CCC #5 – Etapele lecturii cu voce tare – Vârsta minunării (4-7 ani)

Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.

După o pauză de o săptămână dedicată raportului de lectură pe luna mai și vizitelor la Bookfest, revin la seria despre lectura cu voce tare și ne îndreptăm astăzi atenția spre vârsta preșcolară (4-7 ani), care poate include primele lecturi independente. După cum am văzut deja într-un articol anterior, lectura cu voce tare trebuie să continue și după ce copilul a învățat să citească, pentru că îl va ajuta în dobândirea fluenței și în dezvoltarea vocabularului.

Ne vom inspira din nou din Manualul lecturii cu voce tare creat de Jim Trelease și completat de Cyndi Giorgis și din cartea The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie, dar și din propria mea experiență de mamă de cititor începător și vom vedea care sunt câteva aspecte de care trebuie să ținem cont în această etapă și, desigur, multe recomandări de cărți.

Poate ați fost tentați, ca și mine, ca, mai ales dacă copilul vostru deja a început să citească singur, să nu mai investiți în cărți ilustrate, ci să vă îndreptați atenția și bugetul mai mult spre cărți gândite pentru cititorii începători sau cărți cu mai mult text. Dar, spre surprinderea mea, Mihai nu se îndură să se despartă de cărțile ilustrate pe care le avem și gravitează încă în librării spre ele. E de înțeles, fiind atât de atrăgătoare din punct de vedere grafic, dar mie mi se părea că am trecut de etapa lor. Nimic mai greșit!

Continuă să-i citești cărți ilustrate copilului tău chiar și când acesta este deja capabil să asculte cărți mai lungi citite cu voce tare, ne îndeamnă Sarah Mackenzie.

Vrem să umplem urechile copiilor noștri cu un vocabular bogat și variat. Veți găsi un astfel de vocabular și în cărțile ilustrate, și în romane, dar nu și în cărțile pe niveluri, gândite pentru cititorii începători. Și așa este. De obicei acestea cuprind cuvinte uzuale, ușor de citit sau chiar multe pictograme, pentru început, pentru a ușura lectura. Cărțile care ajută la învățarea actului citirii nu ar trebui să înlocuiască lectura unor cărți care conțin un vocabular mai bogat, variat și complex, chiar peste capacitatea lor de decodare din momentul prezent, pentru că vor putea să îl proceseze și să îl stocheze auzindu-ne pe noi citindu-le.

Ține minte că copilul tău nu va fi niciodată prea mare pentru cărți ilustrate! scrie Sarah Mackenzie.

Și asta pentru că acestea sunt doar un format, iar o poveste bună e o poveste bună, fie că are poze, fie că nu. Cheia este să citim cu voce tare cărți care să captiveze ascultătorul, astfel încât el să continue să-și dezvolte aprecierea pentru literatură și valoarea pe care o aduce cititul, scrie și Jim Trelease.

În plus, mai arată acesta, reîntoarcerea la cărțile cu ilustrații pe care copiii le adorau când erau mici e o modalitate excelentă de a retrăi acele momente.

Printre multele scopuri ale cititului cu voce tare se numără unul fundamental, cel al motivării copilului de a citi în mod independent.

Cititul independent poate reduce impactul a ceea ce numim „declinul din timpul verii”, un proces în care elevii pierd unele deprinderi din timpul anului școlar.

Ar fi suficient ca ei să citească patru-șase cărți în timpul verii pentru a atenua aceste pierderi.

În plus, cu cât există mai multe materiale de citit într-o casă, cu atât mai bune vor fi rezultatele școlare ale copilului la citire.

Amintiți-vă că plăcerea este mai degrabă deprinsă „pe furiș” decât învățată (asta înseamnă să le citiți cu voce tare). Apoi:

• Asigurați-vă că, în calitate de model adult, sunteți văzuți citind zilnic. E și mai bine dacă citiți în același timp cu cel mic. Nu-i spuneți copilului să meargă să citească cincisprezece minute, în timp ce voi vă uitați la televizor!
• Acceptați faptul că pentru copiii mici uitatul la imagini și răsfoitul cărților se califică drept „citit”. Faptul că știe cum să țină cartea, că înțelege că textul se citește de la stânga la dreapta, că învață să iubească poveștile reprezintă abilități incipiente de citit.
• Permiteți-le copiilor să-și aleagă cărțile pe care vor să le citească singuri, chiar dacă ele nu vă întrunesc standardele înalte. De exemplu, de când știe să citească s-a întâmplat de câteva ori ca Mihai să aleagă în librării cărți pe care să considere că le-ar putea citi singur (și doar așa, nu ne-a cerut să i le citim), pe care eu nu le-aș fi ales, cum ar fi Copii din Biblie de Cristina Marques, niște cărți găsite la Grădina Botanică despre igienă și respectarea naturii sau Prima mea enciclopedie despre dinozauri (subiectul lui de maxim interes în această perioadă). Lăsați-i pe copii să citească ce-i interesează.
• Stabiliți un interval clar de timp, scurt la început și tot mai lung pe măsură ce copiii cresc și citesc tot mai mult.
• Acceptați ziarele, revistele și benzile desenate ca materiale cât se poate de oportune, care pot ajuta copilul să-și îmbunătățească timpii de citit. De altfel, mie mi se pare că ai nevoie de o răbdare și o concentrare aparte pentru a urmări și gusta benzile desenate. Până acum când am început să-i cumpărăm lui Mihai astfel de cărți pe mine nu mă atrăgeau și chiar mi se păreau obositor de urmărit și de citit. Cu siguranță depinde și de banda desenată în cauză, Ștrumfii încă mi se par așa, dar am descoperit altele foarte faine și pentru adulți, care sunt ușor de citit și cu voce tare, cum ar fi Vacanța lui Nor de Ileana și Maria Surducan sau Poptropica: Misterul Hărții de Jack Chabert și Kory Merritt.

Când le citim o carte în format grafic, copiii învață și să citească printre rânduri și să completeze ce lipsește de la o vignetă la alta pentru a putea înțelege povestea.

În final, să nu uităm că nu toți copiii își descoperă dragostea pentru cărți prin intermediul ficțiunii. Cel mai bun lucru pe care-l puteți face pentru a le dezvolta apetitul pentru lectură este să-i obișnuiți și cu alte variante, inclusiv nonficțiune.

Există acum nenumărate cărți foarte frumoase despre orice i-ar putea interesa pe copiii voștri, fie că e vorba de corpul uman (Teatrul corpului uman de Maris Wicks), spațiu, copaci, artă sau dinozauri.

În ceea ce privește recomandările de cărți de citit cu voce tare la această vârstă (care cuprinde atât ultimii ani în care încă nu știu să citească, cât și primii în care deja știu), o să încep prin a menționa câteva titluri care ne-au plăcut și pe care le și citeam de câteva ori la rând de pe la 3 ani și jumătate până pe la 5 ani și opt luni când a început să citească singur.

Nu se putea ca tocmai eu să nu-l împrietenesc pe Mihai cu Micul prinț, acest personaj atât de drag mie și m-am bucurat foarte mult să-i citesc această repovestire de Agnes de Lestrade, cu ilustrații de Valeria Docampo care, deși nu include ilustrațiile originale ale autorului, rămâne foarte fidelă, nu diluează profunzimea originalului, și conține niște ilustrații superbe, pe care e o încântare să le admiri. La început Mihai mă ruga să i-o citesc și de trei ori la rând, iar mai apoi a memorat pasaje întregi din ea (primul fiind cel cu întâlnirea cu bețivul! :)) ).

O altă carte care se citește foarte bine cu voce tare, dând ocazia pentru diverse voci și mult joc interpretativ este Lupul care a căzut din carte de Thierry Robberecht, pe care o cerea și de câteva ori la rând!

