20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025


Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor vă propun o continuare a listei de cărți despre cărți de acum 5 ani în care am adunat alte 20 titluri atât de nonficțiune, cât și de ficțiune care au ca temă lectura și cărțile.

De la titluri clasice despre lectură (cu voce tare sau nu), trecând prin benzi desenate și romane pentru copii și până la bestsellere pentru adulți, cred că lista cuprinde câte ceva pe gustul fiecăruia.

Continuă lectura „20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025”

Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe


Între 29 mai și 2 iunie se desfășoară la București a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde veți putea găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Salonul are loc la Romexpo în Pavilionul B2 și este deschis zilnic între orele 10-20, iar vineri și sâmbătă între 10-21.

Republica Moldova este invitatul de onoare al acestei ediții și a pregătit aproximativ 40 de evenimente cu o arhitectură diversă, de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale, sub sloganul „Te cuprind, Republica Moldova”, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 29 mai, la ora 12.00, la Scena Arca, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialități din România și Republica Moldova.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este un eveniment organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și co-finanțat de Ministerul Culturii.

Ca de fiecare dată, ne-am documentat cu privire la program și la noutățile editurilor și vă prezentăm în continuare evenimentele și titlurile care ne-au atras atenția și pe care credem că ar trebui să le căutați și voi la târg.

Continuă lectura „Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe”

Ce am citit în martie 2024


Luna martie a trecut incredibil de repede, dar pot să spun că am reușit să termin tot e mi-am propus să termin de citit până la sfârșitul ei. Cred că luna aceasta am reușit să ating o diversitate rară în genurile cărților pe care le-am citit: fantasy, critică literară, povestiri, roman, alegorie, poezie, autobiografie și nonficțiune. În total, 9 cărți, pe care vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.

Continuă lectura „Ce am citit în martie 2024”

CCC #6 – Etapele lecturii cu voce tare – Orizontul se lărgește (8-12 ani)


Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.

Cred că segmentul de cărți dedicate acestei categorii de vârstă este preferatul meu și categoria de cărți spre care observ că gravitez în mod natural în propriile mele alegeri. Motivul pentru care mi se par deseori alegerea perfectă este că surprind acel moment în care copiii sunt încă copii, dar se îndreaptă către o altă etapă din viață, deci subiectele abordate sunt deseori mai serioase și de aceea o carte bine scrisă pentru acest public va fi o carte care va fi gustată la fel de mult (sau poate chiar mai mult) și de către adulți.

Continuă lectura „CCC #6 – Etapele lecturii cu voce tare – Orizontul se lărgește (8-12 ani)”