O, Isuse binecuvântat, Tu cunoști necurăția sentimentelor noastre, îngustimea înțelegerii și răceala iubirii noastre; ia în stăpânire sufletele noastre și umple-ne mințile cu vederea Ta; zdrobește încăpățânarea voinței noastre egoiste și plămădește-ne după asemănarea iubirii Tale neschimbătoare, o, Tu singurul care o poți face, Mântuitorul nostru, Domnul nostru și Dumnezeul nostru.

William Temple (1881 – 1944)


Dumnezeule atotputernic, ai milă de noi, cei care, tulburați de lucruri devenite trecut, ne pierdem credința și viața și curajul și nădejdea. Așa că ai milă de noi și sprijinește-ne astfel ca, întăriți fiind de credința adevărată că Tu ești îndurător și iertător, să putem merge mai departe, în viața ce ne așteaptă în viitor, spre a păzi poruncile Tale, spre a ne bucura de mărinimia Ta, spre a ne încrede în îndurarea Ta și a nădăjdui la viața veșnică. Ajută-nu tuturor ca orice s-ar abate asupra noastră, să ne amintim mereu că totul vine prin călăuzirea Ta, este în grija Ta și prin voia Ta; și astfel, în cele mai întunecate clipe, având privirea ațintită la Tine, să avem curajul de a merge mai departe, credința pentru a răbda, răbdare pentru a îndura și speranță pentru a rezista până la capăt.

George Dawson. (1821 – 1876)


O, Doamne, potolește valurile inimii acesteia; liniștește-i furtunile. Potolește-te, suflete al meu, astfel ca ceea ce este divin să poată lucra în tine. Potolește-te, suflete al meu, astfel ca Dumnezeu să Se poată odihni în tine, astfel ca pacea Lui să te acopere. da, Tată ceresc, ne-am dat seama deseori că lumea nu ne poate da pacea, dar ajută-ne să simțim că Tu ne-o poți da; îngăduie să cunoaștem adevărul promisiunii Tale: că lumea întreagă nu poate să ne răpească pacea care vine de la Tine.

Soren Kierkegaard (1813-1855)


Adu-ne, Doamne, Dumnezeule, la trezirea cea de pe urmă, în sălașul și la porțile cerului, pentru a intra pe poartă și a locui acolo unde nu va fi întuneric sau scânteie orbitoare, ci o singură lumină, mereu aceeași; nu va fi nici zgomot, nici tăcere, ci o muzică mereu aceeași; nu vor fi temeri, nici speranțe, ci mereu aceeași stăpânire; nu vor fi sfârșituri sau începuturi, ci veșnicie neschimbătoare; în locuința slavei și a stăpânirii Tale, o lume fără de sfârșit.

John Donne (1572-1631)


Cuvântul ebraic pentru „a-ți aminti” – zakar – și „a nu uita” – lo shakah – sunt amândouă verbe la diateza activă. Așa cum acționăm rugându-ne, tot așa acționăm chemând adevărurile lui Dumnezeu în prezentul pe care îl trăim.

Această practică a rememorării și amintirii sunt regăsite atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Isus ne poruncește să ne amintim de El atunci când celebrăm Cina Domnului (1 Corinteni 11:24). Practica rememorării poate conduce inimile noastre spre mulțumire și speranță pentru viitorul nostru. Deși Dumnezeu nu ne uită și nu ne abandonează niciodată, uneori ne simțim uitați. Nu pentru că Dumnezeu este distant, ci pentru că, uneori, noi Îl simțim distant. Nu pentru că Dumnezeu este ocupat, ci pentru că încercările noastre ne fac să ne simțim că suntem singuri în confruntarea cu lumea.
Rememorarea este o unealtă a credinței, pe care o putem aplica în fiecare anotimp.

Atunci când viața este dureroasă, amintiți-vă că nu va rămâne așa. Amintiți-vă credincioșia lui Dumnezeu arătată în trecut, și aveți credință că o veți revedea în viitor.

Esther Fleece,  No More Faking Fine