„Calea împlinirii” de Ann Voskamp

Cum să trăiesc când sunt frânt? Când sunt pierdut, cine va veni să mă găsească? Când uit cine sunt, cine va veni să-mi amintească? Când viața încearcă să mă zdrobească, cine va veni să mă întregească?

Am aflat că niciunul dintre noi nu e niciodată prea frânt pentru a nu putea fi întregit de Dumnezeul căruia Îi place „să facă toate lucrurile noi”, este răspunsul pe care îl oferă Ann Voskamp acestor întrebări în volumul Calea împlinirii – o călătorie de 60 de zile către o viață din abundență.

Vă invit să descoperiți câteva frânturi din acest volum plin de sensibilitate, ce cuprinde meditații despre suferință, inimi frânte, durere, dragoste, sacrificiu, ucenicie, relația cu semenii, momentele mărunte ale vieții de zi cu zi, dăruire de sine, har, iertare, pocăință și, ca un fir roșu prin toate, dragostea Lui Dumnezeu și a noastră față de El.

Împletită cu experiențe din propria ei viață, Ann Voskamp a scris Calea împlinirii ca pe o colecție de șaizeci de meditații cu mesaje încurajatoare pentru frângerea de zi cu zi.

Ia-ți un moment de respiro, în care să deschizi Scriptura și să reflectezi nu doar la modul în care sufletul tău poate fi revigorat, ci chiar la calea ce te poate duce spre o viață împlinită.

Stelele sunt făcute dintr-o frângere. Mișcarea gravitațională este cea care le face apoi să se aprindă și să emită lumină.

Frângere – apoi aprindere. Aceasta este dintotdeauna calea abundenței universului.

Zdrobirea se transformă în belșug. Acest lucru pare imposibil – improbabil. Și totuși, aceasta este calea neclintită a lui Dumnezeu. Abundența se naște din zdrobire. Rezultatul acesteia este o viață din abundență.

În mod surprinzător, secretul plinătății nu are legătură cu eul tău – ci cu a muri față de el. De dragul sănătății noastre mentale, trebuie să ne pierdem pe noi înșine pentru a ne putea găsi. Frângere – și apoi aprindere. Despre aceasta este vorba în această carte.

Aceste pagini sunt despre viața extrem de îmbelșugată pe care o găsim într-o mulțime de locuri surprinzătoare. Paginile acestea sunt despre provocarea de a îndrăzni să facem o călătorie spre o viață cu adevărat plină de sens. Viața din belșug nu se rezumă la ceea ce se cheamă o viață bună, cumpărată pe credit; ea este găsită în suișurile și coborâșurile vieții, în locuri dărâmate, cu oameni zdrobiți, fiind cât mai aproape cu putință de inima frântă a lui Cristos. Belșugul se găsește în pâinile frânte și împărțite, în sămânța care moare pentru a da naștere unei vieți noi, în explozia stelelor – și apoi în transformarea lor în lumină… în toate bucățile inimilor noastre zdrobite. Belșugul nu se referă la a avea atât cât îți dorești – se referă la avea atât de mult din Dumnezeu pe cât îți dorești, scrie Ann Voskamp în introducerea cărții.

Există o frângere care nu are de-a face cu vina. Există o frângere care formează un tablou prin care lumina lui Dumnezeu se proiectează peste întuneric. Există o frângere care sculptează ferestre direct în sufletele noastre.

Frângerea deschide sufletul într-o așa măsură încât puterea lui Dumnezeu poate înfrânge întunericul din lume.

Cum poți trăi cu inima ta frântă? Nu mă pot gândi decât la faptul că doar rănile lui Dumnezeu pot vindeca rănile noastre. Acesta este adevărul și îi simt tăria: suferința este vindecată prin suferință; rănile sunt vindecate prin răni. Mă izbește, îmi spulberă fricile în blândețea Lui: zdrobirea cea rea este vindecată prin zdrobirea Lui bună. Zdrobirea rea este vindecată prin zdrobirea bună.

…poate când murim față de eul nostru, frângem timpul aici și iubirea noastră jertfitoare se multiplică în eternitate, continuând veșnic: „Dragostea nu moare niciodată.” Nu este asta exact ce a făcut Isus pentru a frânge încleștarea morții de peste noi?

Poate că timpul vremelnic este făcut pentru a muri față de sine – astfel încât sinele tău etern să poată trăi cu adevărat.

Dragostea lui Dumnezeu nu se traduce prin împlinirea dorințelor mele. Dumnezeu este dragoste. Asta nu înseamnă împlinire de sine. „Dumnezeu este dragoste” înseamnă a te renega pe tine însuți. Înseamnă a accepta suferința, și sfâșierea, și revărsarea în afară.

Viețile noastre devin împlinite când ne dăruim inimile ca să umplem golurile altora.

Pentru că dragostea este un verb și acel verb este a dărui. Dragostea dăruiește.

Dumnezeu este dragoste și este definit de dragoste. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat…” Despre asta este vorba în dragoste: iubirea dăruiește. Nu există un alt fel de a exprima iubirea în afara dăruirii. Miezul iubirii se află în trăirea ce se dăruiește. Dă-ți viața și vei vedea cum viața-ți este dată înapoi, dar nu e doar înapoiată, ci se întoarce cu bonus și binecuvântare. Dăruirea, nu obținerea, este calea.

De aceea, inima trebuie să fie frântă, arată și replantată dacă vrea să rodească.

Pentru că „Sfințirea, nu fericirea, este ținta finală a omului”, așa cum sublinia Oswald Chambers. Sfințenia nu este doar un atribut al lui Dumnezeu – ci un sinonim pentru tot ceea ce este El.

El este dragoste – dar dragostea Lui este o dragoste sfântă; harul Lui este un har sfânt; dreptatea Lui este una sfântă și duhul Lui este Duh Sfânt. Chemarea la sfințenie este o trinitate prin însăși existența ei: „separare de păcat, dedicare lui Dumnezeu, transformare după chipul lui Cristos”, în cuvintele lui James Aughey.

De aceea, sufletul tău Îl pierde pe Isus când petreci mai mult timp pe Facebook decât cu ochii în Carte. Sufletul tău Îl pierde pe Isus când petreci mai mult timp alimentându-te din postările de pe Instagram decât din hrana Cuvântului Său. Sufletul tău Îl pierde pe Isus când petreci mai mult timp pe chat-urile de pe Twitter în loc să vorbești cu Isus, pe care susții că Îl urmezi. Echilibrul în ce privește spațiul virtual poate fi un prânz al sufletului; prea multă lume virtuală poate însemna suicidul sufletului.

Niciun munte de regrete nu schimbă trecutul, niciun maldăr de anxietate nu schimbă viitorul, dar orice mulțumire schimbă prezentul. În vremuri pline de stres, caută-L pe Dumnezeu. În vremuri pline de durere, laudă-L pe Dumnezeu. În vremuri grele, încrede-te în Dumnezeu. Și în orice vreme, mulțumește-I lui Dumnezeu.

Și pocăiește-te. Ești zdrobit și nu trebuie să te prefaci că nu ești. Ce ușurare! Pocăiește-te. Este primul cuvânt folosit de Isus în învățăturile Sale – nu dragoste, nu har; primul cuvânt din Evanghelie este „Pocăiți-vă!” Începi să te eliberezi de zdrobirea inimii tale atunci când te prăbușești la pământ cu zdrobirea ta, atunci când o predai Celui ce-a fost zdrobit pentru tine.

Pentru că Dumnezeul nostru este Dumnezeul care plânge… Dumnezeul suficient de tandru pentru a Se deschide larg și a-și Lăsa inima să curgă; El este râul vieții pentru că El cunoaște cursul inimilor noastre. Într-o zi, El va șterge orice lacrimă pentru că înțelege ce înseamnă să fii înlăcrimat: El ne-a iubit.

Când ești stersat, ai un Dumnezeu care întărește. Când ești strivit, ai un Dumnezeu care fortifică. Când ești zdrobit, ai un Dumnezeu care te mângâie. Când ești frânt, ai un Dumnezeu care te eliberează de deznădejde.

Isus, singurul care ne-a iubit până la moarte, a murit cu brațele larg deschise, cruciform, ca o invitație salvatoare, dăruindu-Se pe Sine. A murit în același fel în are a trăit din plin și acum putem trăi după exemplul Său.

Îndrăznește să apuci frânta cale a abundenței și să devii cruciform. Trăiește frânt și împărțit ca pâinea. Pentru că această cale frântă a abundenței – aceasta va tranforma lumea.

Așa se încheie cartea lui Ann Voskamp, Calea împlinirii, o carte pentru sufletul sensibil, meditativ, introspectiv, care se luptă cu dureri mai mici sau mai mari, provocate de alții sau de sine însuși, care are nevoie de un cuvânt de alinare și de speranță, dar și de mustrare pentru clipele de neveghere, neglijență și nepăsare. Pentru mine, se află pe locul doi în topul cărților citite de Ann Voskamp și v-o recomand și vouă!

Puteți asculta episodul integral aici:

Despre „Calea frângerii”, de aceeași autoare.

Despre „Cel mai mare Dar”, volumul ei de Advent: