Părinții Bisericii #20 – Ambrozie al Milanului


După cum am putut vedea până acum, secolul al IV-lea a fost marcat deopotrivă de confruntări între credința cea dreaptă și erezii, dar și de apariția unor cunoscători și apărători curajoși și elocvenți ai adevărului revelat. Cele două ramuri ale Bisericii, cea răsăriteană și cea apuseană, comunicau „în duh și în adevăr”, iar această unitate le-a ajutat să depășească mai ușor încercările din interiorul sau din exteriorul lor. Într-un astfel de secol, patriarhul Alexandriei, Atanasie cel Mare, a găsit în Roma creștină un sprijin sigur împotriva prigonitorilor săi eretici. De asemenea, Ieronim, autorul traducerii latine a Sfintei Scripturi, Vulgata, cerceta cu multă atenție bogăția spirituală a Răsăritului creștin, din operele din Antiohia, Egipt sau Palestina. Tot atunci, Ioan Casian pleca din zona Dobrogei de azi, ajungând în vestul Europei și legându-și numele de începuturile organizării monahismului occidental. Tot în acest secol, Rufin de Aquileia a tradus în limba latină scrieri importante ale lui Vasile cel Mare sau Grigorie de Nazianz.

Între Părinții apuseni din secolul al IV-lea, pentru care comuniunea cu creștinătatea răsăriteană a avut o semnificație specială, un loc deosebit îl ocupă Ambrozie al Milanului (339 – 397). La modelarea caracterului său distins, moral și armonios au contribuit de asemenea studiile juridice făcute cu conștiinciozitate, dar responsablilitățile sale de guvernator, înainte de a fi ales episcop al Milanului. De altfel, ca guvernator, Ambrozie a încercat să calmeze spiritele, pentru ca biserica din Milan să aleagă în mod pașnic un nou episcop, în anul 374. Episcopul de dinainte fusese arian, iar trinitarienii și doreau să readucă aproape cu forța Milanul la dreapta credință. Deși nu era prieten al arienilor, totuși, era atât de bine văzut ca guvernator, încât ambele tabere îl simpatizau. Așa că, spre uimirea sa, după discursul ținut cu această ocazie, ambele tabere au strigat că îl vor pe guvernatorul Ambrozie ca episcop. Astfel la 24 noiembrie 374, Ambrozie a fost botezat, iar la 7 decembrie 374 a fost consacrat episcop și înscăunat ca întâistătător al Episcopiei de Milano.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #20 – Ambrozie al Milanului”

Părinții Bisericii #9 – Tertulian


Quintus Septimius Florens Tertullianus s-a născut în jurul anului 150 în cetatea Cartagina, cel mai vestit centru metropolitan din tot vestul Africii de Nord. Se pare că era descendent al latinilor care colonizaseră regiunea, dar a moștenit ceva din spiritul independent și înverșunat al populației berbere din împrejurimi.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #9 – Tertulian”

Seria „Părinții Bisericii”


V-ați întrebat vreodată ce s-a întâmplat în Biserica Primară după evenimentele relatate în cartea Faptele Apostolilor? Această carte a Noului Testament ne prezintă cele mai importante evenimente din primii 35 de ani ai istoriei Bisericii – până pe la anul 65. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Cine au fost întâistătătorii Bisericii după Apostoli? Ce scrieri ne-au lăsat? Și ce ne descoperă aceste scrieri despre învățăturile, viața, spiritualitatea și structura Bisericii din deceniile imediat următoare erei celor doisprezece Apostoli?


Părinții Bisericii au fost cei dintâi interpreți ai Evangheliilor, fiind primii care au stabilit însemnătatea a ceea ce spune Scriptura despre Trinitate și despre Hristos. Datorită apropierii lor de evenimentele descrise în Evanghelii, scrierile lor sunt pline de vigoare și prospețime. Părinții Bisericii au ocupat un loc important în gândirea creștină de-a lungul secolelor, chiar și după Reformă, fiind citați de Luther, Calvin sau de scriitorii puritani. Cu timpul, însă, din păcate, gândirea protestantă s-a îndepărtat de aceste izvoare de învățătură, privindu-le cu indiferență sau chiar dispreț.
De aceea, această serie este menită să ne readucă în atenție câțiva dintre Părinții Bisericii din primele veacuri – care sunt scrierile lor și care sunt contribuțiile lor la gândirea creștină, ce îi fac relevanți și pentru noi, astăzi.

Lăsând deoparte pentru un moment ideile și preconcepțiile noastre moderne despre teologie, să primim, la 2000 de ani distanță, adevărurile pe care Părinții Bisericii le-au împărtășit primelor generații de credincioși, minunându-ne ca și când le-am auzi pentru prima dată, participând alături de ei la dezbaterile care au dus la formularea conceptelor pe care le folosim și noi astăzi și la confruntările cu ereticii vremii, sau poate, de ce nu, chiar contrazicându-i.

Ascultându-i cu atenție pe Părinții Bisericii, vom înțelege că credința noastră este relevantă nu pentru că este modernă, ci pentru că are rădăcini adânci. Suntem înconjurați de un nor de martori, sfinți care au fost înaintea noastră și care veghează, pe măsură ce ne ducem și noi până la capăt propria alergare a credinței.


Îmi doresc ca această serie să trezească interesul pentru scrierile Părinților Bisericii și să stârnească discuții constructive – iar citindu-i pe ei, să fim și noi înflăcărați de aceeași reverență față de Dumnezeu, uimire în fața misterului Persoanei și lucrării lui Hristos, și dragoste față de oameni. Așadar, urmăriți-ne în fiecare luni, pentru a descoperi câte puțin despre viața, contribuția și opera lor.


Câteva din sursele folosite pentru alcătuirea seriei:
CSB Ancient Faith Study Bible – cu comentariile părinților bisericii, Daily Readings: The Early Church Fathers, editată de Nick Needham, A Patristic Treasury, de James R. Payton, Învățătura părinților din primele veacuri. Un ghid pentru omul contemporan, de David C. Ford, Seria „Părinți și Scriitori Bisericești”: Scrierile Părinților Apostolici, Apologeți de limbă greacă, Apologeți de limbă latină (Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1979)