Un strop de viaţă #59


Spiritualitatea uimirii presupune conştienţa faptului că lumea este plină de har, că, în vreme ce păcatul şi războiul, boala şi moartea sunt teribil de reale, prezenţa plină de dragoste şi puterea lui Dumnezeu printre noi sunt cu atât mai reale.

Brennan Manning, Evanghelia vagabonzilor

Un strop de viaţă #50


În tot ce faci, să ai pasiunea centrată pe Dumnezeu, pasiunea care-L înalţă pe Cristos, pasiunea hrănită de Biblie, şi să găseşti modalităţi de a o exprima, de a trăi pentru ea şi de a muri pentru ea. Aşa vei lăsa în urma ta ceva durabil. Nu-ţi vei irosi viaţa.

Fiindcă toate lucrurile de care te bucuri în Cristos – în calitate de creştin, ca persoană care crede în Cristos – se datorează morţii lui Cristos. Şi întreaga ta bucurie în orice lucru ar trebui să fie deci o bucurie în crucea prin care ţi-au fost cumpărate toate binecuvântările, cu preţul morţii Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos.

John Piper, Nu-ţi irosi viaţa

Un strop de viaţă #42


În timpul celor treizeci de luni în care am zăcut în această cameră, zeci de oameni au murit, iar locurile lor au fost luate de alţii, îşi aminteşte el. Dar aici trebuie spus că s-a petrecut un fapt remarcabil: nici unul nu a murit ateu. Fascişti, comunişti, ucigaşi, hoţi, preoţi, moşieri bogaţi şi ţărani foarte săraci fuseseră închişi împreună în celula noastră; totuşi, niciunul dintre ei nu a murit fără să se fi împăcat cu Dumnezeu şi cu semenii. E uşor să fii ateu în împrejurări plăcute. O convingere fermă rezistă unor presiuni enorme; nu am văzut ca ateismul să reziste în faţa morţii.

Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană

Un strop de viaţă #34


Imaginaţi-vi-L pe Dumnezeu, după ce a privit cu mare tristeţe la virusul răului care I-a infectat creaţia, punându-Şi deoparte prerogativele proprii, pentru a îmbrăca învelişul unei celule victime a acelui virus oribil, cu scopul de a vaccina omenirea împotriva morţii şi a distrugerii care vor urma negreşit. O analogie indică slab adevărul; nimic n-ar putea avea mai multă forţă decât simpla afirmaţie „El S-a făcut păcat pentru noi.”

Philip Yancey şi Dr. Paul Brand, Creaţi după Chipul Său

Un strop de viaţă #29


Creatorul omului a fost făcut om pentru ca El, Conducătorul stelelor, să fie alăptat la pieptul mamei Sale; pentru ca El, Pâinea, să înfometeze, El, fântâna, să înseteze, El, Lumina, să doarmă, El, calea, să obosească mergând, El, Adevărul, să poată fi acuzat de martori mincinoşi, El, Învăţătorul, să fie biciuit, El, Temelia creaţiunii, să fie atârnat pe lemn, El, Puterea, să devină slab, El, Vindecătorul, să poată fi rănit, El, Viaţa, să poată muri.

Sf. Augustin, citat de Philip Yancey în cartea sa, În căutarea Dumnezeului nevăzut