Jurnal de Bookfest 2023


Cei care ne urmăresc de mult timp poate vor sesiza diferența de formulare a titlului pentru articolul dedicat vizitei la Bookfest de anul acesta. Și asta pentru că, de la Gaudeamus 2018 încoace, nu am mai apucat să merg la un târg de carte TREI zile la rând!

Așadar, experiența de anul acesta nu am putut să o mai numesc doar „Un strop de Bookfest 2023”, pentru că în decurs de trei zile am avut parte de o adevărată „imersiune”, astfel încât până la sfârșitul ultimei zile aș fi putut lejer să îmi pun un ecuson de organizator și să fac tururi ghidate!

Cu toate acestea, tot am ratat să o duc pe Irina E. la standul Editurii Școala Ardeleană pentru cartea lui Paul Kingsnorth, pentru că, deși eram la a treia vizită, încă aveam parte de surprize și noutăți! De altfel, în fiecare zi a târgului am descoperit ceva nou, așa că pot spune că a meritat fiecare vizită!

Continuă lectura „Jurnal de Bookfest 2023”

Bookfest 2023 – evenimente și liste de dorințe


Spre deosebire de ultimele ediții, anul acesta Salonul Internațional de Carte Bookfest are loc mai devreme, între 24-28 mai, la Romexpo, în pavilionul 𝐁𝟐.

Italia, țara invitat de onoare de anul acesta, alături de cei peste 200 de expozanți din România și Republica Moldova care-și pregătesc ultimele noutăți editoriale, își așteaptă vizitatorii miercuri, joi și dumincă de la 10-20, iar vineri și sâmbătă, de la 10-21.

Deschiderea oficială are loc miercuri, de la ora 12:00, în prezența invitatului special, Francesco Guida, autorul cărții Cealaltă jumătate a Europei: De la Primul Război Mondial până în zilele noastre.

Ca de obicei, ne-am făcut „temele” și vă prezentăm în continuare evenimentele care ne-au atras atenția din program, precum și listele noastre de dorințe.

Continuă lectura „Bookfest 2023 – evenimente și liste de dorințe”

Mihai recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)


După cum v-am obișnuit deja din anii trecuți, și anul acesta dedicăm luna mai recomandărilor de cărți pentru copii, care să vă inspire în alegerea unui cadou valoros de Ziua Copilului. În 2023 această sărbătoare pică la o săptămână după Bookfest, care are loc anul acesta între 24-28 mai.

Așadar, am ales să începem din timp recomandările pentru Ziua Copilului ca să puteți să le căutați și la târg, dar și să aveți timp să vă hotărâți ce să alegeți din oferta tot mai bogată de cărți pentru copii.

Recomandările din acest articol vin din partea lui Mihai (7 ani și aproape 6 luni), băiatul meu devorator de cărți, mereu aflat într-o poveste inventată de el. Care îi sunt o parte din posibilele surse de inspirație, aflați în cele ce urmează. De data aceasta, l-am invitat pe el să spună de ce le recomandă, iar eu am intervenit doar minimal, pentru a face textul mai cursiv. La ce să vă așteptați: povești, benzi desenate, primele romane, dar și Biblii pentru copii.

Continuă lectura „Mihai recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)”

Un strop de Gaudeamus 2022


Nu cred că am mai fost atât de entuziasmată să scriu despre o vizită la Gaudeamus cum sunt după vizita de anul acesta! Și nu doar pentru că am reușit să mă țin destul de bine de lista pregătită de acasă (am renunțat la unele în favoarea altora de la fața locului), ci și pentru că am avut parte de o întâlnire specială despre care de-abia aștept să vă povestesc!

De data aceasta am mers însoțită de Mihai, băiatul meu și de tatăl meu dotat cu un aparat foto profesionist (sper că veți aprecia calitatea fotografiilor din prima parte a articolului!), iar în a doua parte a după-amiezei, după ce ei au plecat, mi s-a alăturat soțul meu, care m-a ajutat la rândul său cu niște fotografii mai bune decât aș fi putut face eu cu telefonul meu. Le mulțumesc cu această ocazie amândurora!

Așadar, în cele ce urmează vă invit să gustați un pic din atmosfera de la Gaudeamus și să vedeți cu ce cărți ne-am întors acasă!

Continuă lectura „Un strop de Gaudeamus 2022”

CCC #5 – Etapele lecturii cu voce tare – Vârsta minunării (4-7 ani)


Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.

După o pauză de o săptămână dedicată raportului de lectură pe luna mai și vizitelor la Bookfest, revin la seria despre lectura cu voce tare și ne îndreptăm astăzi atenția spre vârsta preșcolară (4-7 ani), care poate include primele lecturi independente. După cum am văzut deja într-un articol anterior, lectura cu voce tare trebuie să continue și după ce copilul a învățat să citească, pentru că îl va ajuta în dobândirea fluenței și în dezvoltarea vocabularului.

Ne vom inspira din nou din Manualul lecturii cu voce tare creat de Jim Trelease și completat de Cyndi Giorgis și din cartea The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie, dar și din propria mea experiență de mamă de cititor începător și vom vedea care sunt câteva aspecte de care trebuie să ținem cont în această etapă și, desigur, multe recomandări de cărți.

Continuă lectura „CCC #5 – Etapele lecturii cu voce tare – Vârsta minunării (4-7 ani)”