Astăzi vom călători printr-o lume fantastică. Într-un moment în care credeam că și genul fantasy, și cel science fiction, au „murit”, pentru că nu mai găseam cărți care să nu fie alterate fie de ideologiile care circulă în aceste vremuri, fie pur și simplu de imaginația autorilor care aduce tot ce este mai rău din lumea noastră în lumea lor imaginară, am găsit o carte, de fapt o trilogie, care face tocmai opusul. Fantasy-ul de calitate nu a murit!
Seria „Drumul spre Vozia” (Cei trei și Pădurea cea Mare, Cei trei și luptele Deralei, și Prin coline și neguri) se petrece pe meleagurile noastre, însă într-un decor mitic, atemporal, inspirat de folclorul din această regiune. În loc de elfi, troli sau goblini, cu care ne-am obișnuit poate prea mult în astfel de povești, avem năluci, iele, strigi, precum și daci – evident nu ca ființe supranaturale, ci ca triburi mitice, bine ascunse în munți, contemporane cu protagoniștii noștri, însă conservându-și obiceiurile antice. Autorul, pr. Mihai-Andrei Aldea este teolog (specializarea Bizantinologie), doctor în filologie (specializarea Folcloristică) și doctorand în istorie.
Într-un fel, Drumul spre Vozia este un jurnal de călătorie. Drumul celor trei prieteni din poveste, cu nume extrem de umile sau chiar comice (Dan, Surdu și Mitu) se dovedește, în schimb, a fi un drum inițiatic, care îi modelează, îi maturizează, îi transformă, și chiar le revelează adevărata lor origine.
Rătăcindu-se de satul lor idilic prin Pădurea cea Mare, o pădure fantastică ce poate pune opreliști sau poate să-și lase trecătorii să meargă mai departe, în funcție de starea inimii lor (ceea ce îmi aducea aminte de Pădurea Bătrână sau de pădurea enților de pe Pământul de Mijloc al lui Tolkien), cei trei reușesc să înfrunte toate primejdiile pădurii cu curaj și cu devotament unul față de celălalt și să iasă din ea.
Aceștia au de acum o misiune: un trecător misterios le-a încredințat distrugerea unor fluiere care, altfel, ajunse pe mâini greșite, ar duce lumea într-o mare primejdie. Pe drumul lor, dincolo de această pădure, cei trei descoperă că lumea este altfel decât ce au lăsat ei în urmă, acasă. Deși au niște dușmani comuni puternici, cetățile sunt învrăjbite, iar oamenii sunt mai preocupați să fie dușmani unii cu ceilalți, decât să trăiască în bună orânduială, să investească în comunitățile lor, în păstrarea culturii și obiceiurilor, a lucrurilor frumoase și valoroase (cei trei chiar remarcă, cu stupoare, că oamenii de acolo nici măcar nu își mai fac propria pâine, ci se duc să cumpere pâine și apă, ceea ce ar fi fost de neimaginat în satul lor). Iar pe acest fond de dezbinare, este foarte ușor pentru niște personaje malefice, de pe meleaguri străine, să vină și să șteargă de pe fața pământului tot ce mai este nobil și vechi în aceste sate și cetăți, și să aducă un nou mod de gândire și de viață, care poate fi rezumat mai simpu astfel: „fără Dumnezeu”.
Pe lângă dialoguri pline de învățăminte, descrieri vii ale personajelor și locurilor și chiar și scene de luptă și vitejie impresionante și tulburătoare, autorul are grijă în mod subtil, dar puternic, să ne atragă atenția asupra realităților spirituale din spatele tuturor lucrurilor.
Toate aceste constatări îi ajută pe cei trei tovarăși să se maturizeze, să vadă că lumea nu este așa cum o credeau ei, și să treacă de la neștiință și ignoranță, la înțelepciune și pricepere (o paralelă și cu maturizarea hobbiților, care își părăsesc Comitatul pentru a vedea că lumea nu este așa cum o știau ei în căsuțele lor confortabile).
Deși a fost imposibil să nu văd Drumul spre Vozia ca un soi de Stăpânul Inelelor adaptat la folclorul românesc, am descoperit acest citat chiar pe site-ul autorului:
Se cuvine, poate, să completez doar cu observaţia că romanul a fost alcătuit în 2000-2002, într-o vreme în care nu citisem „Stăpânul inelelor”. Aveam să-l citesc abia în 2007, când am avut o adevărată uimire în faţa întâlnirii pline de atâta asemănare şi atâta deosebire între două culturi vechi, amândouă dispărute astăzi.
Mihai-Andrei Aldea
Fără a fi în vreun fel alegorică, seria reușește să inspire valori și elemente profund creștine și este cu siguranță o călătorie binevenită prin imaginarul folcloric românesc – cred că, invadați de motive fantastice din alte culturi, mai ales nordică sau anglo-saxonă, aveam nevoie de niște cărți în care să regăsim și elemente din moștenirea culturală a poporului nostru.
Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.
CARTEA E O VIAȚĂ 