5 devoționale de citit în familie – Ziua Internațională a Cititului Împreună 2025


În acest an, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună (ZICI), m-am gândit să vă prezint 5 cărți devoționale pe care le-am citit ca familie în ultimii 3 ani, pentru a vă încuraja și pe voi să începeți sau să continuați acest obicei de a citi împreună cu voce tare (obicei căruia i-am dedicat o serie întreagă și alte articole).

Continuă lectura „5 devoționale de citit în familie – Ziua Internațională a Cititului Împreună 2025”

„Fundamente” de Ruth Chou Simons și Troy Simons


Familiile cresc și sunt modelate zilnic prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Dorești ca și copiii tăi să fie urmași ai lui Cristos, să urmeze poruncile Lui și să aibă o credință vie și roditoare, dar nu știi de unde să începi?

Sau poate că nu ai copii, dar dorești să aprofundezi tu însuți adevărurile credinței creștine, aflând moduri practice prin care să le aplici în viața de zi cu zi?

Deși nu există o formulă sau o rețetă sigură pentru a crește copii care-L iubesc și-L ascultă pe Dumnezeu, ceea ce ne dorim pentru noi și familiile noastre începe cu a ține seama de îndemnurile lui Dumnezeu de a ne aduce aminte și de a proclama lucrările Lui minunate către generațiile care urmează.

Ruth Chou Simons și Troy Simons ne oferă un ghid care să ne ajute în acest sens, studiul lor pentru familii intitulat Fundamente – 12 principii biblice care modelează o familie sănătoasă.

Continuă lectura „„Fundamente” de Ruth Chou Simons și Troy Simons”

O carte pe lună în 2023


Sper că acest nou an vă găsește sănătoși pe cât mai mulți dintre voi! Pentru vremuri bune și vremuri rele, vă doresc să aveți alături multe cărți frumoase, valoroase și mângâietoare și vă propun lista mea anuală de recomandări de lectură, o tradiție începută în 2015!

La începutul fiecărui an aleg 12 cărți pe care le-am citit în anul anterior și pe care vi le recomand să le citiți în anul în curs, câte una pentru fiecare lună.

Anul 2022 nu a fost cel mai bun an al meu în materie de cărți citite, nu din punct de vedere numeric, ci din punct de vedere al diversității și al calității. Resimt lipsa unor cărți de literatură pentru adulți de calitate, de exemplu, dar sper să recuperez în 2023.

În afara acestei categorii, veți regăsi printre cele 12 cărți alese titluri destul de diverse ca abordare, gen și temă, de la cărți despre trăirea vieții creștine și biografii la romane pentru copii și benzi desenate. În linkuri veți găsi articolele în care am scris mai detaliat despre fiecare în parte sau în care găsiți mai multe imagini din interior.

Continuă lectura „O carte pe lună în 2023”

Priorități de lectură la final de 2022


În ultimii trei ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

De asemenea, am revenit cu un articol asemănător la finalul anului 2020 și am hotărât să facem o tradiție din acest exercițiu la fiecare final de an, așa că vă invităm la o trecere în revistă a cărților pe care le-am citit cu prioritate în ultima parte a anului 2022.

Continuă lectura „Priorități de lectură la final de 2022”

CEOV S22 Ep.10 – „Fundamente” de Ruth Chou Simons și Troy Simons


Familiile cresc și sunt modelate zilnic prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Dorești ca și copiii tăi să fie urmași ai lui Cristos, să urmeze poruncile Lui și să aibă o credință vie și roditoare, dar nu știi de unde să începi?
Sau poate că nu ai copii, dar dorești să aprofundezi tu însuți adevărurile credinței creștine, aflând moduri practice prin care să le aplici în viața de zi cu zi?

Continuă lectura „CEOV S22 Ep.10 – „Fundamente” de Ruth Chou Simons și Troy Simons”