lipsească unul dintre autorii mei preferați, Eric-Emmanuel Schmitt. Dintre multele sale cărți, am ales-o pentru această listă pe cea mai personală dintre ele, unică între lucrările sale: Noaptea de foc.
Făcând trimitere prin titlul său la experiența convertirii lui Blaise Pascal (pe care el a numit-o „noaptea de foc”), această carte reprezintă povestea unei călătorii-epifanie. La vârsta de 28 de ani Schmitt a întreprins o călătorie în deșertul algerian, iar într-o noapte, rămas singur și fără resurse pe muntele Hoggar, are parte de un soi de epifanie care îl va face să creadă în Dumnezeu.
Cărți cu dor de ducă #7 – Călătoria, o perspectivă pisicească
Vreau să vă recomand un roman japonez căruia nu i-am putut reproșa nimic (nici că nu se întâmplă nimic, nici că ce se întâmplă este atroce sau pervers), recent apărut la Editura Humanitas: Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa.
O să spun de la început că nu sunt o pasionată de pisici și, cu toate acestea, mi-a plăcut foarte mult acest roman, deși este construit din perspectiva unei foste pisici vagaboande care și-a găsit un cămin în casa lui Satoru. Acesta o botează Nana („7” în japoneză), deși este motan, datorită modului în care i se arcuiește coada în forma cifrei șapte. Motanul comentează acțiunile stăpânului său, iar apoi pleacă cu acesta într-o călătorie în căutarea unui nou cămin pentru motan.
Cărți cu dor de ducă #8 – O călătorie inițiatică prin Pădurea cea Mare
Într-un moment în care credeam că și genul fantasy, și cel science-fiction, au „murit”, pentru că nu mai găseam cărți care să nu fie alterate fie de ideologiile care circulă în aceste vremuri, fie pur și simplu de imaginația autorilor care aduce tot ce este mai rău din lumea noastră în lumea lor imaginară, am găsit o carte, de fapt o trilogie, care face tocmai opusul. Fantasy-ul de calitate nu a murit!
Seria Drumul spre Vozia (Cei trei și Pădurea cea Mare, Cei trei și luptele Deralei, și Prin coline și neguri) se petrece pe meleagurile noastre, însă într-un decor mitic, atemporal, inspirat de folclorul din această regiune. În loc de elfi, troli sau goblini, cu care ne-am obișnuit poate prea mult în astfel de povești, avem năluci, iele, strigi, precum și daci – evident nu ca ființe supranaturale, ci ca triburi mitice, bine ascunse în munți, contemporane cu protagoniștii noștri, însă conservându-și obiceiurile antice. Autorul, pr. Mihai-Andrei Aldea este teolog (specializarea Bizantinologie), doctor în filologie (specializarea Folcloristică) și doctorand în istorie.
Cărți cu dor de ducă #9 – Călătorie în copilărie
Nu puteam să nu includ în această listă cel puțin o carte pentru copii, iar cea pe care v-o propun astăzi este una cu adevărat deosebită. Publicată pentru prima dată în 1966, cu subtitlul Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești și ilustrată minunat de Ágnes Keszeg în ediția din 2013, această carte este încă din titlu o invitație la călătorie.
Unde fugim de-acasă? de Marin Sorescu este un festin al imaginației de o muzicalitate extraordinară. Așa cum sugerează subtitlul, scurtele texte care compun volumul sunt aproape poeme, frazele rimează și au cadența unui text poetic.
Cărți cu dor de ducă #11 – Flori, fete și băieți, munți și aventură
M-am gândit mult ce titlu să dau acestui articol, pentru că am vrut să cuprindă esența unei serii de cărți despre care nu-mi vine să cred că nu mi-am mai amintit până acum, de când scriu toate aceste articole cu liste tematice de lectură. Este vorba despre o serie de 5 volume publicate între 1956-1963 și, cred eu, sunt cărțile cu dor de ducă prin excelență ale generațiilor trecute pe care trebuie să le cunoască și generația de azi.
Cireșarii de Constantin Chiriță este o serie de cărți pe care eu am citit-o până să intru la liceu și face parte dintre acele cărți ale căror personaje rămân cu tine mult timp după ce le-ai citit, pentru că ai timp, de-a lungul celor 5 volume, să te împrietenești cu ele și să le cunoști ca pe niște persoane reale.
