„Biblia după textul ebraic. Geneza” (ed. Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu)


Astăzi vreau să vă prezint un volum deosebit, care nu este, de fapt, o carte oarecare, ci un fragment din Însăși Cartea Cărților, Biblia.

Biblia după textul ebraic. Geneza, apărut la Editura Humanitas este primul volum dintr-o serie ce își propune să cuprindă toate cele 39 de cărți ale Bibliei ebraice sau a ceea ce numim Vechiul Testament, traduse, așa după cum indică și titlul, din originalul ebraic. Acest proiect este realizat în cadrul Colegiului Noua Europă, iar volumul de față este coordonat de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu.

Autorii-traducători ai acestui proiect sunt specialiști în domeniile studiilor biblice, filologiei clasice și orientalisticii și aparțin mai multor confesiuni: catolică, ortodoxă, baptistă și penticostală.

Aceștia sunt, pe lângă Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, coordonatoarele menționate mai sus, Melania Bădic, Emanuel Conțac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban și Silviu Tatu.

Traducerea de față urmează textul masoretic din Biblia Hebraica Stuttgartensia (BHS), edition quinta emendate (1997), ediție critică realizată după Codex Leningradensis. Este o încercare de traducere cât mai apropiată de textul original, pe cât permite limba română, ce cuprinde studii introductive și nenumărate note explicative.

În Introducerea generală autorii țin să precizeze că Biblia este în întregime lucrarea lui Dumnezeu și în întregime lucrarea autorilor umani care au contribuit la alcătuirea ei; aceștia nu sunt instrumente pasive, ci își au fiecare personalitatea, talentul, viziunea asupra lumii. E normal ca autorii umani să se exprime conform cunoștințelor vremii lor, conform modului ei de a înțelege lumea.

Biblia nu vrea să fie un manual de istorie, geografie, astronomie etc., chiar dacă textul e foarte valoros pentru cunoașterea întâmplărilor, mentalităților, lumii așa cum era în vremea și pe teritoriul formării ei. Ceea ce Cartea vrea să comunice esențialmente este adevărul despre Dumnezeu și despre om în relație cu Dumnezeu.

Canonul Vechiului Testament cuprinde: Tora (Pentateuh) (400 î.Hr.), cărțile Profeților (Nevi im) – sec IV-III î.Hr. și Scrierile (Ketuvim) (cărțile poetice, Daniel, Ezra-Neemia, 1 și 2 Cronici) și a fost definitivat la conciliul de la Iamnia (900 d.Hr.). Textul masoretic datează din secolele VII – X d.Hr.

Din cauză că evreii nu notau decât consoanele, odată ce ebraica a ajuns să fie înlocuită în uzul curent de aramaică, a fost nevoie ca în scris să apară indicații cu privire la pronunție. Textele biblice vocalizate, însoțite de indicații suplimentare, referitoare la pronunție sau interpretare – ansamblul acestor indicații – poartă numele de masora, de unde provine termenul „masoretic”.

Până la distrugerea lui parțială în 1947, Codicele din Alep (930 d.H) era cel mai vechi manuscris complet al Vechiului Testament. Cel mai vechi manuscris ebraic vocalizat care stă la baza edițiilor moderne ale Bibliei Ebraice este Codicele din Leningrad (1009 d.Hr), păstrat astăzi în Biblioteca Națională Rusă „Saltikov-Șcedrin” din Sankt-Petersburg. Acesta este unicul text integral al Vechiului Testament și stă la baza celor mai importante ediții critice ale Bibliei ebraice moderne.

Câteva cuvinte despre traducerile antice ale Bibliei. Targumurile constituie cele mai numeroase mărturii de traducere și interpretare a Scripturii în Antichitate – originea lor se află în practica traducerii pe loc a Torei și a textelor profetice însoțitoare, citite inițial în ebraică în cultul sinagogal, începând mai ales cu perioada exilică, în fața unei comunități iudaice a cărei limbă vorbită era aramaica. Rabinii datează cele mai vechi targumuri în vremea lui Ezra.

Cea mai importantă traducere în limba greacă a Bibliei este Septuaginta, realizată la Alexandria, Egipt, sub Ptolemeu al II-lea Filadelful. Deoarece creștinismul incipient s-a răspândit cu precădere într-un context cultural de limbă greacă, Septuaginta a devenit referința scripturară predominantă în Biserica primară și apoi punctul de plecare al traducerilor din zona răsăriteană.

În ce privește traducerile în limba latină, traducerea realizată la sfârșitul secolului IV de Ieronim s-a impus în Europa apuseană, devenind oficială la Conciliul Tridentin (1545-1563) și a fost cunoscută sub denumirea de Vulgata (răspândită).

În limba română, prima traducere a unui pasaj din Vechiul Testament, Psaltirea, a fost realizată de diaconul Coresi și publicată în 1568. Prima traducere integrală a Vechiului Testament a fost realizată de spătarul Nicolae Milescu între 1661-1664, fiind inclusă cu revizuiri în Biblia de la București, 1688, tipărită în timpul domnitorului Șerban Cantacuzino.

În 1795 preotul greco-catolic Samuel Micu (Klein) publică o revizuire a Bibliei de la București – considerată apoi mama Bibliilor românești moderne.

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament apărută la Iași, 3 volume, 1865, 67, 69, reprezintă ediții revizuite ale acesteia, iar publicată împreună cu Noul Testament în 1874 (Iași) ea devine versiunea standard în mediul neoprotestant românesc până la apariția Bibliei Cornilescu în 1921.

Dintre traducerile românești care urmează textul masoretic pot fi reținute Biblia lui Cornilescu, Biblia lui Gala Galaction, Noua traducere în limba română și Biblia de la Iași (2013).

În continuare, câteva amănunte despre limbra ebraică biblică și teologia Bibliei.

Limba ebraică biblică aparține familiei de limbi semitice. Specificul acestei familii lingvistice constă în construirea cuvintelor pornind de la o rădăcină formată, de obicei, din trei consoane.

Biblia ebraică este înainte de toate un text sacru, adică un text de referință în jurul căruia își organizează viața, atât la nivel social, cât și religios, membrii unei comunități. În același timp, textul biblic are și o dimensiune istorică (în sens antic), legislativă, filozofică și estetică. Aproape în fiecare capitol, Dumnezeu și omul se întâlnesc, iar întâlnirea lor, uneori liniștită și promițătoare, alteori tensionată din pricina căderilor omenești, dorește să producă și în sufletul cititorului o emoție existențială.

Din acest punct de vedere, Biblia se propune ca text teologic, care vorbește despre Dumnezeu și se distinge prin trei trăsături unice. În primul rând, Dumnezeul lui Israel este unul singur. O a doua trăsătură importantă este relația dintre Domnul (YHWH) și poporul lui Israel, iar a treia trăsătură teologică prezentă în Biblia ebraică este noțiunea de păcat.

Biblia ebraică are în permanență în centru ideea prezenței lui Dumnezeu, lucru sugerat și de faptul că tetragrama YHWH este cuvântul care, cu excepția unor prepoziții și particule, apare de cele mai multe ori în textul biblic.

În ce privește cosmologia, Biblia este unică. Dacă pentru orientali nu se face clar distincția între naștere și creare, încât cosmosul pare deopotrivă generat/născut de divinitate, în mentalul ebraic lumea este creată. Intervine așadar o diferență foarte mare între Domnul Dumnezeu, care există din veșnicie, fiind lipsit de cauză, și lumea creată, incluzându-l aici și pe om.

Antropologia biblică se încadrează și ea în contextul mai larg al antropologiei antice. Pe lângă trup, omul comportă două dimensiuni „imateriale” distincte: nefeș („Sufletul”, „viața biologică”) și ruah sau neșama („duhul”, „spiritul”, „suflarea”). Ruah are sensul de „duh”, dar și de „vânt”, ceea ce indică faptul că inițial însemna „suflare”. Ar putea desemna partea subtilă a sufletului, spiritul sau duhul, care după moarte se ridică la Dumnezeu.

În Introducerea la Tora (Pentateuh) aflăm că prin tradiție, primele cinci cărți ale Bibliei ebraice (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul) îi sunt atribuite lui Moise și formează un corpus distinct.

În iudaism ele se numesc Tora („învățătură” sau „lege”). Termenul „Pentateuh”, de origine greacă, înseamnă „cele cinci suluri (sau vase care cuprind suluri)”, fiind folosit inițial în diaspora iudaică vorbitoare de limbă greacă. Primele atestări scrise ale termenului grec provin de la scriitorii creștini de limbă greacă (Hippolit, Origen, Epifanie, Eusebiu).

