După un an dificil de pandemie, în care cu toții am avut de suferit într-un fel sau altul și am pierdut multe lucruri, avem nevoie de o Eucatastrofă – acea întorsătură neașteptată dar fericită a unei situații deznădăjduite, care te inundă de bucurie, până la lacrimi. Iar perioada aceasta nu pare să fi ajuns la sfârșit, așa că avem nevoie chiar mai mult, acum, de speranță și curaj. Și de multe ori, poveștile sunt cele mai potrivite să ne aducă aminte de unde ne vine atât speranța, cât și curajul, iar prin frumusețea lor, să ne ajute nu să evadăm din lumea aceasta, ci să ridice cortina și să ne deschidă ochii să vedem ceea ce este dincolo de ea și de unde vine împlinirea tuturor tânjirilor inimii noastre. De aceea, astăzi este un moment potrivit să ne reîndreptăm atenția asupra unei povești care face foarte bine acest lucru, despre care am mai vorbit în La pas cu Frăția Inelului și O temă de o frumusețe neștiută până atunci.

Am devenit, de curând, membră a Tolkien Society, care sărbătorește în fiecare an prin lecturi, discuții și alte evenimente, Tolkien Reading Day pe 25 martie, ziua în care este distrus Inelul.

După cum menționam și anul trecut cu această ocazie, data nu este aleasă întâmplător, astăzi fiind și o sărbătoare din calendarul creștin, Bunavestire. Iar tema de anul acesta propusă de Tolkien Society este potrivită cu vremurile pe care le trăim – „Speranță și curaj”