Părinții Bisericii #1 – Ignatie al Antiohiei (Teoforul)


Ignatie a fost un urmaș direct al apostolilor, fiind al treilea episcop al Antiohiei, una dintre cele mai importante biserici ale acelor zile. A fost ucenic al Apostolului Petru și, împreună cu Policarp al Smirnei, a fost ucenic al Apostolului și Evanghelistului Ioan. Cu siguranță reprezenta una dintre cele mai proeminente personalități creștine în acea perioadă ce a urmat lucrării apostolilor. Antiohia era, însă, și locul unor importante dezbateri religioase, așa că Ignatie a denunțat dezbinarea ca „început al răului”, implicându-se cu tenacitate în acele conflicte. A interacționat și cu grupările eretice, mustrându-i cu asprime pe iudaizatori, sau atacându-i pe docetiști, care credeau că Isus doar a părut a fi om, dar nu a fost în realitate. A fost arestat, fiind acuzat de „ateism” – negarea zeilor romani – și dus de la Antiohia la Roma pentru judecată. Pe drum, s-a întâlnit la fiecare oprire cu liderii creștini din zonă și a scris șapte scrisori (către Efeseni, Magnezieni, Tralieni, Romani, Filadelfieni, Smirneni, și o epistolă către sfântul Policarp)

Continuă lectura „Părinții Bisericii #1 – Ignatie al Antiohiei (Teoforul)”

Seria „Părinții Bisericii”


V-ați întrebat vreodată ce s-a întâmplat în Biserica Primară după evenimentele relatate în cartea Faptele Apostolilor? Această carte a Noului Testament ne prezintă cele mai importante evenimente din primii 35 de ani ai istoriei Bisericii – până pe la anul 65. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Cine au fost întâistătătorii Bisericii după Apostoli? Ce scrieri ne-au lăsat? Și ce ne descoperă aceste scrieri despre învățăturile, viața, spiritualitatea și structura Bisericii din deceniile imediat următoare erei celor doisprezece Apostoli?


Părinții Bisericii au fost cei dintâi interpreți ai Evangheliilor, fiind primii care au stabilit însemnătatea a ceea ce spune Scriptura despre Trinitate și despre Hristos. Datorită apropierii lor de evenimentele descrise în Evanghelii, scrierile lor sunt pline de vigoare și prospețime. Părinții Bisericii au ocupat un loc important în gândirea creștină de-a lungul secolelor, chiar și după Reformă, fiind citați de Luther, Calvin sau de scriitorii puritani. Cu timpul, însă, din păcate, gândirea protestantă s-a îndepărtat de aceste izvoare de învățătură, privindu-le cu indiferență sau chiar dispreț.
De aceea, această serie este menită să ne readucă în atenție câțiva dintre Părinții Bisericii din primele veacuri – care sunt scrierile lor și care sunt contribuțiile lor la gândirea creștină, ce îi fac relevanți și pentru noi, astăzi.

Lăsând deoparte pentru un moment ideile și preconcepțiile noastre moderne despre teologie, să primim, la 2000 de ani distanță, adevărurile pe care Părinții Bisericii le-au împărtășit primelor generații de credincioși, minunându-ne ca și când le-am auzi pentru prima dată, participând alături de ei la dezbaterile care au dus la formularea conceptelor pe care le folosim și noi astăzi și la confruntările cu ereticii vremii, sau poate, de ce nu, chiar contrazicându-i.

Ascultându-i cu atenție pe Părinții Bisericii, vom înțelege că credința noastră este relevantă nu pentru că este modernă, ci pentru că are rădăcini adânci. Suntem înconjurați de un nor de martori, sfinți care au fost înaintea noastră și care veghează, pe măsură ce ne ducem și noi până la capăt propria alergare a credinței.


Îmi doresc ca această serie să trezească interesul pentru scrierile Părinților Bisericii și să stârnească discuții constructive – iar citindu-i pe ei, să fim și noi înflăcărați de aceeași reverență față de Dumnezeu, uimire în fața misterului Persoanei și lucrării lui Hristos, și dragoste față de oameni. Așadar, urmăriți-ne în fiecare luni, pentru a descoperi câte puțin despre viața, contribuția și opera lor.


Câteva din sursele folosite pentru alcătuirea seriei:
CSB Ancient Faith Study Bible – cu comentariile părinților bisericii, Daily Readings: The Early Church Fathers, editată de Nick Needham, A Patristic Treasury, de James R. Payton, Învățătura părinților din primele veacuri. Un ghid pentru omul contemporan, de David C. Ford, Seria „Părinți și Scriitori Bisericești”: Scrierile Părinților Apostolici, Apologeți de limbă greacă, Apologeți de limbă latină (Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1979)

„Istoria gândirii creștine” de Jonathan Hill


Istoria gândirii creștine, elaborată de Jonathan Hill, este o carte ce cuprinde istoria fascinantă a marilor gânditori creștini și contribuția lor la modelarea lumii așa cum o știm.

Această carte se dorește a fi o introducere în istoria gândirii creștine pentru cei complet neinițiați, declară autorul. Am presupus că cititorii nu cunosc nici personalitățile în cauză, nici subiectele abordate de ele și mi-am propus să evit orice fel de jargon etnic neplăcut care caracterizează acest domeniu, ca pe oricare altul. Continuă lectura „„Istoria gândirii creștine” de Jonathan Hill”

Un strop de viață în preajma Paștelui #30


Cuvântul 30 – Despre unirea celor trei virtuți, adică despre credință, nădejde și dragoste

Cel ce iubește pe Domnul a iubit mai întâi pe fratele său. Dovada primului lucru este cel de-al doilea. Cel ce iubește pe aproapele nu rabdă vreodată pe cei ce clevetesc și fuge de ei mai degrabă ca de foc. Cel ce zice că iubește pe Domnul, dar pe fratele său se mânie este asemenea celui ce aleargă în vis.
Tăria iubirii este nădejdea. Căci prin aceasta așteptăm plata iubirii. Nădejdea este bogăția bogăției nearătate. Ea este vistieria neîndoielnică dinainte de vistierie. Ea este odihnă în osteneli. Ea este ușa iubirii. Ea omoară deznădejdea. Ea este icoana celor ce nu sunt de față. Lipsa nădejdii este pieirea iubirii. De ea sunt legate trudele, de ea atârnă ostenelile, pe ea o înconjoară mila.
Iar acum, după toate cele spuse, rămân acestea trei, care pe toate le leagă și le țin împreună: credința, nădejdea și dragostea, iar mai mare decât toate este dragostea, căci ea este numele lui Dumnezeu.

Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.
Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4: 7, 8, 16)

Un strop de viață în preajma Paștelui #29


Cel ce cere de la Dumnezeu lucruri mai prejos de vrednicia sa va primi fără îndoială cele mai presus de sine. Despre aceasta dau mărturie vameșul care a cerut iertare, dar a primit îndreptarea (Luca 18:14) și tâlharul care a cerut numai pomenirea în Împărăție și a moștenit raiul întreg (Luca 23:24).
Să nu ne întristăm când cerem ceva de la Domnul timp îndelungat și nu suntem auziți, căci Domnul ar fi voit ca toți oamenii să se facă nepătimitori într-o clipă, dar, ca un înainte-știutor, cunoaște că aceasta nu le este de folos. Toți cei ce cer și nu primesc de la Dumnezeu cele cerute fără îndoială că nu le primesc pentru una din aceste pricini: sau pentru că cer înainte de vreme, sau pentru că cer cu nevrednicie și dornici de slavă deșartă, sau pentru că primindu-le se vor făli, sau după dobândirea lucrului cerut vor cădea în nepăsare.

Sfântul Ioan Scărarul