Acesta este al doilea articol din seria Cum să crești un cititor. Puteți citi primul articol, în care am prezentat beneficiile lecturii, aici.
Dacă săptămâna trecută îndemnul a fost să citim noi înșine, cel de azi este: citiți-le copiilor! Nu trebuie să așteptăm să învețe literele ca apoi să-i împingem de la spate să învețe să citească și după aceea să îi tot îndemnăm să o facă. Dragostea de cărți se poate cultiva încă din brațele părinților care încep să le citească copiilor de când s-au născut.
Așadar în următoarele articole nu veți afla mai multe strategii pentru a-l „face pe copil să citească/să iubească lectura”, ci vom studia importanța, beneficiile și practica unei singure strategii garantate științific: lectura cu voce tare.
În acest demers ne vom folosi de informațiile, sfaturile și recomandările din două lucrări pe această temă: Manualul lecturii cu voce tare creat de Jim Trelease și completat de Cyndi Giorgis, un volum clasic, de referință pe această temă, publicat pentru prima oară în 1982, aflat acum la a opta ediție; și The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie, un volum încă netradus în limba română, dar care adaugă o viziune creștină asupra subiectului, autoarea fiind creatoarea podcastului The Read-Aloud Revival și mamă a șase copii educați acasă.
Astăzi ne vom concentra asupra beneficiilor lecturii cu voce tare asupra copiilor (și asupra relației noastre cu ei) de când se nasc și până la vârsta adolescenței inclusiv și despre rolul important al taților în acest proces.
Ca mamă și ca scriitoare, dați-mi voie să vă îndemn să le citiți, să le citiți, să le citiți. Pentru că dacă suntem neglijenți în ceea ce privește hrănirea imaginației, lumea va plăti pentru asta. Deja a făcut-o.
Katherine Paterson, „A Sense of Wonder”
Valorile educaționale ale citirii cu voce tare sunt bine documentate: practica introduce un vocabular nou, modelează fluența, demonstrează expresivitatea cititului, dezvoltă înțelegerea și-i ajută pe copii să facă legături între concepte. Mai trebuie să avem în vedere și valoarea personală a ascultării unei cărți citite cu voce tare. Această experiență poate genera amintiri vii ale unei povești asociate cu o persoană, un timp și un loc – amintiri care ne rămân în minte ani întregi.
De aceea, să citim cu voce tare împreună cu copiii noștri reprezintă modul cel mai folositor în care ne putem petrece timpul și energia ca părinți. Este mai important decât aproape orice altceva am putea face.
Iată câteva alte motive pentru care să le citim:
- Să-i liniștim
- Să-i distrăm
- Să stabilim o legătură cu ei
- Să-i informăm, să le explicăm ceva
- Să le stârnim curiozitatea
- Să-i inspirăm
Ca urmare:
- Le construim vocabularul;
- Le construim un bagaj de cunoștințe generale și le dezvoltăm gândirea;
- Le condiționăm creierul să asocieze cititul cu plăcerea;
- Devenim pentru ei un model în ceea ce privește lectura;
- Le insuflăm dorința de a citi;
- Creăm o relație deosebită cu ei;
- Le dezvoltăm capacitatea de a empatiza.
Vom dezvolta în continuare câteva dintre aceste beneficii, împletind observațiile lui Jim Trelease cu cele ale lui Sarah Mackenzie.
În primul rând, în urma lecturii cu voce tare le construim copiilor un vocabular dezvoltat și tipare lingvistice foarte sofisticate.
Andrew Pudewa, director al Institute for Excellence in Writing arată că dacă un copil nu are o arhivă de tipare lingvistice sofisticate și corecte din punct de vedere gramatical de care să se folosească, când e momentul să comunice la rândul lui – să scrie o lucrare de cercetare, o lucrare de laborator, o prezentare, un eseu de admitere la facultate – nu va avea nimic valoros de care să se folosească.
Primele abilități de alfabetizare se dezvoltă pe măsură ce ei sunt familiarizați cu un vocabular bogat și cu limbajul în timpul sesiunilor de citit cu voce tare.
Atunci când îi citim copilului, îi turnăm efectiv în urechi (și în creier) toate sunetele, silabele, terminațiile, iar acest melanj va constitui bagajul de cuvinte pe care într-o zi va trebui să-l citească și să-l înțeleagă. Prin povești completați acele cunoștințe generale necesare pentru ca ei să înțeleagă lucrurile străine de colțișorul lor de lume – cum ar fi balenele, locomotivele sau pădurile ecuatoriale.
Dincolo de borna celor 10.000 de cuvinte de bază (pe care le folosim în conversațiile de zi cu zi), se află „cuvintele rare”, iar acestea joacă un rol esențial în ceea ce privește cititul pe măsură ce înaintăm în vârstă. Forța pe care o capătă vocabularul nostru în cele din urmă este determinată nu de cele 10.000 de cuvinte din vocabularul de bază pe care le folosim, ci de cât de multe cuvinte rare înțelegem.
Aceste cuvinte le vom găsi în cărți, de aceea dacă vrem să îmbunătățim vocabularul copiilor, trebuie să le citim.
Și asta pentru că semințele succesului (sau ai eșecului) școlar și în ceea ce privește cititul sunt sădiți acasă, cu mult timp înainte ca micuții să-și înceapă școlarizarea.
Acei copii cărora li se citește cu voce tare vor avea un vocabular mai dezvoltat, vor înțelege mai mult și vor procesa mai bine informațiile. Citindu-le copiilor noștri, ei învață să gândească, să facă legături și să comunice.
În plus, cercetătorii încurajează totodată lectura cu voce tare copiilor chiar și după ce ei încep să citească singuri.
În școala primară citirea repetată a aceleiași cărți ilustrate (de cel puțin trei ori) duce la creșterea vocabularului cu 15-40%, iar învățarea este una de durată.
Un studiu a arătat că cu cât li s-a citit mai mult elevilor atunci când erau copii, cu atât mai bune au fost rezultatele academice la 15 ani, uneori acest lucru traducându-se printr-un avans de aproape șase luni la școală.
S-au găsit dovezi concludente care arată fără drept de apel că lectura cu voce tare ar trebui practicată nu doar în familie, ci și în clasă. Trebuie să ne străduim mai mult pentru a-i informa pe educatori că cititul cu voce tare e esențial, indiferent de context, mai ales cititul literaturii cu un limbaj mai bogat decât textele ușor decodabile.
Adevărul e că nu ar trebui să ne mire că sunt prea puțini copii cărora le place să citească în condițiile în care la școală sunt învățați să citească de pe niște abecedare sau „cărți de citit” care doar prezintă grupuri de cuvinte și propoziții insipide și învățătoarea nu le citește niciun alt fel de text sau vreo poveste la clasă. Așadar, dacă părinții se bazează doar pe școală să-i motiveze pe copii să citească, vor fi curând foarte dezamăgiți.
De aceea, lectura cu voce tare acasă este o practică ce ar trebui continuată pe toată perioada școlarizării.
Unul dintre scopurile lecturii cu voce tare e de a inspira copiii să citească pe cont propriu. Dar cititul individual și cititul cu voce tare nu se exclud reciproc. Se pot face amândouă – de fapt, așa ar și trebui. O greșeală aproape la fel de mare ca cea de a nu le citi deloc copiilor e să vă opriți prea devreme.
E mai probabil ca un copil cu vârsta între șase și unsprezece ani să citească independent dacă i se citește cu voce tare acasă.
În plus, copiii ascultă și înțeleg povești care sunt mai complicate și mai interesante decât cele pe care le-ar putea citi singuri.
La șase ani, copilul dumneavoastră este un cititor începător. Ca atare, există un număr limitat de cuvinte pe care le poate decoda văzându-le sau auzindu-le. Dar copilul nu e nicidecum un ascultător începător. De șase ani tot ascultă, e deja veteran!
Dacă îi citiți copilului cărți la capacitatea lui de ascultare, mai degrabă decât pentru nivelul său de citire, acest lucru duce la creșterea probabilității ca el să audă un vocabular mai bogat, având totodată ocazia de a intra într-un dialog pe tema cuvintelor și a poveștii.
