Cea mai mare nevoie a întregii omeniri – este înnoirea inimii noastre. Locul spiritual din lăuntrul nostru, de unde vin concepțiile, alegerile și acțiunile noastre, a fost format de o lume despărțită de Dumnezeu. Acum trebuie transformat, scrie Dallas Willard în cartea Înnoirea inimii – formarea caracterului cristic.
Această carte este una destul de dificil de parcurs, dar voi încerca să simplific și să sintetizez cât mai bine ideile principale, care sunt multe, după cum veți vedea. Dallas Willard începe cu un capitol introductiv în care definește formarea spirituală.
Formarea spirituală, fără să ținem cont de vreun context religios sau de vreo tradiție, este procesul prin care spiritul sau voința umană dobândește o „formă” sau un caracter diferit. Este un proces prin care trecem cu toții. Atât teroriștii, cât și sfinții sunt produsul formării spirituale. Spiritul sau inima lor a fost format.
Putem spune, într-o manieră preliminară, că pentru creștin formarea sprituală se referă în esență la procesul, condus de Duhul, de formare a lumii interioare a sinelui uman, astfel încât să devină asemenea ființei interioare a lui Cristos.
Instrumentarul formării spirituale creștine implică, așadar, mult mai mult decât eforturi și acțiuni umane aflate sub controlul nostru. Efortul uman informat este evident indispensabil, întrucât formarea spirituală nu este un proces pasiv. Dar asemănarea cu Cristos a ființei noastre lăuntrice nu este o realizare umană. Este, în definitiv, un dar al harului.
Scopul acestei cărți este, în consecință, unul extrem de practic, spune Dallas Willard. Ea căută să-i ajute pe cei ce „căută Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” să le găsească și să trăiască din plin în ele. De asemenea, speră să vină în ajutorul liderilor de grup care doresc cu seriozitate să ducă la îndeplinire toate aspectele Marii Trimiteri a lui Cristos, instruindu-i pe oameni să facă toate lucrurile pe care El le-a poruncit.
În capitolul 2 al cărții Willard definește și prezintă părțile componente ale naturii umane, și anume:
- Gândirea (imagini, concepte, judecăți, deducții)
- Sentimentele (senzații, emoții)
- Alegerea (voință, decizie, caracter)
- Corpul (acțiune, interacțiune cu lumea fizică)
- Contextul social (relații personale și structurale cu alții)
- Sufletul (factorul ce le îmbină pe toate cele de mai sus pentru a forma o viață)
Idealul de viață spirituală în concepția creștină este viața în care toate părțile esențiale ale sinelui uman sunt organizate eficient în jurul lui Dumnezeu, care le reabilitează și le susține.
Formarea spirituală în Cristos este procesul ce duce la această finalitate ideală, iar rezultatul său este iubirea lui Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată puterea și a aproapelui ca pe sine. Astfel, sinele uman este deplin unificat cu Dumnezeu.
Ideea centrală a cărții este că transformarea spirituală are loc doar pe măsură ce fiecare dimensiune a ființei umane este transformată după asemănarea cu Hristos, sub călăuzirea unei voințe regenerate ce interacționează cu manifestările constante ale harului lui Dumnezeu. O asemenea transformare nu este rezultatul exclusiv al efortului uman și nu poate fi obținută prin exercitarea unei presiuni numai asupra voinței (inimii, spiritului).
Totul începe cu moartea față de sine și cu primirea unei vieți noi din partea lui Dumnezeu. Formarea spirituală creștină stă pe această temelie indispensabilă a morții față de sine și nu poate înainta decât dacă, și în măsura în care, temelia respectivă este ferm stabilită și susținută.
Viața căzută nu trebuie îmbunătățită, ci înlocuită. Pur și simplu trebuie să ne pierdem viața – acea viață căzută de care majoritatea oamenilor se plâng oricum atât de mult, scrie Dallas Willard.
Ceea ce putem spune cu siguranță este că cei ce sunt morți față de ei înșiși nu sunt controlați la nivelul gândurilor, al sentimentelor sau al faptelor de auto-înălțare sau de dorința de a obține ceea ce vor, ci sunt ușor controlați de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Au totuși o oarecare sensibilitate față de propria voință, fără îndoială, și există întotdeauna posibilitatea să cadă sub influența ei. Numai o disciplină corespunzătoare și harul lui Dumnezeu pot împiedica acest lucru. Dar nu mai sunt încătușați într-o luptă cu ea, încheie Dallas Willard capitolul 4 al cărții.
În capitolul 5 el descrie pe larg ce implică transformarea spirituală: Dacă vrem să fim formați spiritual în Cristos, trebuie să avem și să implementăm viziunea, intenția și mijloacele adecvate. Nu orice cale este potrivită pentru aceasta. Dacă acest tipar nu este așezat la locul lui și menținut acolo, Cristos nu va lua chip în noi.
Viziunea ce stă la baza (trans)formării după asemănarea cu Cristos este viziunea vieții trăite acum și pentru totdeauna în sfera voii efective a lui Dumnezeu – adică participarea la natura divină printr-o naștere „de sus” și contribuția prin acțiunile noastre la ceea ce face Dumnezeu acum în viața noastră pe pământ.
Apoi viziunea și intenția fermă de a-L asculta pe Cristos vor duce în mod natural la căutarea și aplicarea mijloacelor potrivite pentru realizarea scopului urmărit.
În viața spirituală este adevărat că „dacă vrei, poți”. Și acest lucru este adevărat pentru că aici se implică și Dumnezeu, dându-le ajutor celor care Îl caută, ne amintește Willard.
Pe de altă parte, acolo unde nu există voință (intenții ferme bazate pe o viziune clară), nu există nici rezolvare. Oamenii care nu vor să fie transformați lăuntric, pentru ca ascultarea de Cristos „să vină de la sine”, nici nu vor fi transformați – indiferent care ar fi mijloacele pe care cred că le folosesc.
Așadar, problema transformării spirituale (de regulă, lipsa ei) printre cei care se identifică astăzi ca fiind creștini nu constă în faptul că este imposibilă sau că nu avem la dispoziție mijloace adecvate pentru a ajunge la ea. Problema e că nu este urmărită cu suficientă fermitate. Oamenii nu o văd, nu-i văd valoarea și nu sunt deciși să o ducă la bun sfârșit. Nu hotărăsc să facă lucrurile pe care le-a făcut și le-a spus Isus.
După aceste capitole introductive, Dallas Willard prezintă pe rând transformarea celor 6 componente ale ființei umane enumerate mai devreme: mintea (gândirea și sentimentele), voința, trupul, sufletul, relațiile.
În capitolul 6, Transformarea minții – Partea I – Formarea spirituală și sfera gândirii, el spune că Libertatea ultimă pe care o avem ca ființe umane este puterea de a selecta lucrurile asupra cărora vom îngădui sau vom solicita minții noastre să stăruie. În acest sens, nu suntem total liberi. Dar avem totuși multă libertate în acest domeniu, și chiar dacă suntem morți în greșelile și păcatele noastre, încă avem capacitatea și responsabilitatea de a încerca să-L reținem pe Dumnezeu în cunoștiința noastră – chiar și într-o manieră inadecvată și greșită.
Sfera gândurilor implică patru factori principali. Aceștia includ ideile, imaginile, informațiile și capacitatea noastră de a gândi, dar factorii cei mai puternici sunt ideile și imaginile.
Ideile sunt niște modele foarte generale, sau presupoziții ale realității. Sunt tipare de interpretare, dezvoltate de-a lungul istoriei și împărtășite social. Uneori sunt asociate cu convingeri, dar sunt mai mult decât niște convingeri și nu depind de acestea. Sistemul nostru ideatic este un artefact cultural, ce se dezvoltă împreună cu noi încă din fragedă copilărie prin învățăturile, așteptările și comportamentele observabile dobândite în familie și comunitate, arată Dallas Willard.
Formarea spirituală creștină presupune, desigur, a recunoaște în noi înșine sistemul (sau sistemele) de idei al răului ce guvernează veacul prezent și cultura lui (sau diferitele lui culturi), și care constituie viața trăită departe de Dumnezeu. Transformarea necesară ține în mare măsură de înlocuirea sistemelor de idei ale răului (și ale culturilor acestora) prin sistemul de idei pe care Isus Cristos l-a întruchipat și l-a propovăduit și prin cultura Împărăției lui Dumnezeu. Aceasta este într-adevăr o trecere de la întuneric la lumină.
Schimbarea ideilor dominante, la indivizi sau la grupurile de indivizi, reprezintă una din cele mai dificile și traumatizante activități din viața omului. „Convertirea” autentică este o experiență zguduitoare. Ea se produce rareori în individ sau într-un grup în afara intervenției și revoluției divine, ori este o experiență similară căderii nervoase, și poate provoca o deteriorare profundă și permanentă chiar și a celor mai intime relații, așa cum ne-a avertizat Isus.
În strânsă asociere cu ideile dominante sunt imaginile ce ne ocupă mințile, continuă Dallas Willard. Desigur, Isus a înțeles importanța extrem de mare a imaginilor și, de fapt, a devenit El Însuși o astfel de imagine. Și încă intenționat. Mai mult, El a ales cu mare grijă o imagine ce Îl reprezintă strălucit pe El și mesajul Său: crucea. Crucea exprimă starea de pierzare a omului, dar și sacrificiul lui Dumnezeu și abandonarea în brațele lui Dumnezeu, care aduce răscumpărarea. Fără îndoială că crucea este cea mai puternică imagine a tuturor timpurilor și cel mai puternic simbol din istoria omenirii. Mai este nevoie să spunem că Domnul Isus știa ce face atunci când a ales-o? El a plănuit dinainte totul și este Stăpânul imaginilor. Pentru binele lor, urmașii Lui trebuie să păstreze vie în minte imaginea crucii, scrie Dallas Willard.