Ziua când au plecat creioanele colorate/ Ziua când creioanele colorate s-au întors acasă de Drew Daywalt (cu ilustrații de Oliver Jeffers) au fost alte cărți care i-au plăcut mult și din care memorase pasaje (din prima mai ales), pe care le recita în drum spre parc.

Am descoperit apoi seria cu Pettson și Findus de Sven Nordqvist, din care mult timp i-a citit tatăl lui și recreau scene din ele cu ajutorul figurinelor.

Ne plac foarte mult și cărțile din seria Povești din Pădurea Muzicală de Cristina Andone, pentru că este absolut excepțională, atât de bine scrisă încât nici ca adult nu te plictisești, este ceva minunat în text sau în ilustrații pe fiecare pagină.

Gândurile unei broscuțe de Kazuo Iwamura este una dintre cărțile pe care îmi plăcea mie cel mai mult să i le citesc, mai ales cu finger puppets.

A fost odată un alfabet. Mini povești pentru (aproape) toate literele de Oliver Jeffers a fost un alt hit la noi acasă pe când Mihai avea 5 ani.

Scrisori de la Felix. Peripeții în jurul lumii de Annette Langen și Constanza Droop, despre care am scris mai mult aici, este o altă carte primită tot la 5 ani pe care mi-a mai cerut și mai recent să o citim.

Tot mai recent (după ce a împlinit 6 ani) am citit și cărțile cu Apolodor de Gellu Naum în această ediție ilustrată de Dan Ungureanu și seria Apolodor Explorator de Florin Bican și Dan Ungureanu, din care fac parte Descoperim cu-Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor și Hai pe Lună împreună.

Cel mai mare hit în materie de carte perfectă de citit cu voce tare a fost însă Cartea care nu voia să fie citită de David Sundin, pe care aproape ca a memorat-o complet și din care într-o vreme îi cita oricui stătea să-l asculte.

De altfel orice carte care îi cere cititorului să interacționeze în vreun fel cu ea – să o miște, să o fâlfâie, să sufle, să rostească anumite cuvinte cu intensități diferite – l-au încântat foarte mult. La fel sunt și Cartea fără poze de B.J. Novak sau Înc-o dată de Emily Gravett.

Pentru că tot am pomenit cărțile de nonficțiune mai devreme, cărțile cu clapete sunt o modalitate excelentă de a veni în întâmpinarea intereselor copilului cu informații prezentate într-o manieră atractivă și interactivă. Din păcate, cele de la Usborne, pe care vi le-am mai recomandat și cu altă ocazie, nu mai sunt în stoc pe site-ul editurii, dar să sperăm că le vor retipări.

În materie de cărți cu povestiri biblice potrivite pentru această vârstă, vă recomand Biblia povestește despre Isus de Sally Lloyd-Jones (deși mi-a plăcut întotdeauna mie mai mult decât lui Mihai), Biblia pentru copii de Penny Frank (2 volume, noi o avem într-o ediție mai veche în 5 volume) și seria Așa spune Biblia cu ilustrații de Kees de Kort (20 de titluri) – La început, Corabia lui Noe, Avraam, Iacov și Esau, Iosif și frații săi, Regele David, Rut, Zaharia și Elisabeta, Nașterea lui Isus, Copilăria lui Isus, Isus și ucenicii Lui, Nunta din Cana, Vindecarea unui paralitic, Potolirea furtunii, Bunul samaritean, Învierea fiicei lui Iair, Fiul risipitor, Lucrătorii viei, Zacheu, Orbul Bartimeu – o serie de mini-cărți pe care Mihai le-a luat deseori la răsfoit și care sunt perfecte pentru cititorii începători, pentru că nu au mult text, rămânând foarte aproape de pasajele biblice originale.

Din categoria cărților pe care le-a citit mai degrabă singur, dar care se pretează foarte bine lecturii cu voce tare și care sunt recomandate și în Manualul lecturii cu voce tare, menționez seria Benny și Penny de Geoffrey Hayes și seria Portalul magic de Mary Pope Osborne, despre care v-am povestit pe larg aici.

Ce mai recomandă Sarah Mackenzie și Jim Trelease și Cyndi Giorgis:

Ultima stație de pe Strada Pieței de Matt de la Peña, cu ilustrații de Christian Robinson – o carte medaliată cu prestigioasa Newbery Medal și cu o mențiune onorifică Caldecott, pe care eu am citit-o la bibliotecă, dar care nu m-a impresionat în niciun fel, cred că este gândită pentru un public/o comunitate multi-etnică/multi-culturală, care la noi lipsește.

Puiu și Vulpoi. Petrecerea de Sergio Ruzzier – pe aceasta a citit-o Mihai pe roluri cu Adelina de la Asteroidul B612, pentru că este tot într-un format de bandă desenată, ușor de „jucat”.

Seria Jurnalul unui puști de Jeff Kinney – cred că am citit din această serie primele 10 volume, acum deja sunt mai multe, am pierdut șirul lor; perfecte pentru băieții reticenți față de lectură.

Seria Însemnările unei puștoaice de Rachel Rennée Russell – un fel de variantă feminină la seria de mai sus, din care am citit vreo 9, din nou, am pierdut șirul; mi s-a părut mai slabă decât seria lui Jeff Kinney.

Marele Nate de Lincoln Peirce – am văzut că există, dar nu am citit, o serie cu puști la școală mi-a ajuns :))

Seria Judy Moody de Megan McDonald

Seria Dory Fantasmagory de Abby Hanlon

Dragonul tatălui meu de Ruth Stiles Gannett, ilustrată de Ruth Chrisman Gannett și Helena Pérez García – pe asta știu că i-a cumpărat-o mama mea lui Mihai, dar încă nu au citit-o.

James și piersica uriașă de Roald Dahl (și orice altă carte de Roald Dahl, dacă mă întrebați pe mine, încă nu am încercat cu Mihai, dar a citit singur Fantasticul domn Vulpe și i-a plăcut)

Un urs pe nume Paddington de Michael Bond – și fratele lui mai mare (după anul apariției), Ursulețul Winnie Puh de A.A. Milne, aș adăuga eu.

Seria Omuleții de sub casă de Mary Norton – despre această serie am scris pe larg aici (între timp a apărut și volumul 5)

Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum – încă n-am reușit să-l tentez pe Mihai, nici măcar cu această ediție superbă, dar sigur va veni și timpul ei, v-am mai spus că aceasta a fost prima carte pe care am citit-o eu și are un loc special în inima mea.

În final, țin să menționez și câteva titluri de poezii, pentru că Jim Trelease subliniază importanța acestora, deși eu n-am fost foarte atrasă de acest gen când era Mihai mic pentru că majoritatea erau traduceri stângace de versuri oricum nu prea grozave. Mai târziu l-am avut tradus bine pe Dr. Seuss de către Florin Bican și vi-l recomand, împreună cu Shel Silverstein, autorul volumului Acolo unde nu mai e trotuar (pe care l-am citit singură, Mihai încă nu l-a descoperit, o să încerc la următoarea vizită la bibliotecă).

Dintre autorii români care scriu poezii pentru copii vi i-am recomandat deja mai sus pe Gellu Naum și Florin Bican și vreau să o menționez și pe Carmen Tiderle, dar o să revin la ea la următoarea categorie de vârstă, pentru că poeziile ei (deși citite și de Mihai) necesită o gamă mai largă de cunoștințe pentru a fi înțelese și gustate la adevărata lor valoare.

De asemenea, vă recomand o carte proaspăt apărută la Bookfest, Geografie cu Ratonul Pălărie – Geografia României în versuri de Laura Dina, cu ilustrații SUPERBE de Daniela Olaru.

Va urma.

PS: Puteți citi descrieri mai detaliate ale multora dintre cărțile menționate în acest articol și alte recomandări aici, aici, aici, aici și aici.

PPS: Poza din titlu este de la Gaudeamus 2019, pe când Mihai tocmai împlinise 4 ani.