Cuvântul 30 – Despre unirea celor trei virtuți, adică despre credință, nădejde și dragoste
Cel ce iubește pe Domnul a iubit mai întâi pe fratele său. Dovada primului lucru este cel de-al doilea. Cel ce iubește pe aproapele nu rabdă vreodată pe cei ce clevetesc și fuge de ei mai degrabă ca de foc. Cel ce zice că iubește pe Domnul, dar pe fratele său se mânie este asemenea celui ce aleargă în vis.
Tăria iubirii este nădejdea. Căci prin aceasta așteptăm plata iubirii. Nădejdea este bogăția bogăției nearătate. Ea este vistieria neîndoielnică dinainte de vistierie. Ea este odihnă în osteneli. Ea este ușa iubirii. Ea omoară deznădejdea. Ea este icoana celor ce nu sunt de față. Lipsa nădejdii este pieirea iubirii. De ea sunt legate trudele, de ea atârnă ostenelile, pe ea o înconjoară mila.
Iar acum, după toate cele spuse, rămân acestea trei, care pe toate le leagă și le țin împreună: credința, nădejdea și dragostea, iar mai mare decât toate este dragostea, căci ea este numele lui Dumnezeu.
Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.
Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4: 7, 8, 16)
