CEOV S24, Ep.4 – „Imaginația speranței” de Monica Pillat și Vasile Bănescu


În acest episod vă invităm să descoperiți un volum inedit. Este vorba despre volumul-dialog Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu de Monica Pillat și Vasile Bănescu.

Continuă lectura „CEOV S24, Ep.4 – „Imaginația speranței” de Monica Pillat și Vasile Bănescu”

Ce am citit în luna mai 2023


M-am adunat puțin mai greu să scriu acest articol, în parte și din cauza zilelor de școală acasă combinate cu 1 iunie și alte zile „libere” sau dedicate altor lucruri.

Astăzi am reușit însă să mă așez să scriu și să vă împărtășesc ce am terminat de citit în luna mai, o lună în care am cam neglijat lectura, abia în a doua jumătate a ei reușind să citesc niște cărți care să mă captiveze și să-mi meargă cu adevărat la suflet.

Deja nu o să mai fie o surpriză pentru nimeni că, dintre cele 18 cărți terminate în luna mai, doar vreo 3 NU sunt pentru copii sau adolescenți, dar se dovedește din nou că tot ele sunt cele mai potrivite ca să te scoată dintr-un „blocaj de cititor”.

Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2023”

Jurnal de Bookfest 2023


Cei care ne urmăresc de mult timp poate vor sesiza diferența de formulare a titlului pentru articolul dedicat vizitei la Bookfest de anul acesta. Și asta pentru că, de la Gaudeamus 2018 încoace, nu am mai apucat să merg la un târg de carte TREI zile la rând!

Așadar, experiența de anul acesta nu am putut să o mai numesc doar „Un strop de Bookfest 2023”, pentru că în decurs de trei zile am avut parte de o adevărată „imersiune”, astfel încât până la sfârșitul ultimei zile aș fi putut lejer să îmi pun un ecuson de organizator și să fac tururi ghidate!

Cu toate acestea, tot am ratat să o duc pe Irina E. la standul Editurii Școala Ardeleană pentru cartea lui Paul Kingsnorth, pentru că, deși eram la a treia vizită, încă aveam parte de surprize și noutăți! De altfel, în fiecare zi a târgului am descoperit ceva nou, așa că pot spune că a meritat fiecare vizită!

Continuă lectura „Jurnal de Bookfest 2023”

Ce am citit în aprilie 2023


În luna aprilie am reușit să citesc doar cu o carte mai mult decât luna trecută, deși câteva erau cărți începute de mai de mult, iar cele mai multe au fost cărți subțirele, majoritatea de non-ficțiune. Memorialistică despre Holocaust și nu numai, devoționale, eseistică, lingvistică, poezie (chiar două volume!), un jurnal de călătorie, un basm de George MacDonald și o ediție „Anne de la Green Gables” adaptată pentru cititorii începători – iată care au fost cele 16 cărți pe care le-am terminat în luna aprilie!

Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2023”

Ziua Internațională a Cărții 2023


De trei ani încoace, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

Am mai scris astfel de articole și la finalul anului 2021 și 2022, iar acum trecem în revistă cărțile pe care le-am citit cu prioritate în primele luni ale anului 2023.

Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții 2023”