Astfel, copiii de clasa întâi se pot bucura de cărți scrise pentru nivelul clasei a patra, iar cei de clasa a cincea pot savura cărți de nivelul de citire a clasei a șaptea. (Desigur, acest lucru depinde de nivelul social al conținutului cărții; anumite lecturi de clasa a șaptea depășesc experiența socială a unui copil de clasa a patra și ar putea să-l facă să-și piardă interesul).
Când facem noi munca de decodare în locul copiilor – când citim o carte cu voce tare și ne asumăm munca de a discerne ritmurile, cadența și vocea potrivită pentru fiecare rând – copilul care ascultă își petrece energia mentală altfel. Se bucură de poveste și face legături. Asta înseamnă să exerseze înțelegerea lecturii.
Copiii trebuie să înțeleagă ce citesc și să aplice asta la ce cunosc deja. Aceasta este arta de a gândi bine. Când le citim cu voce tare copiilor, le dăm un avantaj în acest proces.
De aceea, dacă vrem ca ei să citească nu doar pentru că pot, ci pentru că vor, atunci trebuie să facem mai mult decât să-i învățăm pur și simplu să decodeze texte.
Dacă un copil trăiește doar arareori plăcerile cititului, dar simte tot mai multe neplăceri asociate acestei activități, reacția sa naturală va fi să dea înapoi. Multiplii stimuli de neplăcere pe care i-au tot primit în anii de școală, cuplați cu lipsa mesajelor de încurajare din mediul familial, anulează orice atracție pe care ar putea-o avea față de cărți.
Însă, atunci când le citim cu voce tare, trimitem creierului mesajul de a condiționa copilul să asocieze cărțile și textul imprimat cu plăcerea.
E limpede, cu cât unui copil i se citește mai des, cu atât mai multe cuvinte aude (și deci cu atât mai multe va înțelege), iar probabilitatea ca acel copil să asocieze cititul cu o experiență zilnică plăcută crește exponențial.
Când ne concentrăm pe hrănirea iubirii copiilor noștri pentru povești, ajungem să avem copii care și pot să citească și care o și fac. Trebuie să-i facem pe copiii noștri să se îndrăgostească de povești înainte să fie învățați primele litere, dacă este posibil, pentru că orice altceva – fonemele, înțelegerea, analiza, chiar și scrisul – vor fi prinse mult mai ușor de un copil care iubește cărțile.
În plus, când îi ajutăm pe copiii noștri să devină cititori serioși, ei își dezvoltă abilități care îi vor ajuta și în alte domenii academice.
Lectura cu voce tare creează cititori.
Lectura cu voce tare creează scriitori.
Lectura cu voce tare schimbă vieți.
Kate DiCamillo
Dincolo de toate aceste aspecte mai tehnice, care țin de beneficiile cuantificabile ale lecturii cu voce tare, unul dintre cele mai importante beneficii este relația care se dezvoltă între părinte și copil în urma acestei practici. Și asta pentru că atunci când le citim le oferim darul unui timp neîntrerupt, mesajul că cititul aduce valoare și experiența împărtășită de a ne bucura împreună de o carte – iar toate acestea sunt motive pentru care ar trebui să continuăm să le citim și adolescenților.
Discutarea temelor abordate într-o carte pe care părinții o citesc copiilor le dă ocazia adulților și copiilor de a vorbi despre contextul personajelor fără stres și fără a judeca, de a stabili o legătură între situația din carte și probleme sociale din lumea reală.
Poveștile pe care le citim împreună funcționează ca un pod atunci când nu găsim o altă cale de a comunica. Ele sunt moneda noastră de schimb, limbajul nostru, cultura familiei noastre. Cuvintele și poveștile pe care le împărtășim devin parte din identitatea familiei noastre. Nu vor uita că mama (sau tatăl) lor le-a citit.
Și aici este punctul în care trebuie să accentuăm importanța rolului tatălui, pentru că unul dintre motivele pentru care băieții rămân în urmă în privința lecturilor e faptul că au mai puține modele masculine care să-i încurajeze să citească.
Tații care le citesc cu voce tare copiilor lor au un impact profund și de durată asupra dorinței de a citi a copilului și asupra succesului său la citit. Copiii sunt motivați când văd că principalul lor model masculin, propriul lor tată, citește, ba mai mult, ia o carte din bibliotecă și le-o citește cu voce tare.
S-a demonstrat că interesul tatălui în educația copilului influențează mai tare succesul în educația lui decât mediul familial, personalitatea copilului sau sărăcia.
Cărțile citite cu voce tare înainte de culcare creează unul dintre momentele cele mai puternice de atașament, mai ales între fii și tați. Această influență pozitivă este resimțită și de fiicele lor. De aceea, eu am încurajat de când era Mihai bebeluș apropierea de tatăl lui prin acest ritual al lecturii de seară, care s-a dovedit că a creat o legătură foarte strânsă între ei. În primii lui ani de viață, tatăl lui a fost cel care i-a citit seara la culcare cel mai des și cred că este un moment al zilei care poate fi rezervat cu ușurință taților din majoritatea familiilor. Începeți cu serile din weekend și dezvoltați un obicei prețios care cu siguranță va duce la crearea unor amintiri speciale alături de copilul vostru, fie el băiat ori fată.
Și asta pentru că lectura cu voce tare oferă și momente de relaxare. Ascultatul unei povești nu-l relaxează doar pe copil, ci și pe tata (sau mama, de altfel).
Poveștile ne leagă chiar și atunci când viața este grea. Când punem un copil la noi în poală și deschidem o carte, îl luăm de mână și îl plimbăm într-o grădină liniștită în mijlocul unui oraș zgomotos și poluat. Suntem învăluiți de acest răgaz, fie și doar pentru câteva clipe. Suntem recunoscători pentru compania celuilalt în grădină.
Când le citim copiilor noștri, lăsăm la o parte zgomotul, agitația, frecușurile și, doar pentru câteva momente, suntem prezenți în mod complet și total alături de ei. Acest gest simplu poate face chiar și cea mai grea și mai dureroasă perioadă din viață un pic mai dulce.
În plus, o carte ne va atinge într-un mod în care o știre nu o poate face. Poveștile ne fac să fim atenți la frumusețea și haosul lumii din jurul nostru.
A crește copii nu presupune doar să-i pregătim pentru vârsta de adulți. Nu înseamnă doar să-i pregătim pentru o carieră. Înseamnă să le transformăm și să le modelăm inimile și mințile. Înseamnă să le hrănim sufletele, să clădim relații și să țesem legături. Înseamnă să dezvoltăm în ei grija și compasiunea față de orice persoană pe care o întâlnesc. Înseamnă să avem în noi gândul lui Hristos. Așa cum Isus a plâns când a murit Lazăr, și noi trebuie să plângem alături de frații și surorile noastre, prieteni și străini, alături de cei cu inima frântă și dărâmați.
Nu contează cât de mult știu copiii – ci cât de mult le pasă. Educația își îndeplinește cel mai bine rolul atunci când ne învață cum să iubim, când o folosim să-i ajutăm pe copiii noștri să simtă durerea sau bucuria altuia. Nu vrem să creăm genii intelectuale care nu dau dovadă de omenie, compasiune și empatie. Geniile intelectuale fără inimă sunt ceva foarte, foarte periculos.
Este dovedit faptul că poveștile ajută la dezvoltarea empatiei.
Citim împreună cu copiii noștri pentru că asta ne oferă și nouă, și lor o educație a inimii și a minții. A intelectului, și a empatiei. Citim împreună și învățăm pentru că poveștile ne învață cum să iubim.
Vreau atât de mult ca copiii mei să crească și să fie mai buni decât este nevoie. Vreau ca ei să iubească din abundență. Să le pese de alții, chiar și atunci când e greu să-i înțeleagă. Vreau ca ei să fie sare și lumină, scrie Sarah Mackenzie.
Așa cum spune autoarea Linda Sue Park, o carte nu poate schimba lumea de una singură, dar o carte poate schimba cititori. Și cititorii? Ei pot schimba lumea. Cititorii noștri tineri – ai tăi și ai mei – pot iubi dezinteresat, pot să dea dovadă de bunătate inexplicabilă, să construiască fântâni în comunități sărace, să ofere un zâmbet neașteptat, să dea mâna cu persoana pe care mai degrabă ar evita-o sau să dea o îmbrățișare cuiva care trece prin greutăți.
Când citim despre personaje – reale sau fictive – care trec prin greutăți și au de-a face cu nedreptatea, ceva se mișcă înăuntrul nostru. Acel ceva este empatia – începutul compasiunii. Este un dar extraordinar pe care îl dăm copiilor noștri de fiecare dată când deschidem o carte.
„Lasă-mă să-ți citesc” e un cadou.
Katherine Paterson
Când citim cu voce tare, le oferim copiilor noștri ocazia să vadă ce înseamnă să trăiești ca un erou. Să exerseze ce înseamnă să te confrunți cu situații pe viață și pe moarte, să exerseze ce înseamnă să trăiești cu virtuți, ce înseamnă să nu ai virtuți. Ne luptăm și noi alături de personajele din cărțile noastre preferate care se luptă cu greutățile. Ne gândim dacă noi am fi fost la fel de curajoși, la fel de îndrăzneți, la fel de pe deplin umani ca eroii noștri favoriți. Și apoi înțelegem – la un nivel mult mai profund și semnificativ – povestea pe care o trăim noi înșine, precum și felul de personaj care vom deveni pe măsură ce povestea se desfășoară.
O poveste remarcabilă face inima eroului din noi să bată mai tare. Cuvintele bine alese ne ating și ne transformă sufletul – făcându-ne să devenim mai buni decât suntem acum.
Nu există înlocuitori pentru povești. Când vine vorba să le transmitem adevărul copiilor noștri, a-i pisălogi cu predici pur și simplu nu se poate compara cu o poveste căreia i-a sosit momentul potrivit. O poveste îl întâlnește pe copil acolo unde se află. Aprinde în el o dorință autentică să fie mai bun, să încerce mai mult și să iubească mai mult. Îi oferă fiecăruia dintre copiii noștri ocazia să trăiască o experiență în locul altcuiva, oferindu-le darul prețios al antrenamentului. Poveștile ne ating acolo unde nu poate ajunge nimic altceva și întețesc bătăile inimii eroului din noi.
Ceea ce fac cele mai bune povești – și poveștile fantastice cel mai bine – este să dea la o parte familiarul pentru a da la iveală un adevăr universal, convingător. Ne ajută să observăm lumea minunat de frumoasă pe care altfel o luăm de-a gata. Ne oferă dragoni, monștri și vrăjitoare și apoi inspiră cavalerul curajos din noi, care poate răpune dragonul, un erou suficient de curajos ca să înfrunte monstrul, o eroină suficient de vicleană să se strecoare pe lângă vrăjitoare.
Această căutare după adevăr este împachetată în fiecare poveste și, când le citim astfel de povești copiilor noștri, nu se poate ca ei să nu-l audă. Este răgetul leului, cântecul lui Aslan, chemarea căreia am fost chemați să-i dăm răspuns. Bate în fiecare dintre noi deja, oricât de slab, și ne încurajează că avem ce ne trebuie ca să facem ce este drept în fața greutăților, când nimeni nu se uită și când am face mai degrabă ce este ușor.
Citim în speranța că copiii noștri vor simți bătaia inimii unui erou în ei înșiși și se vor uita la cer și se vor întreba: „Ce lucru măreț am fost creat să realizez?”.
Poveste cu poveste, ei descoperă încetul cu încetul că în interiorul fiecăruia dintre noi sălășluiește un erou.
Când vine momentul ca copiii noștri să plece de-acasă, nu vrem ca ei să se întrebe dacă viețile lor contează. Vrem ca ei să știe asta. Dacă le spunem suficiente povești, vor fi dat peste întrebările dificile și vor fi și exersat cum este să treci prin multe necazuri, încercări și situații neașteptate, astfel încât, cu voia Domnului, vor avea ce le trebuie ca să devină eroii propriilor povești.
Citiți-le copiilor voștri.
Va urma.
PS: Prima parte
CARTEA E O VIAȚĂ 