Din lista cărților mele cu dor de ducă nu putea să lipsească unul dintre autorii mei preferați, Eric-Emmanuel Schmitt. Dintre multele sale cărți, am ales-o pentru această listă pe cea mai personală dintre ele, unică între lucrările sale: Noaptea de foc.
Făcând trimitere prin titlul său la experiența convertirii lui Blaise Pascal (pe care el a numit-o „noaptea de foc”), această carte reprezintă povestea unei călătorii-epifanie. La vârsta de 28 de ani Schmitt a întreprins o călătorie în deșertul algerian, iar într-o noapte, rămas singur și fără resurse pe muntele Hoggar, are parte de un soi de epifanie care îl va face să creadă în Dumnezeu.
Deși el rămâne, din punct de vedere filosofic, agnostic (preferând să declare: nu știu, dar cred) și ține să sublinieze în epilog importanța ignoranței care ne unește ca oameni și pericolul certitudinilor, care, după părerea sa, „produc numai cadavre”, Schmitt ne oferă o relatare frumoasă a unei experiențe cu Dumnezeu, dar și a misterelor și ritmurilor deșertului, relatare presărată cu dialoguri pe tema credinței care te pun pe gânduri.
Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului.
Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic.
CARTEA E O VIAȚĂ 