Vă invit să descoperim astăzi cum a lucrat Dumnezeu în viaţa credincioşilor şi a Bisericii din ţara noastră.

2188_1339059363_scan00091Cartea poartă titlul Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa Bisericii, este scrisă de Gheorghe Mitrofan şi cuprinde istorisiri despre începutul unor biserici evanghelice din nordul Moldovei. Gheorghe Mitrofan reuşeşte să surprindă în cartea sa o imagine panoramică a dezvoltării bisericilor baptiste din nordul Moldovei încă din perioada interbelică şi până la sfârşitul perioadei comuniste, surprinzând astfel toate etapele evoluţiei sociale şi economice ale ţării noastre: regimul antonescian, participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial, scurta perioadă de libertate religioasă de după război, instaurarea comunismului, colectivizarea, evenimente care au apăsat mult asupra locuitorilor de la sate sau oraşe mici, şi-aşa apăsaţi de greutăţile traiului în zone de sărăcie, cu pământ puţin fertil. Astfel, este cu atât mai admirabilă credinţa şi viaţa unor astfel de oameni, care în sărăcia lor lucie şi în multele lor greutăţi, s-au ţinut totuşi strânşi lipiţi de Domnul şi au găsit în El resursele pentru a-i ajuta şi pe alţii. Veţi găsi în carte multe exemple remarcabile de credinţă şi de dăruire creştină, dar şi multe exemple de vieţi ruinate din cauza necredinţei, care să ne slujească drept avertisment.

Scopul meu, scrie Gheorghe Mitrofan, este de a evidenţia urmele paşilor Evangheliei, pentru a se trâmbiţa aducerea aminte a lucrărilor cereşti ce trebuie vestite până la marginile pământului, după cum este scris: „Să se trâmbiţeze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate şi să se laude dreptatea Ta.“ (Psalmul 145:7) „Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite; să fie cunoscute în tot pământul” (Isaia 12:5)

Acum, în măsura în care Domnul Dumnezeu îmi va aduce lucrurile în memorie, din cele notate sau destăinuite de către alţii, dau curs liber depănării evenimentelor, scriindu-le spre slava Mântuitorului Isus Hristos, care a fondat trecutul, care zideşte prezentul şi care va aduce gloria viitorului în viaţa Bisericii Sale, întărind-o şi mântuind sufletele pentru Împărăţia Sa. Dorinţa inimii mele este ca, prin aceste rânduri, Dumnezeu să fie slăvit, urmaşii şi cititorii să ia învăţătură, iar cei nemântuiţi să-L afle pe Mântuitorul Isus Hristos şi să fie credincioşi.

Evanghelia a ajuns în majoritatea satelor printr-un singur om care a răspândit vestea bună de la om la om, iar bisericile întemeiate astfel, cu începuturi modeste, îşi continuă existenţa şi astăzi. La fel ca în alte cazuri, credinţa nou-testamentală a pătruns în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, după Primul Război Mondial, în anul 1920, când s-a întors din America Gheorghe Olteanu, care a primit cuvântul acolo şi unde a fost botezat, iar Terente Caba s-a întors pocăit de pe frontul dinspre Austria şi Italia, primind cuvântul de la un camarad de prin Ardeal, unde a şi fost botezat în 1921. Tot de prin armată au venit şi alţii aprinşi de flacăra sfântă a Evangheliei, care, ajungând acasă, s-au ataşat celor doi pocăiţi.

Nu după mulţi ani, în timpul regimului antonescian, s-a ivit acţiunea oficială de prigonire a pocăiţilor, aceştia fiind socotiţi comunişti.

În timpul detenţiei, deşi condiţiile erau mizerabile, totuşi fraţii închişi aveau în suflet mari bucurii, socotindu-se cinstiţi în a avea parte de suferinţele Domnului Isus. Aici, indiferent de apartenenţa cultului, erau toţi o inimă şi un gând. Se rugau împreună, cântau împreună şi discutau despre istorisirile şi învăţăturile de care-şi aduceau aminte din Biblie, întărindu-se şi îmbărbătându-se unii pe alţii.

