Oameni ai cărții #9 – Cărți clasice pentru copii


Nimeni să nu disprețuiască cărțile pentru copii. Sunt total de acord cu C.S. Lewis când vine vorba de clasicii copilăriei: „Nicio carte nu merită citită la vârsta de zece ani dacă nu merită la fel de mult – și deseori mai mult – să fie citită la vârsta de cincizeci de ani și mai mult.” 

Aproape că am scris și eu însămi aceste fraze, mai ales că am citat același pasaj în teza mea de disertație. Sarah Clarkson prezintă în continuare o listă cu cărțile copilăriei sale care au făcut-o să se îndrăgostească de citit, cărți cu eroine feminine (dar care, cred eu, pot fi gustate la fel de bine și de băieți), dintre care, din nou, le-am selectat doar pe cele traduse în limba română, iar la final vă propun și lista cărților din copilăria mea (nu neapărat cu/pentru fete).

Continuă lectura „Oameni ai cărții #9 – Cărți clasice pentru copii”

Oameni ai cărții #7 – Cărțile te pot îndemna la acțiune


Credeam că [aventurile] sunt lucruri pe care semințiile minunate din basme le căutau cu lumânarea, pentru că și le doreau… Dar treburile nu stau tocmai așa în poveștile vrednice de luat în seamă și de ținut minte. Se pare că se pomeneau cu toții în belea de la bun început, așa le era așternut drumul, cum ziceți dumneavoastră. Dar cred că, la fel ca noi, au avut și ei o groază de ocazii să se întoarcă, numai că n-au făcut-o.

J.R.R. Tolkien, Cele două turnuri Continuă lectura „Oameni ai cărții #7 – Cărțile te pot îndemna la acțiune”

Oameni ai cărții #4 – Romanele care m-au învățat cum să trăiesc


Sarah Clarkson propune în cartea sa mai multe liste tematice de recomandări de lectură, iar prima dintre ele include romanele care au învățat-o cum să trăiască (cu subtitul: Sau, dacă nu citești nimic altceva, citește-le pe astea). Am ales să le menționez pe cele care există traduse în limba română și să împărtășesc justificarea ei doar la câteva, iar apoi să încerc și o listă proprie. Continuă lectura „Oameni ai cărții #4 – Romanele care m-au învățat cum să trăiesc”

La pas cu Frăția Inelului


Mae govannen!*

Vă salut astăzi, într-o limbă specială, cu o ocazie specială. Astăzi vă voi povesti ce mi-a atras atenția la o nouă recitire a trilogiei „Stăpânul Inelelor”de J.R.R. Tolkien. Dacă nu ați citit încă povestea, probabil vi se vor părea stranii numele personajelor menționate aici, însă poate cu această ocazie veți fi inspirați să adaugați cărțile lui Tolkien pe lista „de citit” Continuă lectura „La pas cu Frăția Inelului”

O carte pe lună în 2016 #2


Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi în 2015 și sperăm că și anul acesta veți descoperi lucruri interesante pe blogul nostru. După lista Irinei, vă prezint și eu recomandările mele pentru fiecare lună a anului 2016: Continuă lectura „O carte pe lună în 2016 #2”