Cărți cu dor de ducă #20 – Povestitoarea pe Drumul de Aur
Dacă tânjiți după povești „de familie” despre rude mai mult sau mai puțin excentrice, ale căror fapte și idei rămân în analele nescrise ale neamului, după viața tihnită la țară și ritmurile fiecărui anotimp în parte, după o insulă îndepărtată acum un secol, unde o înmormântare era la fel de bine un prilej de socializare ca oricare altul, dacă tânjiți după literatură de calitate și un grup de prieteni pe cinste, dar și după o doză zdravănă de umor, trebuie să citiți Povestitoarea și Drumul de Aur de L.M. Montgomery.
Cărți cu dor de ducă #22 – Viața în miniatură
Vă invit astăzi să descoperiți lumea prin ochii unor personaje miniaturale, „prumutătorii” inventați de Mary Norton în seria The Borrowers și să aflați de ce cred că această serie este tocmai bună pentru vacanță.
În limba română au apărut între timp toate cele cinci volume ale seriei, traduse Omuleții de sub casă, Omuleții sub cerul liber, Omuleții pe apă și Omuleții în aer și Omuleții răzbunați.
Prumutătorii sunt niște omuleți minusculi care trăiesc ascunși în casele oamenilor și „împrumută” de la aceștia tot ce au nevoie pentru a trăi, de obicei obiecte cărora nu li se simte lipsa și cărora le dau o nouă utilitate – ace, degetare, cuburi de zahăr, sugative, fire de ață, tot felul de resturi și de lucruri pe care le „pierd” de obicei oamenii prin casă. Totul merge bine însă atâta timp cât aceștia nu sunt văzuți de către „fițele umane”, căci dacă sunt descoperiți, trebuie să se mute.
Cărți cu dor de ducă #24 – Călătoria ca șansă de izbăvire
Schimbăm registrul și tonul și vă propun o călătorie mai neobișnuită. O călătorie din alte vremuri, nu de recreere, ci cu o miză foarte serioasă. O călătorie în care se întrepătrund, laolaltă cu evenimente din istoria poporului român, poveștile a șase proscriși care fug fiecare de un trecut tumultos și speră să-și izbăvească astfel soarta. O călătorie plină de pericole și lupte, la capătul căreia își va găsi fiecare în felul său izbăvirea. Un roman medieval cum numai Simona Antonescu putea să scrie.
În romanul Ultima cruciadă Simona Antonescu se întoarce în timp până în anul 1456, când voievodul Iancu de Hunedoara întreprinde o ultimă campanie cruciată împotriva turcilor, la Belgrad. Deși victorios, acesta va muri curând de ciumă, iar trupul său este trimis acasă în Cetatea Hunedoarei însoțit de convoiul cruciaților învingători. Trupurile neînsuflețite printre care este ascuns Iancu de Hunedoara de teama unui atac din partea caselor ungare rivale, se află în grija unui grup de luptători români, toți proscriși: Silip Călăul, care speră să scape de stigmatul meseriei sale, obținând proprietate în interiorul Cetății Alba-Iulia, Maria Descântata, o rebelă cu păr ca focul și glas ce dă naștere unui cântec nepământean de frumos, fugită de acasă din cauza unor evenimente tragice, Avram, un preot răspopit, care în sfârșit își află adevăratul rost, Gădălin, un ucenic săbier cu mințile rătăcite și Lupu și Corbu, doi braconieri, care au scăpat astfel de condamnarea la moarte.
Cărți cu dor de ducă #25 – Popas la marginile Țării Zânelor
Vă invit să zăbovim pe meleagul basmelor, la piciorul curcubeului – tărâmul pe care scriitorul și predicatorul scoțian George MacDonald îl folosește deseori pentru a-și crea poveștile încărcate de simbolism și alegorie, în care spiritualul se împletește cu materialul. Pionier în domeniul literaturii fantastice moderne, mentor al lui Lewis Carroll, George MacDonald este considerat și strămoșul celor din cercul literar Inklings, jucând un rol crucial în convertirea lui C.S. Lewis și influențându-i scrierile. Lewis însuși îl numește „maestrul său”, iar Madeleine L’Engle îl numește „părintele nostru – al tuturor celor care încearcă să înțeleagă adevărul cu ajutorul imaginației”.
Povestea pe care v-o propun astăzi, Cheia de aur (1867) este o sinteză a tuturor basmelor și conține elemente de bază cu care poate fi construit orice fel de basm. Găsim tema destul de des întâlnită la MacDonald (în Prințesa și Goblinii și Prințesa și Curdie, pe care le menționam și aici sau aici) a cuplului băiat-fată care reușește să depășească toate încercările pe care le îngăduie povestea. În cazul nostru, băiatul ajunge în mod voit în Pădurea Zânelor, acolo unde începe curcubeul la baza căruia se află o cheie de aur. Fata ajunge fără să vrea în aceeași pădure, drumurile li se intersectează, iar ei trebuie să descopere ce anume se deschide cu ajutorul misterioasei chei.
Cărți cu dor de ducă #29 – De-a v-ați ascunselea în Antarctica
Când afară e caniculă, nimic nu pare mai nimerit decât o evadare – măcar literară, dacă nu altfel – într-un loc mai răcoros. Și nicăieri nu e mai răcoare decât în Antarctica, așa că astăzi vă propun un roman palpitant, perfect de citit mai ales dacă sunteți blocați într-un oraș încins de căldură, în care parte din acțiune este plasată pe acest continent din sudul extrem (altă parte e plasată în ploiosul Seattle, deci tot e bine).
Unde ai dispărut, Bernadette? de Maria Semple a fost pentru mine o surpriză foarte plăcută, despre care am mai scris aici. Așa cum spuneam, este un roman foarte palpitant, inteligent construit astfel încât să nu-ți dai seama până la sfârșit de adevăr și fără scene explicite de sex (ceea ce e foarte rar! – doar o dată un personaj pomenește de așa ceva, dar fără a da detalii).
Cărți cu dor de ducă #35 – A explora înseamnă a fi atent
Săptămâna aceasta vă propun un roman pentru copii cu adevărat bun, pentru că poate fi gustat cu aceeași plăcere și de către adulți, o poveste extraordinar de frumos scrisă despre supraviețuire și efectele (dar și frumusețile) explorării unor teritorii necunoscute, despre prietenie și lucrul în echipă în condiții extreme.
Și dacă asta nu era suficient, ce poate provoca mai mult dorul de ducă decât un titlu ca Exploratorul? Așa se numește romanul lui Katherine Rundell, un roman care mi-a plăcut neașteptat de mult și care cred că este perfect pentru a fi citit în vacanță!
Cărți cu dor de ducă #37 – O vacanță în bandă desenată
Ce poate fi mai relaxant de citit și ce îți poate da mai mult senzația de vacanță decât o bandă desenată?
Vacanța lui Nor de Ileana și Maria Surducan este o astfel de carte care se inspiră din folclorul și imaginarul fantastic românesc, creând o poveste captivantă și foarte amuzantă despre prietenia improbabilă a trei copii speciali și modul în care își petrec aceștia vacanța de vară.
Cărți cu dor de ducă #39 – Baladele Nlithiei
În luna martie, vă povesteam că am participat la conferința Becoming Storytellers: C.S. Lewis și apologetica narativă, eveniment organizat de asociația Chrysolis. Acolo, l-am întâlnit pe Mircea Țara, care a subliniat nevoia de povești pentru a expune Adevărul, și nevoia de fantasy de calitate, de apologetică imaginativă – imaginarea elementelor care formează esența, valorile, principiile și frumusețea creștinismului în moduri noi care să fie mai ușor de înțeles, relevante cultural sau intrigante.
Pe lângă aceasta, însă, la conferință am aflat cu surprindere că Mircea este scriitor de fantasy și are deja câteva volume publicate la Crux Publishing, în seria Baladele Nlithiei. Fiind căutătoare de fantasy de calitate, n-am stat pe gânduri și am intrat în posesia celor patru volume, Inima Dragonului, Secretul Regelui Nemuritor, Căderea celor șapte turnuri și Vrăjitoarea de foc.
Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.
CARTEA E O VIAȚĂ 