Şi în Bosanci, localitatea natală a autorului despre care ne vorbeşte acesta în continuare, a avut loc o prigoană în aceeaşi perioadă. Aşa că, în anul 1941 Casele de Rugăciune au fost închise şi sigilate de jandarmi, iar credincioşii au fost urmăriţi şi percheziţionaţi, confiscându-li-se Bibliile şi cărţile de cântări, precum şi forţaţi să treacă din nou la Biserica Ortodoxă. În caz contrar, erau ameninţaţi cu închisoarea, confiscarea averilor şi deportarea la Bug, în Ucraina. Cât despre întrunirea a mai mult de trei persoane sau predicarea Evangheliei la grupuri, în public sau în case, erau interzise şi pedepsite aspru. Tot felul de lucruri ruşinoase, imorale, antinaţionale sau cauzele unor nenorociri erau aruncate în spatele pocăiţilor ca să-i calomnieze, să-i înjosească şi să fie de dispreţul tuturor. Casa de Rugăciune a fost sigilată, iar familiile credincioşilor erau percheziţionate de către jandarmi. Li se luau Bibliile, cărţile de cântări şi orice literatură religioasă sau lucru ce li se părea suspect.

După aceasta au început presiunile în şcoală, copiii fiind forţaţi să facă crucea, să sărute icoana şi să meargă la biserica ortodoxă. În caz că nu se conformau, erau bătuţi, batjocoriţi în faţa clasei şi puşi la colţ cu faţa la perete. Pe de altă parte, părinţii au fost chemaţi pe rând la primărie şi la postul de jandarmi şi sub injurii, ameninţări şi chiar lovituri erau forţaţi să se lase de pocăinţă. În caz contrar erau trimişi din post în post până la Tribunalul Militar din Cernăuţi şi apoi închişi sau deportaţi în Transnistria, la Bug la munci forţate.

După multe alte astfel de exemple și povestiri, Gheorghe Mitofan scrie: pentru toate succesele şi insuccesele din viaţa Bisericii, precum şi pentru toate reuşitele şi înfrângerile din viaţa personală, fiecare nu putem decât să zicem cu capul plecat în adâncă recunoştinţă că tot ce suntem, suntem prin El, Cel Atotputernic, şi că tot ce s-a realizat este numai meritul Lui.

Scumpi fraţi vârstnici, tineri şi copii: nu încetaţi să lucraţi cu râvnă şi cu lepădare de sine pentru Marele nostru Mântuitor şi Domn, Isus Hristos, Împăratul împăraţilor pământului. Nu încetaţi să vă pregătiţi cu temeinicie pentru a-L întâmpina pe Mirele Iubit, care este gata să vină în orice moment ca să ne ia cu El în slavă. Ce vei face? Cum vei fi? Care-ţi va fi starea inimii când vei auzi strigarea de la miezul nopţii: Iată Mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!“

Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa!“ (Apocalipsa 3:11) Pentru unitatea noastră cu El, pentru acum şi în eternitate, să-I răspundem din toată inima şi plini de bucurie: „Amin! Vino, Doamne Isuse!“ Aşa mă rog să răspundem şi noi. Pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost despre curajul de a mărturisi Evanghelia. În majoritatea comunelor sau satelor, credinţa s-a răspândit de la om la om, în timp ce făceau o vizită, sau mergeau la târg, adică în timp ce făceau lucruri normale, de zi cu zi. Şi noi suntem chemaţi ca acolo unde ne aflăm, în timp ce mergem la serviciu sau la şcoală, în rutina zilnică, să fim martori ai lui Dumnezeu, cu îndrăzneală şi înţelepciune, iar El se va îngriji de roadele lucrării noastre. Cartea este o încurajare că Dumnezeu binecuvântează chiar şi începuturile slabe şi este prezent cu adevărat în viaţa noastră şi a bisericii.

PS: Ascultă întregul episod AICI.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s