Crucea lui Cristos nu este bucata de lemn pe care a purtat-o pe umerii Lui și pe care a fost, în cele din urmă, țintuit. Ea înseamnă, în general, toate necazurile celui credincios, ale cărui suferințe sunt suferințele lui Cristos. În general, crucea lui Cristos înseamnă toate necazurile pe care Biserica le suferă pentru Cristos. (…)  Este avantajos pentru noi să știm toate aceste lucruri, ca nu cumva să fim înghițiți de întristare sau să cădem în disperare, atunci când vedem că adversarii noștri ne persecută cu cruzime, ne excomunică și ne ucid. Să nu uităm însă, după exemplul lui Pavel, că trebuie să ne lăudăm cu crucea pe care o purtăm, nu pentru păcatele noastre, ci de dragul lui Cristos. Dacă privim doar la noi înșine în suferințele noastre, ele nu devin doar cumplite, ci și insuportabile. Dar atunci când putem spune „suferințele Tale ne copleșesc” sau, după cum se spune în Psalmul 44:22: „din pricina Ta suntem junghiați în toate zilele”, atunci aceste suferințe nu sunt doar ușoare, ci și dulci, după cum ni se spune în Matei 11:30: „Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”

Martin Luther, Comentariu asupra epistolei către Galateni


În ce privește justificarea, eu și Cristos trebuie să fim atât de apropiați, încât El să trăiască în mine, iar eu în El. Ce expresie minunată! Și fiindcă El trăiește în mine, orice har, neprihănire, viață, pace și mântuire regăsite în mine Îi aparțin lui Cristos; totuși, ele îmi aparțin și mie, prin unirea și alipirea pe care o face credința și prin care devenim ca un singur trup în Duhul… În felul acesta, Pavel caută să ne smulgă în întregime din noi înșine, din Lege și din fapte, pentru a ne transplanta în Cristos și în credința în El, astfel încât să asociem justificarea cu harul și să o disociem complet de Lege și de fapte, care nu au nimic de-a face cu ea. Prin credință, ești în așa măsură alipit de Cristos, încât tu și El sunteți una, inseparabili și uniți pe vecie, așa încât să poți spune: „Eu sunt asemenea lui Cristos”, iar El, la rândul Său, să afirme: „Eu sunt asemenea păcătosului alipit  de Mine și Eu de el. Căci prin credință suntem uniți în carne și oase.”

Martin Luther, citat în Moștenirea lui Luther editată de R.C. Sproul


Niciun om nu e cu totul smerit până ce nu înțelege că mântuirea lui nu depinde deloc de capacitățile, mijloacele, străduințele, voința și faptele sale, ci depinde în întregime de alegerea, voința și lucrarea Altuia, adică a lui Dumnezeu. Căci atât timp cât este convins că poate face chiar și cel mai mic lucru pentru mântuirea lui, el are o anumită încredere în sine și nu renunță cu totul la el însuși, ceea ce înseamnă că nu s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, ci presupune că există – sau cel puțin speră și dorește să fie – un loc, un timp sau o faptă pe care o poate face și prin care poate ajunge, în cele din urmă, la mântuire. Dar când un om nu are nicio îndoială că totul depinde de voința lui Dumnezeu, atunci renunță cu totul la sine și nu are nicio pretenție, ci așteaptă ca Dumnezeu să lucreze; abia atunci se apropie de har și poate fi mântuit.

Martin Luther, citat în Moștenirea lui Luthereditată de R.C. Sproul

Episod special CARTEA E O VIAȚĂ – aniversare 500 de ani de la Reformă


Martin Luther a fost unul dintre cei mai influenți bărbați ai vremii lui. Mișcarea ce s-a declanșat odată cu țintuirea celor 95 de teze a remodelat Europa, a redirecționat istoria creștinismului și a reinstaurat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

Care este moștenirea lui Luther după cinci sute de ani? O vom descoperi în episodul special al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, marți, 31 octombrie, de la ora 15:30 cu ajutorul cărții Moștenirea lui Luther, editată de R.C. Sproul și Stephen J. Nichols.

Vă invităm să faceți cunoștință cu Martin Luther, descoperindu-i viața, gândirea și moștenirea de-a lungul istoriei, nu numai în teologie și practica bisericească, dar și în familie și în societate, la RVE București pe 94,2 FM sau pe rve.ro.