40 de cărți de citit ca să crești mare – partea I – Primele lecturi


Așa cum am promis, inspirată fiind de cartea lui Pierdomenico Baccalario, 40 de cărți de citit ca să crești mare, m-am hotărât să alcătuiesc propria mea listă și să vă prezint în patru articole alegerile mele. Deși am încercat să includ titluri cât mai diverse, nu m-am putut despărți de cărțile care m-au crescut pe mine mare (cititoare) și deci, o mare doză de subiectivitate rămâne. De asemenea, din dorința de a mă limita la acest număr, cu siguranță sunt multe alte titluri valoroase pe care nu le-am inclus, dar pe care vă invit să le adăugați în comentarii.

Aceste fiind zise, iată care sunt primele 10 cărți, potrivite pentru cei mai mici „cititori”.

Continuă lectura „40 de cărți de citit ca să crești mare – partea I – Primele lecturi”

Oameni ai cărții #11 – Povești fantastice care m-au învățat să sper


„Sau căutarea unui tip bun de magie”

În cele ce urmează veți descoperi câteva explicații și o selecție din lista de povești fantastice recomandate de Sarah Clarkson, iar, la final, propria mea listă. Continuă lectura „Oameni ai cărții #11 – Povești fantastice care m-au învățat să sper”

%d blogeri au apreciat: