De trei ani încoace, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!
Am mai scris astfel de articole și la finalul anului 2021 și 2022, iar acum trecem în revistă cărțile pe care le-am citit cu prioritate în primele luni ale anului 2023.
În primele luni ale acestui an prioritatea mea (Irina T.) au fost cărțile pe care le-am prezentat în sezonul 23 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ. Preferatele mele au fost A fost odată un dulap de Patti Callahan, Familia tehno-inteligentă de Andy Crouch, Cu Isus pe calea rugăciunii – Introducere în viața spirituală de Brant Pitre, Destinat pentru a crede? de John C. Lennox și Orice faptă bună de Timothy Keller.
Din categoria cărților devoționale, citite cu prioritate mai ales în preajma Paștelui, am terminat volumul început încă de anul trecut, Roagă-te de-a lungul unui an pentru copiii tăi folosind Scriptura de Nancy Guthrie.
Apoi am parcurs Spiritualitatea emoțională zilnică – o călătorie de 40 de zile de Peter Scazzero, care cuprinde câte 2 „opriri” pe zi inspirate de oficiul zilnic și mi s-a părut perfectă pentru Postul Paștelui, mi-au plăcut citatele foarte diverse din autori mai puțin traduși la noi, cum ar fi Thomas Merton, Henri Nouwen sau Eugene Peterson.
De curând am început Cuvinte sufletești de Regina Elisabeta a României, Carmen Sylva și tot în perioada Paștelui am citit și Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu, o carte-dialog între Monica Pillat și Vasile Bănescu, care mi-a (re)trezit interesul pentru familia Pillat și m-a făcut să caut la bibliotecă toată corspondența și memorialistica publicată în ultimii ani (mai avusesem acest interes acum câțiva ani, dar nu mai știu de ce la pornise) și cred că ar merita un episod în următorul sezon. E incredibil cât de ignoranți suntem – mai ales în mediul evanghelic – față de niște adevărate comori!
De la începutul anului am început și Prayers of REST de Asheritah Ciuciu, un volum consistent de rugăciuni ghidate după acronimul REST (Recite God’s Goodness – declară bunătatea lui Dumnezeu, Express Your Neediness – exprimă-ți nevoia, Seek His Stillness – caută odihna Lui, Trust His Faithfulness – încrede-te în credincioșia Lui), pornind de la diverse pasaje din Biblie, inspirate de numele lui Isus, roada Duhului, armura lui Dumnezeu, pentru anumite sărbători sau sentimente/stări etc.
Din categoria cărților de parenting am citit doar două cărți, deși o începusem și pe a treia, dar am lăsat-o deoparte o vreme, și anume: Familia tehno-inteligentă de Andy Crouch (nu e strict vorbind o carte de parenting, dar este vorba în ea și despre copii și despre familie, așa că am considerat că poate fi încadrată și la această categorie) și Creșterea copiilor prin iubire de Crystal Paine, o surpriză plăcută despre care am vorbit deja în emisiune. A treia începută este Awaking Wonder de Sally Clarkson, care sună foarte promițător, dar care cere o investiție mentală și de timp mai mare decât am avut la dispoziție lunile trecute. Sper să reușesc să revin la ea în perioada următoare.
Din categoria cărților despre cărți, mai exact despre lectura cu voce tare, am citit în pregătirea articolului pentru Ziua Internațională a Cititului Împreună 2023 cartea Ora fermecată de Meghan Cox Gurdon.
În mod uimitor pentru mine, nu am mai citit atât de multe cărți pentru copii în ultimele luni comparativ cu anii trecuți. Totuși, am terminat de recitit seria Cronicile din Narnia de C.S. Lewis împreună cu Mihai, i-am citit Charlie și fabrica de ciocolată de Roald Dahl, am citit și ultimele două cărți de L.M. Montgomery pe care le mai aveam în bibliotecă, Magic for Marigold și The Blue Castle (de curând apărută și în română, Castelul albastru), dintre care a doua nu este pentru copii, de fapt, și am citit în sfârșit Băiatul-Zi și Fata-Noapte de George MacDonald.
Am reușit anul acesta să mă repropii și de literatura pentru „oameni mari” și am citit în sfârșit mult-lăudatele cărți ale lui Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, dar și, în sfârșit, după mult timp în care m-am ținut departe de literatura despre/inspirată de război/Holocaust, Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe.
De altfel, acest roman mi-a (re)deschis apetitul pentru cărțile de memorii și am parcurs pe nerăsuflate Noaptea de Elie Wiesel și Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii de Viktor E. Frankl, iar într-un ritm mai lent și O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz de Dita Kraus. Despre toate trei voi povesti mai multe în raportul meu pe luna aprilie.
În continuare cărțile pentru emisiuni vor rămâne în prim-plan, pentru că ne dorim să pregătim mai din timp sezonul din toamnă #ceovs24. În plus, mi-aș dori să parcurg câteva cărți în vederea unui articol despre Micul prinț și autorul său și câteva pentru rubrica noastră de vară Cărți cu dor de ducă. Printre toate acestea sper să strecor și niște ficțiune bună, că tare îi mai duc dorul!
Și eu (Irina E.) am citit, în primele luni ale anului, destul de mult pentru sezonul 23 CARTEA E O VIAȚĂ, în care am reușit să cuprindem și câteva cărți poaspăt apărute. Cred că fiecare carte a avut ceva special și am prezentat-o cu pasiune (vedeți aici), însă pentru mine cele mai reprezentative pentru acest sezon au fost A fost odată un dulap de Patti Callahan, Scrisori către o doamnă din America de C.S. Lewis, Destinat pentru a crede? de John C. Lennox și Orice faptă bună de Timothy Keller.
Pe 6 ianuarie am terminat și un volum de poezii pentru perioada de Advent, Crăciun și până la Epifanie – Waiting on the Word. A Poem a Day for Advent, Christmas and Epiphany (o lectură cu adevărat deosebită, pentru că în general eu nu prea citesc poezie!).
Malcolm Guite, el însuși poet, compozitor și preot anglican, a adunat poeme scrise de autori clasici sau contemporani precum John Donne, Christina Rosetti, William Blake, Samuel Taylor Coleridge sau Scott Cairns, pe lângă care a inclus și câteva sonete proprii. Fiecare poem sau sonet este apoi comentat într-un mod în care să-l lege de evenimentele din această perioadă intensă a calendarului bisericesc. Chiar și dacă unele poeme nu m-ar fi atras atât de mult (poate doar 2-3 maxim), tot mi-a plăcut comentariul lui Malcolm Guite, care scoate în evidență ce e cel mai valoros cu privire la fiecare dintre ele, făcând referire, uneori, și la alte poezii minunate și extinzându-mi, astfel, cunoștințele, în special despre poeții britanici clasici.
De asemenea, am citit câteva cărți pentru seria de anul acesta pentru Postul Paștelui: Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an de Pr. Prof. John Behr, care mi s-a părut că aduce câteva perspective proaspete asupra textelor specifice acestei perioade; Zece cuvântări la Postul Mare de Sf. Nectarie de la Eghina; Calea asceților de Tito Colliander și Inima în Marele Post de Sf. Nicolae Velimirovici (pentru ultimele două, mulțumiri Editurii Predania pentru generozitate!).
Rămânând la categoria teologie și viață creștină, dar nu tradusă la noi momentan, am mai citit God Is a Man of War: The Problem of Violence in the Old Testament de Stephen De Young, preot și doctor în studii biblice. Ascultând încă de la primul episod și podcastul său, The Lord of Spirits, în acest cadru am găsit aproape cele mai mulțumitoare abordări ale pasajelor aparent „problematice” din Vechiul Testament. A doua carte de Stephen De Young pe care am citit-o în această perioadă a fost The Whole Counsel of God: An Introduction to Your Bible, care prezintă succint și clar istoricul canonului Bibliei, originea diferitelor traduceri și sursele pe care le-au folosit, vorbind și despre conceptele de inspirație și ineranță ale cărților biblice.
Surpriza acestei categorii fost cartea lui Vigen Guroian, Grădina ca parabolă teologică. Meditații despre grădinărit cu un epilog filocalic despre Grădina sufletului contemplativ, apărută la Editura Deisis. Am auzit extrem de recent de acest autor și, când am văzut care îi sunt preocupările – în special imaginația și rolul ei în formarea spirituală (ceva ce ne preocupă și pe noi, după cum ați mai văzut), precum și grădinăritul ca împlinire a chemării omului de a conlucra cu Dumnezeu în creație, aducând ordine și frumusețe – mi-am dat seama că sigur îmi va merge la inimă, ceea ce s-a și întâmplat.
Mai menționez și o frumoasă carte apărută la Editura Doxologia, Mireasma Raiului. Povești despre sfinți și animalele lor, superb ilustrată și care prezintă pe scurt, pentru copii și nu numai, poveștile unor oameni ai lui Dumnezeu din istoria Bisericii care au avut o relație specială cu animalele.
Voi trece acum la categoria non-ficțiune, pentru că și aici am avut parte de câteva surprize foarte plăcute. The Culture Map de Erin Meyer este o carte deosebit de interesantă despre diferențele culturale care pot apărea la locul de muncă. Lucrând într-o companie și având zilnic interacțiuni cu colegi din toate colțurile lumii, „de aici, de aproape” din Germania, Marea Britanie sau Ucraina, până în Filipine, India sau Costa Rica, am putut observa destul de multe diferențe care nu au fost uniformizate de munca în corporație. Iar la nivel mai înalt, de decizie, negociere, confruntare sau crearea de parteneriate, diferențele culturale sunt cu siguranță și mai evidente. Cartea este foarte bine scrisă și documentată, analizând diferitele culturi din diferite unghiuri: modul de a comunica (mai direct sau cu mai multe subtilități), de a oferi feedback, de a conduce, de a lua decizii, de a trata noțiunea de trepte ierarhice, de a-și exprima dezaprobarea sau de a trata timpul în general (foarte flexibil sau foarte liniar și fix). Nu întotdeauna culturile care sunt într-o anumită extremă dintr-o anumită perspectivă, sunt la aceeași extremă în toate celelalte privințe. Autoarea oferă și soluții pentru a trata aceste diferențe într-o echipă, astfel încât să putem beneficia de pe urma complementarității lor, în loc să le lăsăm să producă disensiuni.
De asemenea, o carte care m-a surprins deosebit de plăcut a fost 4000 de săptămâni. Time management pentru muritori de Oliver Burkeman. Aproape fără excepție, cărțile de management, de organizare, care recomandă eficiența în toate domeniile vieții, de tipul Cele 7 obiceiuri ale oamenilor eficienți, ignoră „elefantul din cameră”, și anume că chiar și cei mai eficienți oameni sunt muritori. Ei bine, cartea 4000 de săptămâni are în centru tocmai această realitate a finitudinii vieții. Nu doar că se va încheia, dar pentru a face lucrurile și mai palpitante, nici măcar nu știm când se va încheia. Cred că lucrul pe care autorul l-a subliniat cel mai bine este că atunci când încerci să le faci pe toate, te minți singur că ești în control, că ai la dispoziție o eternitate pentru a face tot ce „trebuie” și a mulțumi pe toată lumea. Doar atunci când te oprești și alegi ce anume vei face și ce nu, atunci ești cu adevărat liber. Tocmai alegerea face ca lucrurile pe care le-ai ales să aibă cu adevărat valoare.
Tot din această categorie, am citit și cartea Real England. The Battle Against the Bland. Autorul acesteia, Paul Kingsnorth, este un scriitor cu un traseu inedit, de la neo-păgânism la activism ecologist și în final convertindu-se la creștinism și fiind botezat foarte recent, tocmai într-o biserică românească. Teza lui principală, în cartea Real England, este opoziția față de uniformizarea și „clonarea” locurilor și spațiilor specifice unei regiuni, față de pierderea rădăcinilor, a comunității, culturii și identității – a lucrurilor care fac din fiecare loc unul aparte. El a analizat direct pe teren, modul în care lucrurile specifice Angliei sunt afectate de această uniformizare adusă de corporațiile și guvernele care conlucrează pentru profitul propriu, pentru „progres și creștere economică”, ignorând ceea ce se pierde în acest proces: sate pe cale de dispariție, case englezești emblematice, aflate în pericol de a fi înlocuite de blocuri, parcări și birouri de sticlă, livezi tradiționale cu mii de soiuri specifice Angliei, preluate de corporații care doresc producție în masă oriunde în lume, piețe tradiționale șterse de pe fața pământului și înlocuite de supermarketuri și malluri care arată la fel în orice colț al planetei, pub-uri cumpărate de corporații și transformate în francize care arată la fel în orice alt loc din lume, care își pierd caracterul local și comunitar. Cartea însă nu ne lasă fără speranță – Paul Kingsnorth prezintă și cazurile unor localnici care s-au împotrivit cu succes Mașinăriei, păstrând ce este valoros pentru ei și comunitatea lor – însă rămâne un apel și un strigăt de a păstra ce este local și uman.
Nu în ultimul rând, am citit cartea lui John Garth, Tolkien și Marele Război, despre care puteți afla mai multe în articolul dedicat acesteia.
La capitolul ficțiune, Matt Haig m-a încântat și emoționat, ca de obicei, cu două cărți, Spiriduşa adevărului și Evie și animalele.
Pentru că îmi era dor de ceva scris de Evgheni Vodolazkin, am citit Istoria Insulei, un roman în care autorul se joacă cu timpul și cu istoria, în stilul lui caracteristic. Cartea este scrisă ca un fel de letopiseț, din vremurile în care istoria nu se scria obiectiv și „științific”, așa cum o știm noi acum, și care urmărește schimbarea epocilor și repetarea istoriei atunci când omul se îndepărtează de Dumnezeu și nu ține seama de semnele vremurilor.
Tot din această categorie, am citit două cărți descoperite absolut întâmplător la Editura Arthur și care m-au cucerit: Seraphina și Umbra dragonului de Rachel Hartman. Cuvintele-cheie sunt „muzică” și „dragoni” – ce-mi puteam dori mai mult? O poveste surprinzătoare, cu foarte multe întorsături de situație și elemente neprevăzute, care m-a ținut în suspans până la capăt. Și mai ales, mi s-a părut admirabilă imaginația scriitoarei, care a reușit să țină în frâu o mulțime de fire narative încurcate și misterioase, și să le dezlege pe toate la final.
Și nu în ultimul rând, pe lângă toate cărțile de și despre C.S. Lewis din sezonul 23 CARTEA E O VIAȚĂ, am reușit să fac un maraton Narnia – am recitit toate volumele seriei Cronicile din Narnia, descoperind la unele dintre ele alte fațete care nu ar fi fost așa evidente cu ani în urmă, iar pe altele parcă le-am citit pentru prima dată. Este cu siguranță una dintre acele cărți/serii la care revin constant, după o anumită perioadă, pentru că au potențialul de a da la iveală noi și noi înțelesuri, pe măsură ce experiența noastră de viață și perspectiva noastră evoluează la rându-i.
Voi ce ați citit în primul sfert al acestui an?
CARTEA E O VIAȚĂ 