Sarah Clarkson propune în cartea sa mai multe liste tematice de recomandări de lectură, iar prima dintre ele include romanele care au învățat-o cum să trăiască (cu subtitul: Sau, dacă nu citești nimic altceva, citește-le pe astea). Am ales să le menționez pe cele care există traduse în limba română și să împărtășesc justificarea ei doar la câteva, iar apoi să încerc și o listă proprie.
Romanele care m-au învățat cum să trăiesc – Sarah Clarkson
– Persuasiune de Jane Austen (ca de altfel și celelalte romane mai cunoscute ale ei, Mândrie și prejudecată, Rațiune și simțire și Emma)
– David Copperfield de Charles Dickens
– Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee
– Anne de la Green Gables de L.M. Montgomery (ediția în două volume de la Editura Aramis, aici, ediția cu titlul Anne… casa cu frontoane verzi, aici):
Veți descoperi […] că iubesc cărțile cu Anne cu o dragoste de neclintit. Această serie o urmărește pe Anne cea cu ochi strălucitori, o orfană, din zilele copilăriei sale la Green Gables, unde fusese adoptată de Marilla cea ursuză și credincioasă și Matthew cel tăcut. Cărțile urmăresc viața ei pe măsură ce crește și devine o tânără femeie, o studentă ambițioasă și profesoară (stăruind în escapade amuzante și pline de accidente) până la viața ei de proaspătă soție și mamă (încă plină de imaginație și cu ambiția de a deveni scriitoare neștirbită). Aceste cărți sunt pietre de hotar pentru mine; mă ajută mereu să-mi refocalizez propria viață, să-mi recapăt bucuria și creativitatea când sunt descurajată. Perspectiva lor realistă asupra vieții de oraș mic și a relațiilor de familie este adevărată într-un mod care te face să râzi isteric și are efect purificator. Desfătarea în lumea naturală și confortul meșteșugit al casei pe care le descriu aceste cărți îmi amintesc de potențialul zilnic de frumusețe în propria mea sferă de influență. Și respectul lor pentru iubirea plină de loialitate și prieteni-suflete înrudite aprinde în mine din nou dorința de a cultiva relații cu oamenii care mi s-au dat în mica mea lume. Cărțile cu Anne sunt amuzante pentru că sunt realiste – despre bârfe și dezastre casnice și despre munca de care e nevoie pentru a ajunge oriunde în lume. Sunt strălucitoare ca Anne însăși, pentru că se înrădăcinează în posibilitatea bucuriei – care pândește într-o seară la lumina focului cu o carte în mână, într-o pajiște înstelată de primăvară, în câteodată muta, dar profunda afecțiune dintre oamenii care alcătuiesc propriile noastre lumi mărunte. Orice femeie [și orice bărbat, aș adăuga eu] ar trebui să o cunoască pe Anne, și asta e tot ce am de spus. Amin! – îmi vine să exclam! :))
– Lila de Marilynne Robinson
– Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien:
Ce pot spune despre această poveste dragă? Ținutul Pământului-de-Mijloc mi s-a întipărit în imaginație și mi-a format modul de gândire cu privire la propria mea poveste în lume. Această poveste epică, făurită în imaginația lui Tolkien în tranșeele din Primul Război Mondial și scrisă în parte ca să restabilească „sănătatea mentală, curățenia și iubirea pentru frumusețea reală și adevărată în pieptul tuturor” este unul dintre romanele de referință ale secolului 20. Presupun că știți schița generală a intrigii după succesul filmelor și statutul de bestseller al cărților (și bineînțeles că ele sunt mai bune decât filmele), voi adăuga doar două motive pentru care ar trebui să le citiți. În primul rând, complexitatea absolută a creativității lui Tolkien. Nu cred că cineva l-a egalat încă în crearea unui univers imaginat; a limbilor elfilor; a culturilor bogate și pline de istorie a Rohanului și a Gondorului, a Hobbiton-ului și a ținutului Lothlorien; în crearea orașului de refugiu Rivendell, „ultima casă de găzduire”; și a raselor pe atât de diferite pe cât sunt de minunate, hobbiții și gnomii, elfii și oamenii.
Al doilea motiv pentru care cred că fiecare persoană ar trebui să citească această trilogie epică este pentru că reprezintă, cred eu, o apărare extraordinară și profund creștină a speranței într-o epocă a disperării. Stăpânul inelelor se bazează pe credința că fiecare persoană în viață are alegerea de a fi un agent al binelui, iubirii și curajului în fața răului. Eroii și eroinele poveștii lui Tolkien sunt cei care își dau viețile pentru păstrarea frumuseții, pentru alegerea compasiunii și pentru voința de a rezista în fața răului. Tolkien a fost remarcabil ca scriitor în epoca lui, în parte pentru că era un membru al „generației pierdute”, alături de autori ca Hemingway, Owens și Fitzgerald, ale căror scrieri reflectă întoarcerea lor spre existențialism și disperare în fața Primului Război Mondial. Într-un contrast izbitor, Tolkien a scris o poveste în care umilul hobbit Sam a putut să se uite la mizeria Mordorului și să vadă:
„licărul unei stele albe, printr-o spărtură a norilor. Și cum o privea el din meleagul acela uitat de lume, frumusețea Stelei îl păli drept în inimă și brusc i se retrezi speranța. Ca o suliță îl străpunse gândul limpede și rece că, la urma urmei, Umbra era un lucru mărunt și trecător, nimic altceva; lumina și frumusețea supremă aveau să dăinuiască veșnic, fără ca ea să le poată întina.”
A citi Stăpânul inelelor înseamnă să guști acea frumusețe și să știi că este veșnică.
– Anna Karenina de Lev Tolstoi
Romanele care m-au învățat cum să trăiesc – Irina Trancă
Deși nu pot să spun că mi-ai propus vreodată să „învăț cum să trăiesc” din romanele pe care le citesc, gândindu-mă la acest aspect am ales următoarele cărți pentru că ele prezintă valori morale și exemple de viață frumoase.
– Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry – Da, îmi dau seama că apare pe fiecare listă de-a mea, indiferent de temă, pentru că așa se întâmplă cu cărțile de suflet. O poveste frumoasă despre prietenie, iubire, despărțire și esențialul în viață, care la fiecare lectură își dezvăluie alte detalii și alte straturi de înțeles.
– Anne de la Green Gables de L.M. Montgomery (vezi mai sus) – De la Anne înveți să vezi lumea cu mirare și nesaț, să-ți folosești imaginația, să nu te lași bătut, să te împrietenești chiar și cu persoane inițial dificile, să aștepți cu răbdare împlinirea visurilor tale și, în general, să te bucuri de viață. După ce termini toată seria și revii la „realitate”, nu-ți vine să crezi că Anne nu există în carne și oase, pentru că ți-a devenit prietenă dragă și rămâi cu un dor în suflet după ce ai terminat de citit. Ce bine că o putem lua de la capăt, nu?
– Cronicile din Narnia de C.S. Lewis – Această serie de cărți pentru copii este una dintre puținele pe care le poți citi și ca adult fără ca ele să-și piardă din farmec și profunzime. C.S. Lewis reușește să îmbine elemente fantastice și aventuri cu câteva simboluri sau adevăruri creștine, dar nu într-un mod ostentativ, ci discret, dar totodată plin de profunzime. Este o serie care îți (re)dă speranța că răul va fi învins, chiar și atunci când pare că nu există nicio șansă de izbândă.
– Micuțele doamne de L.M. Alcott – Din păcate, edițiile în limba română de până acum nu cuprind decât prima parte din versiunea în engleză care a înglobat două cărți – cartea originală (1868), și continuarea cerută de public și apărută în 1869; cele două au apărut împreună cu titlul Little Women and Good Wives în 1871. Chiar și în engleză multe ediții cuprind doar prima parte, dar ecranizările se bazează pe ambele și asta cred că poate genera confuzie. Dincolo de aceste detalii, aceasta este o minunăție de carte care abordează o paletă largă de experiențe de viață și subiecte, urmărind parcursul celor patru surori March, Meg, Jo, Beth și Amy, fiecare cu pasiunile și visurile ei: familie, prietenie, creativitate, romantism, artă, credință, căsnicie, a fi mamă, relația dintre părinți și copii, împlinirea așteptărilor societății, ipocrizie, statutul femeii, boală, suferință, doliu, moarte, sărăcie, bogăție, compromis, sacrificiu, dragoste.
– Hoțul de cărți de Markus Zusak – Am mai scris despre această carte de curând aici, așa că voi adăuga doar că acest roman, deși scris din perspectiva Morții, ne oferă adevărate lecții de Viață și despre ce înseamnă să trăiești cu demnitate într-o epocă în care de multe ori asta era tot ce-ți mai rămânea; despre ce înseamnă iubirea și sacrificiul, bunătatea și puterea cuvântului scris, puterea poveștilor.
– Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt – Ce înseamnă viața când ai zece ani și ești bolnav de leucemie? Când nu ți se oferă șansa să apuci să o trăiești? Sau poate că, de fapt, printr-un exercițiu de imaginație, ai putea să o trăiești pe repede-înainte. Asta este ceea ce-i propune Tanti Roz, infirmiera, lui Oscar, atunci când îi dă ideea de a-i scrie lui Dumnezeu câte o scrisoare în fiecare zi, imaginându-și că fiecare zi cuprinde 10 ani de viață.
– Inocenții de Ioana Pârvulescu – O carte pe care am mai recomandat-o aici, pe care nu o poți povesti, nici încadra într-un gen anume, dar care te unge pe suflet. Ana, care este cea mai mică dintr-un grup de frați și verișori din Brașovul comunist, află povești de familie mai vechi sau mai recente și descoperim astfel Brașovul interbelic, Brașovul mutilat de comuniști, și oamenii care îl populau, povești de viață mai vesele sau mai triste, scrise cu multă sensibilitate și frumusețe.
– aproape orice roman de Cecelia Ahern – o autoare despre care, culmea, am uitat să pomenesc până acum în emisiuni sau pe blog, deși am și am citit aproape toate cărțile scrise de ea. Nu toate mi-au plăcut în aceeași măsură, dar tot îmi este greu să aleg doar una. Cea mai cunoscută carte a ei, prima, care s-a și ecranizat, este P.S. Te iubesc, dar mie mi-au plăcut foarte mult Prietenul nevăzut, Dispăruți fără urmă, Mulțumesc pentru amintiri, Cartea viitorului, Cadoul și Întâlnire cu viața. Toate cele menționate au o premisă originală, un dram de fantastic, suspans, lecții de viață transmise într-un mod inedit și transmit bucuria de a trăi, dar nu oricum, ci de a trăi bine.
– Mizerabilii de Victor Hugo – Un roman mai complex și mai stufos nu cred că am citit, dar pot spune că a meritat efortul (chiar dacă poți scoate/sări lejer pagini întregi fără să fie afectat vreun fir narativ – da, sunt mai multe). O poveste despre răscumpărare și ce înseamnă o viață schimbată de iubire și iertare; despre sacrificiu; despre împietrirea inimii și neputința de a accepta iertarea altora; despre iertare; despre suferință, durere și moarte; despre speranță și viață; despre bunătate și dărnicie; despre răutatea și meschinăria omului, și da, despre Paris și o revoluție eșuată și – să nu uităm – despre canalele subterane ale orașului (da, m-au marcat :)) ). Trebuie să-i cunoașteți pe Jean Valjean, Cosette, Marius, Gavroche, Javert și Fantine.
– Jane Eyre de Charlotte Brontë – Un alt roman clasic cu o eroină exemplară, care îndură atât de multe încât nu-ți vine să crezi cum mai rezistă și unde mai găsește resursele interioare nu doar să supraviețuiască, ci să iubească și să ierte. Plin de suspans și mister, cu întorsături de situație neașteptate, acesta este unul dintre puținele romane clasice care chiar se citesc cu sufletul la gură, dar care, spre deosebire de multe romane contemporane, chiar au și substanță și prezintă valori morale și exemple de viață demne de urmat.
Vouă ce romane v-au oferit lecții de viață?
Oameni ai cărții este o serie de citate și liste de lectură din și inspirate de cartea Book Girl de Sarah Clarkson.
CARTEA E O VIAȚĂ 
Mult succes si asteptam cu interes urmatoarele recenzii, multa sanatate intregi familii.
Multumim frumos!