CARTEA E O VIAȚĂ – sezonul 18, episodul 12


La ce se referea autorul Genesei când a scris „ziua întâi”? Sunt cele șapte zile ale creației o săptămână așa cum o cunoaștem noi sau perioade mai lungi de timp?

Dacă cred că Pământul are 4,5 miliarde de ani, înseamnă că refuz autoritatea Scripturii?

Iată câteva dintre întrebările dificile, dar importante, la care încercăm să răspundem sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 2 și un sfert în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, cu ajutorul lui John Lennox și al cărții sale, Șapte zile care împart lumea. Începutul conform Genesei și științei

La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Aceste cuvinte maiestuoase reprezintă introducerea pentru cea mai tradusă, cea mai tipărită și cea mai citită carte din istorie. Cu toate acestea, când vine vorba despre momentul și mijloacele creației și îndeosebi despre interpretarea faimoasei succesiuni de zile cu care începe cartea, pentru mulți oameni, de-a lungul secolelor, cartea Genesa a fost mai puțin ușor de înțeles.

De aceea, vom încerca să aflăm care sunt principalele variante de interpretare ale săptămânii creației, care sunt argumentele științifice și teologice contra sau în favoarea lor, precum și care este semnificația Genesei în lumina Noului Testament și mesajul ei pentru noi, cei de astăzi. Fiți alături de noi sâmbătă, la RVE București pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.

Reluări CARTEA E O VIAŢĂ – 3 septembrie 2016


Sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 16:00 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ descoperiţi o carte de apologetică scrisă de un fost jurnalist ateu. Lee Strobel a decis să afle care este originea vieţii şi a luat interviuri câtorva cercetători de renume din domenii ca astrofizica, cosmologia şi biochimia şi ne prezintă concluziile sale în cartea Pledoarie pentru Creator. Descoperiţi argumentele ştiinţei în favoarea existenţei unui Creator din dialogul cu Teo, invitatul nostru, la RVE Bucureşti pe 94,2 FM sau pe rve.ro.


Cibernetica a dovedit peremptoriu ceea ce progresul neîncetat al ştiinţelor dezvăluia cu încetul: implicata, absoluta necesitate a unui Mare Programator. […] Codul genetic? Fixat şi, invariabil, programat. Constituţia atomului? Numai după anumite modele arhetipale, programate. Limbajul? Structurat şi el, ca inconştientul, după program. Invarianţa speciilor? Tot dovada unor limite prevăzute. Reţeaua legăturilor de rudenie? Cu numeroase variante, dar nu infinite, deci iar structuri, programare.

Acestea sunt viziuni cibernetice ale lumii, adică tot atâtea recunoaşteri ale unor modele. Să fie toate spontane şi întâmplătoare? Aida de! Cibernetica este suprema dovadă raţional ştiinţifică a creaţiei, noţiunea universală de programare nu mai îngăduie nicio îndoială cu privire la existenţa Creatorului. Ceea ce, desigur, nu curpinde şi necesitatea unui mântuitor şi a întrupării sale. Acestea rămân mai departe sub semnul libertăţii, sunt actul nostru cel mai de preţ, mai specific diferenţiator şi mai anti-entropic: actul de credinţă.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

„Despre minuni“ de C.S. Lewis


În curând vom sărbători o minune – Întruparea Mântuitorului nostru. O minune care a cuprins, pentru înfăptuirea ei, multe alte minuni, ca naşterea din Fecioară, apariţia îngerilor sau a unei stele călăuzitoare. Întruparea este şi tema centrală a cărţii pe care v-o propunem astăzi, „Despre minuni”, scrisă de C.S. Lewis. Considerată de autor un studiu preliminar, ea îşi propune în principal şi mai ales în prima parte a ei să stabilească dacă minunile sunt posibile din punct de vedere filosofic şi în ce condiţii, pentru ca în a doua parte, mai exact în ultimele capitole, C.S. Lewis să vorbească specific despre minunile creştine, concentrate în jurul Marii Minuni, Întruparea. Citește mai mult


Realitatea este o unitate multistratificată. Pot să percep un om ca pe un agregat de atomi, un sistem biochimic deschis în interacţiune cu mediul, un specimen de homo sapiens, o capodoperă, cineva ale cărui nevoi merită respectul şi compasiunea mea, un frate pentru care a murit Cristos. Toate acestea sunt adevărate şi converg misterios în una şi aceeaşi persoană. A nega unul dintre aceste straturi ar însemna a diminua atât persoana respectivă, cât şi pe mine însumi, ca receptor, şi a viola bogăţia realităţii. O parte din argumentul teismului constă în aceea că aceste niveluri îşi găsesc ancorarea şi garanţia în Dumnezeu, Creatorul şi Temeiul a tot ce există.

Dr. John Polkinghorne, citat în Sfârşitul raţiunii, de Ravi Zacharias