Advent în Narnia #5 – Pocăință


În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.’”

Ioan purta o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste† şi miere sălbatică.

Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.

Matei 3:1-6

Ioan Botezătorul este și el un om păros, sălbatic care trăiește la granița dintre două regate. Tumnus o întâlnește pe Lucy la granița dintre Narnia și șifonier, iar oamenii vin din toată Iudeea să-l întâlnească pe Ioan la Iordan, unde el stă la granița dintre ceea ce a fost și împărăția ce urma să vină.

Când îl găsesc, în pustia deșertului de la estul Ierusalimului, oamenii își mărturisesc păcatele și sunt botezați în râu. Ei vin să se pregătească pentru venirea lui Isus, deși ei nu știu încă ce înseamnă asta.

Adventul este o perioadă de tranziție. Un nou an este pe cale să înceapă. Așteptăm venirea lui Isus – și nașterea sa în Ziua de Crăciun, și a doua sa venire în Zilele din Urmă.

Anul Nou este de obicei momentul când ne evaluăm regretele și facem planuri pentru a ne schimba în bine; dar Adventul ne dă startul mai devreme. Ce anume din trecutul nostru ne împovărează cu vinovăție sau rușine? Cum putem să căutam iertare și să facem loc într-o inimă grea pentru venirea lui Hristos? Ioan Botezătorul este necrutățor în chemarea sa către păcătoși, dar deseori păcatele și slăbiciunile noastre sunt la fel de necruțătoare în strânsoarea în care ne-au prins viețile. Dumnezeu ne invită să ne pocăim și să alegem în schimb dragostea și harul său necruțătoare.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #4 – Dl. Tumnus


Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.

Matei 9:13

Domnul Tumnus se izbește de Lucy la felinar, având brațele pline de pachete învelite în hârtie. (Lucy se întreabă dacă a fost la cumpărături pentru Crăciun.) El scapă toate pachetele în zăpadă, surprins să vadă un om în Narnia. Lucy nu scapă niciun pachet, dar faunul nu seamănă cu nimeni altcineva pe care să-l fi văzut ea. Este pe jumătate sălbatic, cu două picioare de capră, două coarne și o coadă; și pe jumătate îmblânzit, cu piept de om, un fular roșu, o umbrelă, cu coada atârnată peste unul din brațe.

În ciuda salutului său blând și a aparenței sale docile, Tumnus încearcă să o răpească pe Lucy. După ce o servește cu ouă și pâine prăjită, el încearcă să o adoarmă cântându-i pentru a o putea preda Vrăjitoarei Albe. El este dărâmat, îi mărtuisește totul în lacrimi, dar îi explică faptul că trebuie să o trădeze.

Lucy este doar o fetiță, dar este mai dârză decât faunul și se menține pe poziții. În timp ce-i oferă cu bunătate propria batistă pentru a-și șterge multele lacrimi, ea insistă ca el să se răzgândească, să se pocăiască. Simțul său justițiar și bunătatea ei îl convertesc pe Tumnus; el își schimbă părerea și devine prietenul lui Lucy în loc de răpitorul ei, chiar dacă asta înseamnă să se pună pe sine într-un mare pericol.

Adventul este o perioadă de pocăință și Dl Tumnus este un model bun pentru noi. Precum Tumnus, oamenii sunt sălbatici și blânzi, temători și iubitori, păcătoși și sfinți. Precum Lucy, Dumnezeu ne cheamă să ne reglăm conturile, dar ne oferă și dragoste și milă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)


Dacă vrem să simțim Prezența divină, trebuie să intrăm în sanctuarul interior al inimii noastre și, așa cum a făcut Isus în templu, să ne mâniem la vederea celor găsite acolo. Nu există o altă cale spre Dumnezeu decât printre ruine și moloz. Trebuie să trecem prin, nu să înconjurăm, orice ne-ar împiedica să ajungem la El. Procesul acesta este ceea ce oamenii care Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima numesc frângere și pocăință.

Larry Crabb, Vise năruite

 


Numai obiectele fără viață au o identitate precisă. Orice este viu se află într-o continuă schimbare. Ce este omul? Iată o întrebare la care nu se poate da simplist un răspuns unic. De îndată ce te pregătești să așezi pe el eticheta „un copil” vezi că s-a și transformat într-un adolescent căruia eticheta ta i-a rămas mică asemenea pantalonilor și mânecilor de la cămașă. Te întorci și scrii pe altă etichetă „adolescent”, dar când să i-o așezi pe frunte, te întâlnești cu ochii vioi ai tânărului ajuns în pragul maturității. Te răzgândești iar și scrii pe o altă etichetă „tânăr”, dar când vrei să o fixezi pe pieptul lui, auzi bătaia unei inimi ajunsă între timp „mamă” sau „tată”. Te grăbești să notezi schimbarea, dar omul s-a schimbat iarăși, ajungând la pragul tomnatic al bătrâneții. Ai vrea să-l prinzi sub o identitate de insectar și nu poți nicidecum. Nici măcar după moarte, căci „ ce vom fi nu s-a arătat încă!”

Și acesta este doar domeniul vieții biologice… În viața spirituală este și mai complicat: ne naștem păcătoși inocenți, devenim păcătoși conștienți, pocăiți din convingere, sfinți din alegere și… iarăși, „ce vom fi nu s-a arătat încă”.

Este imposibil să fixăm o ființă sub o etichetă oarecare. Viața este într-o continuă mișcare, transformându-se necontenit și „devenind” mereu „altceva”. Ce vom deveni? Numai Dumnezeu știe cu certitudine! „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă și-i voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni, decât acela care-l primește.” (Apoc 2:17)

 Amintiri cu sfinți, Daniel Brânzei


Iartă-ne pentru lipsa de rugăciune, pentru că la rădăcina lipsei noastre de creștere se află aproape întotdeauna lipsa de rugăciune.
Iartă-ne că ne interesează mai mult paparazzi, filmele și vedetele și revistele de scandal decât să ne rugăm pentru Biserica persecutată.
Iartă-ne pentru planurile noastre elaborate pentru biserici, în loc să avem planuri de a iubi într-un mod elaborat ca biserică.
Ne pocăim, Doamne, că te iubim așa de puțin pentru că ne iubim pe noi înșine prea mult.

Ann Voskamp, because sometimes you want to take back Lent & a broken world & your breaking heart: A Free 40 Day Lent Devotional Journey