Cărți cu dor de ducă #39 – Baladele Nlithiei


Nisalul este unic. Este inima de gheață a nordului. În afara zidurilor lui nu există viață pe o rază de zeci de mile, dar înăuntrul lui bat sute de mii de inimi, suflete însetate de artă, de bucurie, de cunoaștere, de magie. Nisalul este singurul oraș din întreaga lume cunoscută unde oamenii de rând au voie și chiar sunt încurajați să folosească magia. De aceea este orașul atât de maiestuos, pentru că a fost înălțat prin forțe ce întrec imaginația și prin sacrificiu, iar locuitorii săi au înrădăcinată în ei, precum iarna care nu mai pleacă, dragostea pentru frumos. Fiecare stradă, fiecare locuință din Nisal este un spectacol pentru ochi. Totul formează o galerie de artă enormă, construită din milioane de capodopere minuscule.

În luna martie, vă povesteam că am participat la conferința Becoming Storytellers: C.S. Lewis și apologetica narativă, eveniment organizat de asociația Chrysolis. Acolo, l-am întâlnit pe Mircea Țara, care a subliniat nevoia de povești pentru a expune Adevărul, și nevoia de fantasy de calitate, de apologetică imaginativă – imaginarea elementelor care formează esența, valorile, principiile și frumusețea creștinismului în moduri noi care să fie mai ușor de înțeles, relevante cultural sau intrigante. Pe lângă aceasta, însă, la conferință am aflat cu surprindere că Mircea este scriitor de fantasy și are deja câteva volume publicate la Crux Publishing, în seria Baladele Nlithiei. Fiind căutătoare de fantasy de calitate, n-am stat pe gânduri și am intrat în posesia celor patru volume, Inima Dragonului, Secretul Regelui Nemuritor, Căderea celor șapte turnuri și Vrăjitoarea de foc.

Inima Dragonului, volumul care mi-a plăcut cel mai mult, începe cu descrierea îmbietoare de mai sus. Pătrundem, astfel, în lumea Nlithiei, o lume pe cât de frumoasă, pe atât de plină de pericole și întuneric. Până una alta, însă, intrăm mai întâi într-o tavernă animată și facem cunoștință cu un bard pe nume Lied și cu prietenii săi, care sunt puși pe fapte mari – și foarte nesăbuite.

Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #39 – Baladele Nlithiei”

Cărți cu dor de ducă #9 – Călătorie în copilărie


Nu puteam să nu includ în această listă cel puțin o carte pentru copii, iar cea pe care v-o propun astăzi este una cu adevărat deosebită. Publicată pentru prima dată în 1966, cu subtitlul Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești și ilustrată minunat de Ágnes Keszeg în ediția din 2013, această carte este încă din titlu o invitație la călătorie. Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #9 – Călătorie în copilărie”

Oameni ai cărții #13 – Cărțile te ajută să te minunezi


[Cineva] care citește este [cineva] care se minunează. Continuă lectura „Oameni ai cărții #13 – Cărțile te ajută să te minunezi”

Oameni ai cărții #10 – Cărțile îți cultivă imaginația


[Cine citește] învață să întrevadă veșnicia care strălucește în povești sau cântece, să primească satisfacția unui sfârșit fericit ca pe o promisiune. A ajuns să recunoască vocea iubirii vorbind limbajul imaginii și al imaginației și să creadă că ce spune e adevărat. […]

C.S. Lewis a devenit credincios în mare parte datorită faptului că a ajuns să înțeleagă că ceea ce descoperea în acele povești era la fel de adevărat ca afirmațiile științifice, pentru că există mai mult decât o cale de a descoperi realitatea. […]
Continuă lectura „Oameni ai cărții #10 – Cărțile îți cultivă imaginația”

Ce am citit în ianuarie 2020


Așa cum vă spuneam în prima postare a anului, O carte pe lună în 2020, mi-am propus ca anul acesta să parcurg cât mai multe dintre cărțile pe care le am în bibliotecă cumpărate/primite mai demult sau mai recent și să nu mai cumpăr nimic până la Black Friday/ Gaudeamus 2020.

M-am gândit că ar fi interesant și poate, mai motivant pentru mine, să scriu pe blog câte un articol la sfârșitul fiecărei luni, în care să povestesc despre cărțile pe care am reușit să le citesc în luna respectivă. Va fi și un fel de „dare de socoteală”, să vedem dacă mă țin de cuvânt – să nu mai cumpăr cărți, dar și să citesc cât mai multe dintre cărțile pe care le dețin.

Ca să fie clare regulile „jocului”, interdicția mea include doar cărți pentru mine, nu include cărți educative (cu activități) sau cărți pentru Mihai, băiatul meu (deși mi-am impus și aici să-i mai cumpăr doar vreo 2 cărți în apropierea Paștelui și apoi mai multe  abia la Bookfest).

Acestea fiind zise, cu o mică întârziere, iată ce am reușit să citesc în luna ianuarie 2020. Continuă lectura „Ce am citit în ianuarie 2020”

%d blogeri au apreciat: