Am descoperit-o pe Andreea de la @Citim.și.ne.jucăm pe Instagram (foarte probabil datorită unuia dintre multele giveaway-uri la care m-am înscris și nu am câștigat!) și m-am bucurat că anul acesta am avut inspirația să o invit să scrie o listă pentru seria noastră de recomandări pentru Ziua Copilului, pentru că am simțit în anii trecuți lipsa mai multor participanți băieți.
Continuă lectura „Băieții recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)”Etichetă: importanța lecturii cu voce tare
Ora fermecată (Ziua Internațională a Cititului Împreună 2023)
Articolul scris anul trecut cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună (World Read Aloud Day) este cel mai vizualizat (sper că și citit) articol de pe blog din ultimul an!
Așa că anul acesta am verificat din timp când se serbează ZICI și mi-am dat seama că ar fi ocazia perfectă să studiez noul volum Ora fermecată – Puterea miraculoasă a cititului cu voce tare în epoca neatenției de Meghan Cox Gurdon și să vă ofer astfel un nou imbold de a citi cu voce tare bazat pe „studii și măsurători”.
Încheiam articolul de anul trecut promițând un articol mai amplu pe tema lecturii cu voce tare. Acel articol a devenit de fapt o serie de opt articole pe care le găsiți sub numele Cum să crești un cititor.
Și deși poate că v-ați gândi că după o asemenea serie nu ar mai putea fi nimic nou de adăugat pe această temă, eu m-am bucurat să descopăr în volumul lui Meghan Cox Gurdon date impresionante din studii și o abordare mai largă a subiectului. Ea nu se referă doar la importanța de a le citi copiilor, ci și la importanța și beneficiile de citi cu voce tare oricui de orice vârstă ar avea sau am avea.
Continuă lectura „Ora fermecată (Ziua Internațională a Cititului Împreună 2023)”CCC #7 – Etapele lecturii cu voce tare – La drum pe cont propriu (adolescența)
Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.
Ne apropiem de finalul acestei serii (acesta este penultimul articol) și ne concentrăm astăzi atenția asupra adolescenților. Poate că ați citit articolele trecute și v-ați gândit că „ați pierdut trenul” lecturii cu voce tare, pentru că copiii voștri sunt deja adolescenți și nu are rost să mai încercați. Nimic mai neadevărat!
Așa cum arătam într-un alt articol din serie, astăzi este ziua în care merită să începi să le citești copiilor tăi, indiferent ce vârstă au. Poate mai ales dacă sunt deja adolescenți. Cum să introducem acest obicei în viața familiei la această vârstă și ce cărți să încercați, aflați din cele ce urmează.
Continuă lectura „CCC #7 – Etapele lecturii cu voce tare – La drum pe cont propriu (adolescența)”CCC #6 – Etapele lecturii cu voce tare – Orizontul se lărgește (8-12 ani)
Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.
Cred că segmentul de cărți dedicate acestei categorii de vârstă este preferatul meu și categoria de cărți spre care observ că gravitez în mod natural în propriile mele alegeri. Motivul pentru care mi se par deseori alegerea perfectă este că surprind acel moment în care copiii sunt încă copii, dar se îndreaptă către o altă etapă din viață, deci subiectele abordate sunt deseori mai serioase și de aceea o carte bine scrisă pentru acest public va fi o carte care va fi gustată la fel de mult (sau poate chiar mai mult) și de către adulți.
Continuă lectura „CCC #6 – Etapele lecturii cu voce tare – Orizontul se lărgește (8-12 ani)”CCC #5 – Etapele lecturii cu voce tare – Vârsta minunării (4-7 ani)
Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.
După o pauză de o săptămână dedicată raportului de lectură pe luna mai și vizitelor la Bookfest, revin la seria despre lectura cu voce tare și ne îndreptăm astăzi atenția spre vârsta preșcolară (4-7 ani), care poate include primele lecturi independente. După cum am văzut deja într-un articol anterior, lectura cu voce tare trebuie să continue și după ce copilul a învățat să citească, pentru că îl va ajuta în dobândirea fluenței și în dezvoltarea vocabularului.
Ne vom inspira din nou din Manualul lecturii cu voce tare creat de Jim Trelease și completat de Cyndi Giorgis și din cartea The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie, dar și din propria mea experiență de mamă de cititor începător și vom vedea care sunt câteva aspecte de care trebuie să ținem cont în această etapă și, desigur, multe recomandări de cărți.
Continuă lectura „CCC #5 – Etapele lecturii cu voce tare – Vârsta minunării (4-7 ani)”