Seria „Părinții Bisericii”


V-ați întrebat vreodată ce s-a întâmplat în Biserica Primară după evenimentele relatate în cartea Faptele Apostolilor? Această carte a Noului Testament ne prezintă cele mai importante evenimente din primii 35 de ani ai istoriei Bisericii – până pe la anul 65. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Cine au fost întâistătătorii Bisericii după Apostoli? Ce scrieri ne-au lăsat? Și ce ne descoperă aceste scrieri despre învățăturile, viața, spiritualitatea și structura Bisericii din deceniile imediat următoare erei celor doisprezece Apostoli?


Părinții Bisericii au fost cei dintâi interpreți ai Evangheliilor, fiind primii care au stabilit însemnătatea a ceea ce spune Scriptura despre Trinitate și despre Hristos. Datorită apropierii lor de evenimentele descrise în Evanghelii, scrierile lor sunt pline de vigoare și prospețime. Părinții Bisericii au ocupat un loc important în gândirea creștină de-a lungul secolelor, chiar și după Reformă, fiind citați de Luther, Calvin sau de scriitorii puritani. Cu timpul, însă, din păcate, gândirea protestantă s-a îndepărtat de aceste izvoare de învățătură, privindu-le cu indiferență sau chiar dispreț.
De aceea, această serie este menită să ne readucă în atenție câțiva dintre Părinții Bisericii din primele veacuri – care sunt scrierile lor și care sunt contribuțiile lor la gândirea creștină, ce îi fac relevanți și pentru noi, astăzi.

Lăsând deoparte pentru un moment ideile și preconcepțiile noastre moderne despre teologie, să primim, la 2000 de ani distanță, adevărurile pe care Părinții Bisericii le-au împărtășit primelor generații de credincioși, minunându-ne ca și când le-am auzi pentru prima dată, participând alături de ei la dezbaterile care au dus la formularea conceptelor pe care le folosim și noi astăzi și la confruntările cu ereticii vremii, sau poate, de ce nu, chiar contrazicându-i.

Ascultându-i cu atenție pe Părinții Bisericii, vom înțelege că credința noastră este relevantă nu pentru că este modernă, ci pentru că are rădăcini adânci. Suntem înconjurați de un nor de martori, sfinți care au fost înaintea noastră și care veghează, pe măsură ce ne ducem și noi până la capăt propria alergare a credinței.


Îmi doresc ca această serie să trezească interesul pentru scrierile Părinților Bisericii și să stârnească discuții constructive – iar citindu-i pe ei, să fim și noi înflăcărați de aceeași reverență față de Dumnezeu, uimire în fața misterului Persoanei și lucrării lui Hristos, și dragoste față de oameni. Așadar, urmăriți-ne în fiecare luni, pentru a descoperi câte puțin despre viața, contribuția și opera lor.


Câteva din sursele folosite pentru alcătuirea seriei:
CSB Ancient Faith Study Bible – cu comentariile părinților bisericii, Daily Readings: The Early Church Fathers, editată de Nick Needham, A Patristic Treasury, de James R. Payton, Învățătura părinților din primele veacuri. Un ghid pentru omul contemporan, de David C. Ford, Seria „Părinți și Scriitori Bisericești”: Scrierile Părinților Apostolici, Apologeți de limbă greacă, Apologeți de limbă latină (Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1979)

Recomandări de lectură pentru 2021


Un an nou binecuvântat! Vă mulțumim că, în acest an greu care a trecut, ați fost alături de noi parcă mai mult ca niciodată, și sperăm ca 2021 să fie, de asemenea, un an plin de lecturi consistente din care să împărtășim cu voi lucruri valoroase.

Deși de câțiva ani (cel mai recent, 2018, 2019, 2020) am și eu o listă de recomandări de lectură, de data aceasta mi-a fost foarte greu să aleg doar câteva pe care să le pun în această listă. Cu mici excepții, toate cărțile alese mi-au lăsat o impresie foarte bună. Pentru 2020 îmi propusesem să citesc cărțile pe care le aveam în bibliotecă și mă așteptau, și în mare parte mi-am atins obiectivul. De asemenea, a fost un an al reîntoarcerii la câteva cărți de bază, precum Creștinism, pur și simplu, Stăpânul Inelelor și  Silmarillion.

Multe dintre cărțile pe care vi le-aș recomanda se găsesc în seria specială Să citim!, în sezonul 19 CARTEA E O VIAȚĂ, în lista de priorități de lectură din partea a doua a anului, în seria de cărți de vacanță sau în diferitele articole de pe parcursul anului, cum au fost cele despre Chesterton sau C.S. Lewis. De aceea, în continuare vă voi recomanda doar câteva cărți care nu au fost menționate deja:

Continuă lectura „Recomandări de lectură pentru 2021”
%d blogeri au apreciat: