CARTEA E O VIAȚĂ – S 21 – Ep. special de Paște – „Ziua în care a început revoluția” de N.T. Wright


Ne pregătim și noi să intrăm în Săptămâna Mare și să ne amintim de patimile lui Hristos, bucurându-ne apoi de Învierea Sa. De aceea, am ales și de această dată o carte care să ne ajute să ne pregătim inimile pentru această perioadă intensă și să o trăim altfel, să o vedem poate cu alți ochi.

Ne vom lăsa astăzi inspirați de cartea Ziua în care a început revoluția – regândind sensul Crucii lui Isus de N.T. Wright – autor, teolog, cercetător și fost episcop în Biserica Anglicană.

În acest volum autorul ne invită să lăsăm la o parte teoriile ispășirii sau alte teorii care, reduse la absurd, prezintă un Dumnezeu care atât de mult a urât lumea, încât Și-a ucis propriul Fiu, și să încercăm să aflăm ce au înțeles primii urmași ai lui Isus din moartea Sa pe cruce și învierea Sa, înțelegere care nu poate fi disociată de povestea lui Israel ca întreg, continuată apoi în Evanghelii, în Faptele Apostolilor și epistole, observând toată această narațiune cu ochi proaspeți, fără a încerca să o încadrăm în vreo schemă de-a noastră, fără exagerări sau accente puse disproporționat. Viața, lucrarea, moartea și învierea lui Isus au însemnătate în contextul istoriei Creației și al legământului lui Dumnezeu cu Avraam, cu poporul Israel și tot ce a decurs de aici.

Alte cărți de N.T. Wright:

„Cum a devenit Dumnezeu Împărat” de N. T. Wright

„Iisus – pur și simplu” de Nicholas Thomas Wright

„Surprins de speranță” de Tom (N.T.) Wright

„Creştin pur şi simplu. De ce are sens creştinismul”, de N.T. Wright

„Tot ce merită Dumnezeu” de N.T. Wright

„Dumnezeu și pandemia” de N.T. Wright

„Răul și dreptatea lui Dumnezeu” de N.T. Wright

„Advent for Everyone” de N.T. Wright

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: