Dacă săptămâna trecută am aflat despre Isaac Sirul, astăzi vom descoperi un alt scriitor și teolog prolific din aceeași tradiție, un clasic al literaturii siriene și proclamat Doctor al Bisericii de către papa Benedict al XV-lea. Este vorba despre Efrem Sirul (~306 – 373). Fiind hirotonit diacon, a compus imnuri și a scris comentarii biblice, care au stat multă vreme la baza școlii teologice siriene. Efrem este creditat ca fondatorul Școlii din Nisibe, care în secolele următoare a fost centrul învățăturilor Bisericii Asiriene a Răsăritului. După ce împăratul roman de la acea vreme a pierdut un conflict militar la granița orientală, acesta a cedat orașul Nisibe persanilor. Din cauza acestor tulburări, Efrem a plecat din oraș, împreună cu mulți alți creștini. S-a stabilit la Edessa (astăzi în Turcia), un oraș cu o mare comunitate creștină, și și-a continuat munca de dascăl la școala de acolo. Pe lângă opera sa exegetică, există patru sute de imnuri compuse de Efrem Sirul. În plus, Efrem a demonstrat că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, ci chiar superior în multe feluri discursului teologic – acesta scriind și omilii în versuri. Poemele sale au fost traduse încă din timpul vieții lui Efrem în limba greacă veche, în armeană, arabă sau latină.