După cum v-am obișnuit deja din anii trecuți, și anul acesta dedicăm luna mai recomandărilor de cărți pentru copii, care să vă inspire în alegerea unui cadou valoros de Ziua Copilului. În 2023 această sărbătoare pică la o săptămână după Bookfest, care are loc anul acesta între 24-28 mai.
Așadar, am ales să începem din timp recomandările pentru Ziua Copilului ca să puteți să le căutați și la târg, dar și să aveți timp să vă hotărâți ce să alegeți din oferta tot mai bogată de cărți pentru copii.
Recomandările din acest articol vin din partea lui Mihai (7 ani și aproape 6 luni), băiatul meu devorator de cărți, mereu aflat într-o poveste inventată de el. Care îi sunt o parte din posibilele surse de inspirație, aflați în cele ce urmează. De data aceasta, l-am invitat pe el să spună de ce le recomandă, iar eu am intervenit doar minimal, pentru a face textul mai cursiv. La ce să vă așteptați: povești, benzi desenate, primele romane, dar și Biblii pentru copii.
Ce a făcut marchizul când a aflat de Brad Florescu, cu ilustrații de Matei Alexandrescu
Mi-a plăcut pentru că are povești amuzante și o recomand pentru că e și interesantă, și amuzantă în același timp și conține povești din toată lumea (India, China, Africa etc.). Povestea mea preferată este „Oaia cea deșteaptă” (o poveste din Tibet), pentru că în alte cărți nu s-a mai pomenit o oaie deșteaptă și pentru că lupul care voia să o mănânce, tot trebuia să facă niște lucruri ca să o mănânce.

Ce a uitat călătorul de Brad Florescu, cu ilustrații de Ștefan Georgescu
Este la fel de interesantă și amuzantă ca Ce a făcut marchizul când a aflat. Povestea mea preferată este „Cum să te ferești din calea hărniciei” (o poveste levantină). Mi s-a părut amuzantă și vă pune pe râs, să știți! Sunt niște oameni care vor să construiască, iar un om, vrea și el, dar nu poate, pentru că are burta goală. Și el a mâncat pe saturate ca lupul și după aia iar se plânge că nu poate să construiască cu burta plină.
Este despre un copil care se duce să salveze un dragon bun. Este amuzantă și interesantă. Cel mai mult mi-a plăcut când l-a salvat pe dragon. Cel mai amuzant lucru e când leul și-a făcut codițe.
Ștrumfii (vol.3-8) și Creștem cu Ștrumfii: Ștrumful foarte neîndemânatic
Sunt toate foarte amuzante! Nu pot alege una preferată!
*Vi le recomand dacă suferiți de insomnie, și eu, și soțul meu am adormit când a vrut el să ni le citească! El le-a recitit pe toate de vreo 3 ori cel puțin!
Integrala Peanuts, vol.1 de Charles M. Schulz
Mi-a plăcut pentru că este cea mai amuzantă dintre toate benzile desenate. Îmi place foarte mult de Charlie Brown, pentru că zice lucruri amuzante, de exemplu, că a venit la picnic cu supă.
*Și pe aceasta a citit-o de vreo 4 ori și încă ne mai citează poante din ea!
În această carte este vorba despre un băiat pe nume John Midas care a mâncat o bomboană fermecată de ciocolată și apoi fiecare lucru pe care îl atingea cu gura, inclusiv pasta de dinți, se transforma în ciocolată. Mi-a plăcut pentru că transforma totul în ciocolată și după aia și apa o bea ciocolată rece. Dar a ajuns la concluzia că nu e bine, pentru că a rămas însetat.
*Pe asta i-am citit-o eu la început cu voce tare, după care a terminat-o singur, pentru că era foarte curios să vadă ce se întâmplă.
Vacanța lui Nor de Maria și Ileana Surducan
Am citit cartea asta de 4 ori, pentru că este frumoasă și amuzantă! Este vorba despre un băiat pe nume Nor, care nu voia să meargă la bunici și până la urmă a avut parte de multe aventuri cu prietena lui, Skai și prietenul lui, Laci și vecina lui, Amnar, care face foc.
*Vezi și prezentarea noastră din seria Cărți cu dor de ducă.
Povestea Dr. Dolittle de Hugh Lofting
Au fost amuzante dialogurile și aventura pentru a salva maimuțele din Africa alături de animalele Dr. Dolittle, Polinezia (o pasăre), Cii-Cii (maimuța), crocodilul, Tuu-Tuu (bufnița), Dab-Dab (rața), Gub-Gub (porcul) si Jip (câinele). Din Africa au luat un animal cu două capete care se chema Trag-Împinge.
*Acesta este originalul după care a fost scris Doctorul Aumădoare de Kornei Ciukovski.
Charlie și fabrica de ciocolată de Roald Dahl, cu ilustrații de Quentin Blake
Mi-a plăcut pentru că este amuzantă și apar niște lucruri ciudate și dispar unii dintre copii, și apar niște vietăți extra-ciudate.
*Pe asta i-am citit-o eu cu voce tare.
Marele Uriaș Prietenos de Roald Dahl, cu ilustrații de Quentin Blake
Mi-a plăcut pentru că are dialoguri secrete și Marele Uriaș Prietenos (un uriaș bun) și o fetiță pe nume Sophie vor să scape de niște uriași răi. MUP merge în fiecare zi la cules de vise, ca noaptea să sufle într-o trâmbiță pentru ca visele frumoase să ajungă la copii și la oameni.
George și miraculosul său medicament de Roald Dahl, cu ilustrații de Quentin Blake
Este despre un băiat pe care îl cheamă George și o urăște pe bunica, așa că i-a făcut un medicament magic pe care l-a pus în sticluța cu medicamentul adevărat ca să scape de ea. El o ura pentru că bunica vroia ca el să crească mai încet, așa că i-a zis să nu mai mănânce ciocolată.
Ciudatul caz al hoțului de coji de brânză – Geronimo Stilton
Geronimo Stilton este un șoarece deștept și detectiv, și el și Băgăciosul, prietenul lui, rezolvă cazuri urgente. Iar aici rezolvă un caz foarte urgent și foarte ciudat: pe un vapor erau furate niște lucruri. Partea mea preferată din carte este replica și păcăleala lui Băgăciosul: „Psssst, Geronimo, ți-a plăcut glumița mea?”
Poptropica (1-4) de Mitch Krapata și ilustrată de Kory Merritt
Este o serie de benzi desenate în care este vorba despre trei copii și un bărbat pe nume Octavian care vrea să salveze o fată, dar nu are voie, pentru că altfel schimbă istoria. Mi-a plăcut pentru că acești trei copii călătoresc în timp și sunt atacați de vikingi, de gorgonele și era să fie toți mâncați de un urs polar. Și mi-a plăcut și că George zice replici amuzante (copiii au găsit o corabie vikingă, iar el a zis „Este o corabie vikingă!”, iar Oliver i-a spus „Tu de unde știi?”, iar George a zis „De la Lego!”) și e înnebunit după prânzuri. Am citit-o de 5 ori și l-am pus și pe tati să o citească!



La această Biblie m-a atras amuzamentul și adevărul, că e o mamă urs care le povestește copiilor ei din Biblie, și m-a atras că ei mai pun întrebări și că se uimesc, întrebări pe care le-aș fi pus și eu. Este potrivită pentru copii mai mici, pentru că sunt povestiri scurte.
*A descoperit-o singur în librăria Stephanus și m-a implorat să i-o cumpăr, pentru că are ilustrații drăgălașe și uite, părțile din Biblie sunt cu oameni, nu cu animale (că știți că eu am ceva cu cărțile cu animale cu subiecte spirituale). Până la urmă ne-a oferit-o Adi Miu cadou și îi mulțumim din nou și pe această cale!


Mi-a plăcut pentru că îți arată ce s-a întâmplat acum 2000 de ani și chiar mai mult și îți arată că nu trebuie să păcătuiești, că altfel primești ori pedeapsa, ori moarte, și că are ilustrații pe care nu le mai vezi în alte Biblii, de exemplu, când toiagul lui Moise se transformă înapoi în toiag după ce fusese șarpe. E pentru copii mai mari, are capitolele mai lungi (de exemplu, cel despre Iosif este lung și cel despre Moise).
*Mulțumim Editurii Scriptum pentru exemplarul nostru!



Mi-a plăcut pentru că e interesantă și îmi zice lucruri pe care nu le găsești în alte Biblii pentru copii, de exemplu, despre Psalmi și Proverbe.
Paginile mele preferate au fost „Povestioare biblice neobișnuite și surprinzătoare”, din care am aflat că Iacov s-a luptat o zi cu Dumnezeu.
În plus, are și un joc cu toată Biblia. L-am jucat cu mami și am câștigat. Atenție: dacă pici pe „Ieroboam devine rege” ți se scad 300 de puncte, adică, ai pierdut direct!
*Pe asta chiar v-o recomand și eu din toată inima, este foarte bine structurată și include detalii interesante și noi chiar și pentru adulți!
PS: Nu am mai inclus anul acesta seria Portalul magic de Mary Pope Osborne, pentru că am recomandat-o și anul trecut, dar țin să știți că încă este mare fan, acum citește aproape una pe oră și a ajuns la volumul 21/24 din prima serie!
Recomandările noastre din anii trecuți: 2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017, 2016, 2015
ce fain! de acum ai un nou partener pentru blog 🙂