Așadar, formarea spirituală în Cristos presupune o schimbare totală a ideilor și a imaginilor noastre cu ale Lui.
Intenția pe care trebuie să ne-o formăm este ca mărețul Dumnezeu și Tată al Domnului nostru Isus Cristos să fie permanent prezent în mintea noastră, îndepărtând orice idee falsă ori imagine distructivă, toate informațiile eronate cu privire la Dumnezeu și orice concluzie sau concepție distorsionată.
Cel mai evident lucru pe care îl putem face este să ne însușim porțiuni cheie din Scriptură și să le transformăm în niște repere ale gândirii noastre, scrie Dallas Willard. Aceasta este principala disciplină a gândirii. Trebuie să le cunoaștem așa cum ne cunoaștem propriul buzunar, și o modalitate bună pentru a face acest lucru este să le memorăm și apoi să ni le readucem în memorie, când trecem prin diferite evenimente și circumstanțe în viața noastră.
Formarea spirituală nu poate fi, prin natura sa, un lucru „privat”, pentru că este un proces de transformare ce durează toată viața. Trebuie să cauți oameni din comunitatea ta care urmăresc și ei înnoirea inimii. În cazul cel mai fericit, ar putea fi chiar membrii familiei tale sau membrii unei biserici creștine din apropiere. Dar acest lucru nu este întotdeauna posibil. Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne conducă spre alții care pot umbla alături de noi cu Cristos – indiferent cine și unde ar fi. Apoi rămâi răbdător alături de ei.
În capitolul 7, Transformarea minții – Partea a doua – Formarea spirituală și sentimentele noastre, Dallas Willard spune că …omul care acceptă bucuros ca Dumnezeu să fie Dumnezeu are o bază solidă pentru a-și putea înfrunta sentimentele – chiar și în cazuri extreme, cum ar fi disperarea cauzată de cei dragi, durerea insuportabilă sau plăcerea voluptoasă. Ei au resursele necesare pentru a face ceea ce nu vor să facă și să nu facă ceea ce vor; știu și acceptă faptul că sentimentele lor, indiferent care ar fi acestea, nu trebuie satisfăcute neapărat. De asemenea, petrec puțin timp plângându-și neîmplinirile. Iar față de sentimentele ce sunt inerent vătămătoare și greșite, strategia lor nu este una de împotrivire în momentul alegerii, ci una de a trăi astfel încât să nu existe deloc sentimente de acest gen sau, cel puțin să nu le aibă într-o măsură care să-i împiedice să ia decizii împotriva lor, dacă e cazul.
„Sentimentul” cuprinde o gamă largă de lucruri pe care le „simțim”: mai specific, senzații, dorințe și emoții. Simțim căldura, foamea, iritația sau teama. Sentimentele includ amețeala și setea, somnul și îngrijorarea, interesul și dorința sexuală, durerea și plăcerea, singurătatea și dorul, mânia și invidia, dar și mângâirea și satisfacția, sentimentul puterii și al împlinirii, curiozitatea și satisfacțiile intelectuale, compasiunea pentru alții și bucuria frumuseții, sentimentul onoarei și al desfătării în Dumnezeu. Experiențele estetice (ce țin de artă și de frumusețe), relațiile personale și acțiunile implică și ele sentimente și, mai mult, presupun ca sentimentul să fie oarecum „corect”.
Să ne fie foarte clar că nu suntem în favoarea negării sentimentelor sau a reprimării lor, atrage atenția Willard. Nu acesta este răspunsul la problema noastră. Cursul care trebuie urmat este înlocuirea sentimentelor distructive cu altele care sunt bune, sau subordonarea lor – a mâniei și a dorinței sexuale, de pildă – într-un fel care să le facă constructive și să le transforme efectele.
Autocontrolul este capacitatea fermă de a te orienta în vederea îndeplinirii a ceea ce ai ales sau ai hotărât să faci și să fii, chiar dacă „nu ai chef”. Autocontrol înseamnă ca tu să faci întotdeauna ceea ce nu vrei să faci (sau ceea ce vrei să nu faci), dacă acel lucru este necesar, și să nu faci ceea ce vrei să faci (ceea ce „ai chef” să faci), dacă acel lucru este necesar. La oamenii cu un caracter ferm sentimentul este dușmanul de moarte al autocontrolului și îl va submina întotdeauna.
Astfel, înnoirea inimii la nivelul sentimentelor se referă la deschiderea noastră spre dragoste, bucurie și pace, și la cultivarea acestora cu grijă: întâi primindu-le de la Dumnezeu și de la cei care trăiesc deja în El și apoi, pe măsură ce creștem, dăruind dragoste, bucurie și pace tuturor celor care ne înconjoară, prin atitudine, rugăciune și fapte.
În capitolul 8 al cărții Înnoirea inimii Dallas Willard vorbește despre transformarea voinței (a inimii sau a spiritului) și a caracterului.
Voința este capacitatea de a iniția sau de a împiedica inițierea a ceva: o faptă sau un lucru. Ea aduce lucrurile la existență. Voința este capacitatea de inițiere radicală și autentică a evenimentelor și lucrurilor. Este acel aspect al personalității noastre în virtutea căruia ne asemănăm cu Dumnezeu sau purtăm chipul Său. Am fost creați ca să fim niște creatori – ai binelui.
Astfel, voința transformată după asemănarea cu Cristos este devotamentul nostru total și fericit față de Dumnezeu și voia sa, față de ceea ce vrea Dumnezeu în ce ne privește – precum și în slujirea Lui și a altora, datorită Lui. Aceasta se realizează în câteva etape, prima dintre ele fiind predarea.
Când ne predăm voința lui Dumnezeu, Îi recunoaștem supremația în toate lucrurile. Poate că o facem murmurând. Recunoaștem supremația Sa din punct de vedere intelectual și o acceptăm în practică – chiar dacă poate că nu ne place și anumite părți din noi i se împotrivesc. S-ar putea să nu fim în stare să facem voia Lui, dar suntem dispuși să o dorim.
…dacă harul și înțelepciunea stăpânesc în viața celui care se predă voii lui Dumnezeu, acesta va trece la etapa următoare, care este abandonarea, arată Dallas Willard. Acum individul este predat pe deplin. Nu mai este nici un aspect al lui sau al ei care să se împotrivească voii lui Dumnezeu. În general, predarea vizează toate circumstanțele vieții, nu doar adevărul despre Dumnezeu și voia Sa explicită (poruncile), comunicată oamenilor din Biblie.
Dar mai este ceva. Dincolo de abandonare este mulțumirea pe care o aduce voia lui Dumnezeu: nu doar mulțumirea cu cine este El și cu poruncile Lui în general, ci și cu destinul pe care ni l-a dat. În acest moment al drumului spre identificarea totală cu voia lui Dumnezeu, recunoștința și bucuria sunt tonalitatea constantă a vieții noastre, spune Willard.
Dar încă nu am terminat! Dincolo de mulțumire stă participarea inteligentă, energică la împlinirea voii lui Dumnezeu în lumea noastră. Nu mai suntem spectatori, ci părtași în drama vie și eternă, în care jucăm un rol esențial.
Formarea spirituală, bună sau rea, este întotdeauna profund socială. Nu o poți urmări în izolare de ceilalți oameni. Cine o consideră o chestiune strict personală, o înțelege greșit. Cine spune: „Este numai între mine și Dumnezeu” sau „Ce fac eu mă privește doar pe mine”, Îl înțelege greșit atât pe Dumnezeu, cât și pe „mine”. Strict vorbind, nu există nimic „numai între mine și Dumnezeu”. Pentru că tot ce este între mine și Dumnezeu îmi afectează identitatea; și acest lucru, la rândul său, modifică relația mea cu toți cei din jurul meu. Relația mea cu alții mă modifică, de asemenea, pe mine și afectează profund relația mea cu Dumnezeu. De aceea, relațiile mele trebuie transformate, dacă vreau ca eu însumi să fiu transformat, spune Dallas Willard în capitolul 10 al cărții Înnoirea inimii, capitol dedicat transformării relațiilor.
Formarea spirituală în Cristos cere, evident, să trăim tot mai mult în și prin directa susținere a mâinii lui Dumnezeu. Desigur, la aceasta ne cheamă întreaga concepție biblică despre viață, și mai ales viața și învățătura lui Isus. Numai pornind de la perspectiva evanghelică asupra vieții putem să abordăm reformarea sinelui, în dimensiunea lui socială, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Numai din interiorul acestei stări putem pune capăt practicii atacului și retragerii și ne putem apropia de cei din jurul nostru binecuvântându-i, încheie Willard.
Vă las pe voi să descoperiți celelalte capitole și întreaga carte Înnoirea inimii pe larg, cu avertismentul că veți avea nevoie de creion, o minte trează, răbdare și o atitudine smerită înaintea lui Dumnezeu. Este o lucrare de referință în literatura creștină care, chiar dacă poate vi se va părea, la fel ca mie, mai greu de parcurs, merită citită și studiată cu seriozitate.
Puteți asculta episodul integral aici:
CARTEA E O VIAȚĂ 