Oameni ai cărții #7 – Cărțile te pot îndemna la acțiune


Credeam că [aventurile] sunt lucruri pe care semințiile minunate din basme le căutau cu lumânarea, pentru că și le doreau… Dar treburile nu stau tocmai așa în poveștile vrednice de luat în seamă și de ținut minte. Se pare că se pomeneau cu toții în belea de la bun început, așa le era așternut drumul, cum ziceți dumneavoastră. Dar cred că, la fel ca noi, au avut și ei o groază de ocazii să se întoarcă, numai că n-au făcut-o.

J.R.R. Tolkien, Cele două turnuri Continuă lectura „Oameni ai cărții #7 – Cărțile te pot îndemna la acțiune”

Oameni ai cărții #4 – Romanele care m-au învățat cum să trăiesc


Sarah Clarkson propune în cartea sa mai multe liste tematice de recomandări de lectură, iar prima dintre ele include romanele care au învățat-o cum să trăiască (cu subtitul: Sau, dacă nu citești nimic altceva, citește-le pe astea). Am ales să le menționez pe cele care există traduse în limba română și să împărtășesc justificarea ei doar la câteva, iar apoi să încerc și o listă proprie. Continuă lectura „Oameni ai cărții #4 – Romanele care m-au învățat cum să trăiesc”

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2020


Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, ne-am gândit să vă povestim despre cărțile care ne-au mers la suflet în această perioadă de izolare, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

Pentru că eu (Irina T.) am mai scris despre majoritatea acestor cărți (aici), sunt poate la fel de curioasă ca voi să aflu ce a citit Irina E. în timpul acestei izolări și în ce măsură aceste lecturi se încadrează în prioritățile pe care le avea când am înregistrat acel episod sau dacă acestea s-au schimbat complet. Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2020”

La pas cu Frăția Inelului


Mae govannen!*

Vă salut astăzi, într-o limbă specială, cu o ocazie specială. Astăzi vă voi povesti ce mi-a atras atenția la o nouă recitire a trilogiei „Stăpânul Inelelor”de J.R.R. Tolkien. Dacă nu ați citit încă povestea, probabil vi se vor părea stranii numele personajelor menționate aici, însă poate cu această ocazie veți fi inspirați să adaugați cărțile lui Tolkien pe lista „de citit” Continuă lectura „La pas cu Frăția Inelului”

CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM! – Ep.04 – Imaginație și ficțiune


Astăzi vorbim despre imaginație, literatura de ficțiune și modul în care ea ne dezvoltă imaginația ca să apreciem și mai bine pasajele din Biblie pline de imagini parcă scoase dintr-o carte de ficțiune. Dacă credeați că balaurii și ființele cu mai multe capete se găsesc doar în mituri și romane fantasy, înseamnă că încă nu ați citit Biblia cu prea multă atenție, așa că veți descoperi niște lucruri fascinante! Audiție plăcută!

Cartea lui Tony Reinke, AICI. În limba română o găsiți AICI.

Alte cărți pe care le menționăm:

Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM! – Ep.04 – Imaginație și ficțiune”