Conform scriitorului antic Philon, mesajul lui Moise poate fi împărțit în trei secțiuni: cea dintâi privește crearea lumii, anume partea care începe de la facerea cerului și sfârșește cu alcătuirea omului; a doua secțiune, cea istorică, descrie faptele oamenilor, bune sau rele, precum și răsplătirile, respectiv pedepsele cuvenite pentru ele; în fine, partea legislativă poate fi subîmpărțită în două categorii: una mai generală și una care cuprinde porunci și rânduieli specifice.

Din Introducerea la Cartea Genezei aflăm că numele „Geneza” a pătruns în tradiția biblică românească odată cu publicarea traducerii realizate de Dumitru Cornilescu, fiind întâlnit și în versiunile catolice.

Prin lectura cărții Geneza, cititorul este purtat atât în timpul începuturilor, unde evenimentele creației se desfășoară în ordinea și în armonia instituite prin cuvântul rostit în mod suveran de Dumnezeu, cât și în timpul istoric al umanității, în care în multe rânduri și în multe chipuri El vine în întâmpinarea omului ce riscă să-și rateze împlinirea propriei existențe fiindcă s-a abătut de la legea poruncită lui ca o condiție de viață.

Dumnezeu este, așadar, protagonistul cărții Genezei. Spre deosebire de toate celelalte personaje ale cărții, Dumnezeu nu are nici genealogie și nici trecut. El nu are istorie. Aceasta face din El un personaj complet diferit. În plus, modul în care este numit reflectă perceperea Lui în diferite situații. Astfel, apelativul cel mai frecvent utilizat este Elohim, care desemnează divinitatea cu toate trăsăturile ei de putere și cu toate atributele ei. Așa este înțeleasă în mod obișnuit forma de plural a acestui apelativ, și nicidecum ca o aluzie la o pluralitate de divinități, ca în cazul zeităților altor popoare.

Cartea Genezei se folosește și de apelativul YHWH, care este numele sublim, cel mai sfânt, al lui Dumnezeu. Pus în legătură cu rădăcina verbului hayah (a fi), acest nume desemnează Ființa prin excelență.

Dumnezeul cărții Geneza este înfățișat, în primul rând, ca Dumnezeu creator. El nu intră în scenă ca toate celelalte personaje. Prima sa intervenție constă în crearea cadrului. El apare astfel ca fiind atât creator, cât și coordonator și stăpân al lumii și al ființelor pe care le-a creat.

Dumnezeul Genezei este, în egală măsură, Dumnezeul binecuvântării și al făgăduinței. Aceste două teme ocupă un loc fundamental în economia cărții. Nu în ultimul rând, Dumnezeul Genezei este Dumnzeul Legământului. Cel dintâi legământ este cel încheiat cu Noe. Urmează cel încheiat cu Avraham, în două narațiuni diferite.

După acest amplu studiu introductiv care ne ajută să înțelegem mai bine alcătuirea și contextul Bibliei, al Torei și al Genezei în particular, urmează textul propriu-zis al cărții Geneza și notele explicative de la final. O să vă redau doar începutul cărții, lăsându-vă pe voi să citiți această nouă traducere în volumul Biblia după textul ebraic. Geneza:

La început, când a creat Dumnezeu cerurile și pământul, și pământul era deșert și pustietate, și întuneric era peste fața adâncului, iar Duhul lui Dumnezeu se purta peste fața apelor, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric. Și Dumnezeu a chemat lumina „zi”, iar întunericul l-a chemat „noapte”. Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua dintâi.

Așa-i că doriți să aflați ce urmează? Sper că v-am făcut curioși să descoperiți această traducere a cărții Geneza, împreună cu explicațiile oferite de autorii acestui volum, care sunt foarte interesante și foarte utile în înțelegerea lecturii. Mie mi-a plăcut foarte mult, mai ales această parte, dar și traducerea în sine, și o recomand cu căldură!

Ascultați episodul integral aici:

De asemenea, puteți asculta cele două episoade dedicate volumului 2, Biblia după textul ebraic. Exodul. Leviticul:

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

2 gânduri despre „„Biblia după textul ebraic. Geneza” (ed. Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu)”

  1. O….cata placere mi a facut sa citesc acest articol. Este bine scris, placut, usor de citit si plin de informatii
    Numai cititid despre aceasta carte, deja imi doresc sa o pot tine in mana si sa o disec adanc, sa pot sa ii prind esenta. Articolul este accesibil, coerent scris si pasiunea se vede in fiecare cuvand scris
    Multumesc Irina, pentru timpul si ceea ce ai impartasit cu mine, cand eu am citit esenta pe care tu ai luat o din aceasta carte deosebita! ❤

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s