Când mi-am început documentarea pentru seria Părinții Bisericii, au existat multe nume feminine care apăreau fie în istoria personală a acelor episcopi, martiri și sfinți, fie în istoria Bisericii în sine, având propria poveste independentă și viață trăită pentru Hristos. Așa că, în luna martie, m-am gandit să scriu niște rânduri despre câteva femei deosebite din istoria Bisericii, onorând faptul că pe lângă cercul celor trei Capadocieni era și o soră, o sfântă de la care chiar și ei aveau de învățat…; sau, undeva departe de locul în care fusese exilat, chiar și marele teolog Ioan Gură de Aur avusese o ucenică, diaconiță…; sau într-o odaie din Imperiu, o mamă se ruga fierbinte pentru fiul ei, Augustin.
Despre viața Iulianei de Norwich (1343 – 1416) se cunosc puține detalii, însă un lucru este clar, faptul că ea deține un record: este autoarea celei mai vechi cărți în limba engleză, scrisă de o femeie.
Norwich era un oraș foarte religios, având catedrale, biserici și mănăstiri – la care erau anexate chilii ale anahoreților, care alegeau să trăiască o viață retrasă, în urma unui serviciu de consacrare care era o îmbinare a unei slujbe de căsătorie cu una de înmormântare (moarte față de lume și căsătorie cu Mirele Ceresc), însă la care oamenii puteau veni pentru sfaturi și îndrumări spirituale – precum și spitale ale unor ordine monastice.
Dacă credem că ceea ce experimentăm de mai bine de doi ani, o pandemie și acum război, este dificil, ei bine Iuliana a trăit în timpul epidemiei de ciumă bubonică, care a ucis aproape două treimi din populația Europei, după unele estimări. Și ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, ciuma a fost urmată de revolte și tulburări sociale cu efecte profunde asupra istoriei Europei. Orașul Iulianei, Norwich, a fost și el copleșit de revolte, urmate de execuții.
În această perioadă tumultuoasă, Iuliana a ales calea anahorezei, ajungând să fie cunoscută ca autoritate spirituală în comunitatea ei, mulți oameni venind la ea pentru sfaturi.
Datorită operei sale, Revelations of Divine Love, (Revelații ale iubirii divine), Iuliana este cunoscută drept cea mai importantă mistică a Angliei. Ea a avut aceste revelații în jurul vârstei de 30 de ani, când s-a îmbolnăvit atât de grav, încât a crezut că va muri. Pe patul de moarte, ea a meditat la patimile lui Cristos și la suferințele trupești ale Lui, simțind și ea că suferă o mică parte din durerile îndurate de El. În acea perioadă, Cristosul crucificat era centrul devoțiunii, artei și spiritualității, așa că dorința de a lua parte chiar fizic la patimile Lui nu era neobișnuită. Însă mesajul Iulianei în urma viziunilor sale este unul deosebit de oprimist și înduioșător. Ea folosește imaginea dragostei materne pentru a ilustra tandrețea, iubirea și grija pe care a avut-o Cristos pentru noi chiar murind pe cruce, pentru a ne invita și pe noi, într-un act de ospitalitate, să luăm parte la slava Sa. El se îngrijește de noi, ne iubește, și ne așteaptă să ne depărtăm de cele lumești, să ne unim cu El și să ajungem acolo unde nu vor mai fi lacrimi și dureri. „Totul va fi spre bine” este mesajul transmis de Iuliana peste veacuri.
Avem nevoie să cunoaștem micimea creaturilor și să privim ca nimic tot ceea ce este făcut, pentru a-L iubi și a-L avea pe Dumnezeu care nu este făcut. Căci aceasta este motivul pentru care noi nu avem o inimă și un suflet împăcate: căci căutăm refugiu aici în acele lucruri care sunt atât de mici, în care nu este pace, și care nu îl cunosc pe Dumnezeul nostru care este Atotputernic, Înțelept în toate, Binevoitor în toate. Căci El este Adevărata Pace în sine. Dumnezeu a vrut să fie cunoscut, și i-a plăcut Lui ca noi să ne găsim pacea în El; căci orice este mai prejos de El nu ne este suficient nouă. Și de aceea niciun suflet nu își găsește pacea până când nu privește ca nimic toate lucrurile create. Când în mod voit se face nimic, pentru iubire, pentru a-l avea pe El care este totul, atunci este capabil să primească pacea spirituală.
Dumnezeule, din Bunătatea Ta, oferă-mi-te pe Tine: căci Tu ești îndeajuns pentru mine, și nu pot cere nimic care să fie mai prejos decât ceea ce Te preamărește pe deplin; și dacă cer ceva care este mai prejos de aceasta, voi rămâne mereu tânjind, – căci doar în Tine am totul.
Bunătatea Lui cuprinde toate creaturile Sale, și lucrările Sale binecuvântate, și le cuprinde fără sfârșit. Căci El este nemărginirea, și ne-a creat pe noi doar pentru El însuși, și ne-a răscumpărat prin Pătimirea Sa Binecuvântată, și ne ține pe noi în iubirea Sa fericită; și toate acestea din Bunătatea Sa.
El care a făcut toate lucrurile din iubire, din aceeași iubire le menține, și le va purta de grijă veșnic. Dumnezeu este tot ceea ce este bun, după cum văd eu, și bunătatea conținută în orice lucru, este El.
(…) este voința lui Dumnezeu ca noi să ne ținem în consolare cu toate puterile noastre: căci fericirea este fără de sfârșit, iar durerea e trecătoare și va fi ștearsă de tot pentru cei care vor fi salvați. Așadar, nu este dorința lui Dumnezeu să ne lăsăm pradă sentimentelor de durere în suferință și să plângem pentru ele, și ca să trecem rapid peste, și să ne ținem în bucuria eternă.
Am înțeles că noi să fim acum, după spusele Domnului nostru, cu EL în Durerile Lui și Pătimirea Lui, murind; și noi, de bună voie aspirând la aceeași Cruce cu ajutorul și harul Lui până la sfârșit, dintr-o dată va privi cu Bucurie către noi, și vom fi cu El în Rai. Între una și alta nu va fi timp, și atunci toate vor fi aduse la bucurie. Și așa a spus El în această viziune: Unde este acum motivul durerii, sau a tristeții tale?
Și vom fi pe deplin fericiți. Iar aici am văzut cu adevărat că dacă El arăta acum Bucuria Lui Fericită, nu mai există durere pe pământ sau în alt loc care să ne întristeze; ci toate lucrurile ar trebui să fie pentru noi bucurie și fericire. Dar pentru că ne-a arătat nouă Pătimirea Lui, așa cum a suportat-o în această viață, și Crucea Lui, așadar suntem în durerile transformatoare ale nașterii, cu El, cum cere slăbiciunea noastră. Iar motivul pentru care El a suferit aceasta, este pentru că El a dorit din Bunătatea Lui să ne facă mai înalți cu El în fericirea Lui; și pentru această durere mică pe care o suferim aici, vom avea o înaltă și desăvârșită cunoaștere a lui Dumnezeu pe care nu am fi putut-o avea altfel. Și cu cât mai mari au fost durerile noastre cu El pe Crucea Sa, cu atât mai mult lauda noastră va fi cu El în Împărăția Lui.
Am învăţat, aşadar, prin harul lui Dumnezeu, că trebuie să rămân cu tărie în credinţă şi cu nu mai puţină tărie să cred că totul va fi spre bine.
(…) am văzut cu deplină siguranță că Dumnezeu care ne-a creat EL ne-a iubit; iubire care nu a fost niciodată slăbită, nici nu va fi. Iar în această iubire El a făcut toate lucrările Sale; și în această iubire El a făcut toate lucrurile profitabile nouă; și în această iubire viața noastră este veșnică. În crearea noastră avem început; dar iubirea în care EL ne-a făcut a fost în El dinainte de început: iubire în care noi avem începutul nostru. Și toate acestea le vom vedea în Dumnezeu, fără sfârșit.
CARTEA E O VIAȚĂ 