Așa cum vă promiteam în raportul meu pe luna iunie, astăzi vă recomand un roman japonez căruia nu i-am putut reproșa nimic (nici că nu se întâmplă nimic, nici că ce se întâmplă este atroce sau pervers), recent apărut la Editura Humanitas: Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa.
O să spun de la început că nu sunt o pasionată de pisici și, cu toate acestea, mi-a plăcut foarte mult acest roman, deși este construit din perspectiva unei foste pisici vagaboande care și-a găsit un cămin în casa lui Satoru. Acesta o botează Nana (7 în japoneză), deși este motan, datorită modului în care i se arcuiește coada în forma cifrei șapte. Motanul comentează acțiunile stăpânului său, iar apoi, pleacă cu acesta într-o călătorie în căutarea unui nou cămin pentru motan.
Călătoria va constitui un fel de rememorare a vieții lui Satoru și o întoarcere în timp prin toate etapele acesteia, prin reprezentanții săi, prietenii fiecărei perioade: Kosuke (copilăria), Yoshimine (gimnaziul), Sugi și Chikako (liceul și facultatea) și Noriko, tutorele său legal (întreaga sa viață).
Pe toți aceștia îi vizitează Satoru în căutarea unui nou cămin pentru Nana, dar motanul nu se lasă așa ușor despărțit de stăpânul său.
Romanul lui Arikawa este în mod clar inspirat de romanul celebru în literatura japoneză, Eu, motanul de Natsume Soseki, un roman amuzant pe care l-am citit în facultate (și unul dintre puținele care chiar mi-au plăcut foarte mult), scris tot dintr-o perspectivă pisicească. De altfel, citează în prima frază începutul romanului lui Soseki. Spre deosebire de romanul lui Soseki însă, în romanul lui Arikawa acest mecanism nu este folosit pentru a scrie o satiră la adresa cusururilor umane, ci mai mult pentru a oferi un soi de perspectivă detașată, care scoate în evidență lucruri care de multe ori ne scapă.
Pentru cineva căreia îi sunt indiferente pisicile (să mă ierte fanii înfocați!) cred că spune multe faptul că recomand dintr-un foc două cărți cu pisici-naratori! Așa că nu o să mai scriu decât un pasaj din romanul lui Arikawa care rezumă prin câteva fraze ca niște cadre de film întregul roman:
Am atâtea amintiri plăcute…
Orașul în care s-a născut Satoru.
Tulpinile verzi de orez, legănându-se pe câmp în bătaia vântului.
Marea, cu înfricoșătorul ei vuiet apăsător.
Muntele Fuji, profilându-se semeț deasupra capetelor noastre.
Televizorul-cutie – paradisul tuturor pisicilor.
Momo, doamna cu purtări alese.
Toramaru, dulăul obraznic, dar dezarmant de sincer.
Uriașul feribot alb, în pântecele căruia încăpeau zeci de mașini.
Câinii din camera de pe vapor, care dădeau din coadă ori de câte ori îl vedeau pe Satoru.
Șinșila cu gura mare, care la despărțire mi-a urat good luck.
Întinderile nesfârșite din Hokkaido.
Florile mov și galbene ce împestrițau marginea drumului.
Câmpul cu stuf chinezesc care se unduia asemenea unui ocean.
Caii ce pășteau pe pășune.
Boabele rubinii ale scorușilor.
Nuanțele de roșu, învățate de la Satoru.
Trunchiurile zvelte și albe ale mestecenilor.
Panorama liniștitoare din cimitir.
Buchetul de flori în culorile curcubeului.
Căprioara și peticul alb de blăniță, în formă de inimioară.
Curcubeul dublu, cu capetele rezemându-se pe dealuri.
O să-mi amintesc de toate câte zile voi mai avea.
Vezi și lansarea online aici.
Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.
CARTEA E O VIAȚĂ 
Recunosc, daca poate nu voi citi cartea, sigur mi a placut prezentarea. Stilul Irinei e absolut delicios, ca o prajitura suficient insiropata si aromata, dar nu foarte dulce, ca sa poti simtii aromele
Multumesc, Irina!
Multumesc mult si ma bucur ca ti-a placut!