Aniversări literare #3 – Alister McGrath și Lee Strobel


Ne apropiem de finalul lui ianuarie și încheiem seria aniversărilor, pe luna aceasta, cu doi apologeți importanți.

Începem cu un autor cu un parcurs foarte interesant și o mulțime de specializări – Alister McGrath (23 ianuarie): intelectual, teolog, preot anglican, istoric, apologet, scriitor și profesor de Științe și Religie al catedrei Andreas Idreos de la Universitatea Oxford. A mai fost, printre altele, profesor de Teologie, Misiune și Educație la King’s College London, profesor de teologie istorică la Oxford și a condus Centrul pentru Teologie, Religie și Cultură tot de la Oxford.
S-a născut în 1953 la Belfast, Irlanda de Nord. A absolvit Colegiul Metodist din Belfast, cu specializarea matematică, fizică și chimie. A fost ales pentru o bursă la Wadham College, Universitatea Oxford, unde a studiat chimie, iar apoi biofizică moleculară în cadrul Departamentului de Biochimie, contribuind, mai apoi, prin cercetările sale, la numeroase articole științifice.
McGrath a urmat mai apoi studii teologice, fiind și ordinat în cadrul Bisericii Anglicane în 1981. A devenit apoi lector în cadrul Wycliffe Hall, Oxford, în domeniul doctrinei și eticii creștine, și membru al Facultății de Teologie tot din cadrul Universității Oxford. Și-a obținut doctoratul pentru cercetările sale în domeniul istoriei și teologiei sistematice.
Această pasiune atât pentru studiul științelor naturii, cât și al teologiei, se poate observa în cărțile sale, în care oferă, în cunoștință de cauză, argumente bine susținute în favoarea credinței creștine. De asemenea, ca fost ateu, are un respect și o înțelegere aparte față de cei ce se află încă în această „tabără”, participând deseori la dezbateri cu lideri de frunte ai mișcării ateiste.
Toate acestea îl fac pe Alister McGrath un teolog contemporan deosebit de interesant, dinamic și îndrăgit.

Continuă lectura „Aniversări literare #3 – Alister McGrath și Lee Strobel”

„C.S. Lewis. O viață” de Alister McGrath


Poate ați auzit citate precum Durerea este megafonul lui Dumnezeu, prin care El vorbește unei lumi surde.

Sau: Am găsit în mine o dorinţă pe care nicio experienţă din această lume nu o poate satisface; cea mai probabilă explicaţie este că am fost făcut pentru altă lume.

Sau: Niciun om nu ştie cât de rău este până ce nu a încercat din greu să fie bun.

Toate acestea aparțin binecunoscutului scriitor C.S. Lewis. Însă cum au ajuns lucrările sale să fie citate de autori creștini cunoscuți, precum John Piper sau Philip Yancey, ba chiar să circule pe internet și să devină chiar un fenomen?

C.S. Lewis ocupă un loc important pe blogul nostru, dat fiind faptul că prima emisiune CARTEA E O VIAȚĂ a avut ca temă cartea lui Cele patru iubiri, iar postările despre această carte și despre altele, precum Creștinism pur și simplu sau Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr s-au aflat multă vreme în topul celor mai citite. Mai recent, am avut și o serie Un strop de viață cu citate din Creștinism, pur și simplu – reeditată recent, și o mică serie despre Trilogia lui spațială. De aceea, astăzi vă voi prezenta o carte care pune într-o lumină nouă viața lui C.S. Lewis. Este vorba de biografia scrisă de Alister McGrath, C.S. Lewis – O viață. Geniu excentric. Profet fără voie.

Este important să aflăm despre viața unui autor așa de cunoscut și circumstanțele care l-au determinat să scrie anumite lucruri, pentru a avea o înțelegere mai bună și mai mult discernământ. Poate că nu ne-a preocupat niciodată viața lui Lewis sau, dimpotrivă, poate considerăm că știm tot ce se poate ști. Noua biografie scrisă de Alister McGrath se bazează pe arhive și alte resurse care limpezesc, adâncesc și explică în profunzime multele fațete ale unuia dintre cei mai remarcabili apologeți creștini.

Continuă lectura „„C.S. Lewis. O viață” de Alister McGrath”

O carte pe lună în 2016 #2


Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi în 2015 și sperăm că și anul acesta veți descoperi lucruri interesante pe blogul nostru. După lista Irinei, vă prezint și eu recomandările mele pentru fiecare lună a anului 2016: Continuă lectura „O carte pe lună în 2016 #2”

Noi apariții – „C.S. Lewis: O viață” de Alister McGrath


Vă propunem o nouă apariție – C.S. Lewis: O viață, traducerea în limba româna a cărții C. S. Lewis – A Life: Eccentric Genius, Reluctant Prophet de Alister McGrath. Un portret vibrant al lui C.S. Lewis – autorul celebrelor Cronici din Narnia, universitar strălucit și celebru apărător al credinței creștine.

C_S__Lewis__O_viata1_thumbCine este C.S. Lewis? Pentru mulți, probabil pentru cei mai mulți, Lewis este creatorul lumii fantastice a Narniei, autorul câtorva dintre cele mai cunoscute și discutate cărți pentru copii din secolul XX, care contină să atragă cititori entuziaști. La cincizeci de ani de la moartea sa, Lewis rămâne unul dintre cei mai influenți autori populari din vremea noastră. Lewis și-a scris propriile cărți de succes, jucând totodată un rol hotărâtor în nașterea capodoperei lui J.R.R. Tolkien, „Stăpânul Inelelor”, chiar nominalizându-l pe prietenul său la Premiul Nobel pentru Literatură, în anul 1961, pe baza operei sale de proporții epopeice. Continuă lectura „Noi apariții – „C.S. Lewis: O viață” de Alister McGrath”

%d blogeri au apreciat: