„Și El a locuit printre noi – învățături din Evanghelia după Ioan” de A.W. Tozer


Ce imagini vă vin în minte când vă gândiți la Crăciun? Brazi împodobiți, luminițe, reni, Moș Crăciun, cadouri? Sau îngeri, stele, păstori, Iosif și Maria și pruncul Isus într-o iesle?

Vă invit astăzi să trecem dincolo chiar și de scena clasică a nativității și să ne îndreptăm atenția asupra misterului Întrupării lui Dumnezeu în Persoana lui Isus Hristos, motivul sărbătorii Crăciunului, deschizând volumul lui A.W. Tozer, Și El a locuit printre noi – învățături din Evanghelia după Ioan. Continuă lectura „„Și El a locuit printre noi – învățături din Evanghelia după Ioan” de A.W. Tozer”

Oameni ai cărții #8 – Clasicii literaturii creștine care mi-au întărit inima


Sarah Clarkson ne oferă în continuare o listă cu cărți clasice ale literaturii creștine care „să hrănească și să lărgească sufletul”. Așa cum v-am obișnuit, am făcut o selecție a celor traduse în limba română și, deși aveam de când să fac și o listă proprie, mi-am dat seama că deja am scris despre aceleași cărți aici, în alt episod al seriei, așa că veți descoperi la final lista de cărți de suflet a altcuiva.

Continuă lectura „Oameni ai cărții #8 – Clasicii literaturii creștine care mi-au întărit inima”

În așteptarea Darului #25


Astăzi pot avea parte de cel mai bun Crăciun – atât timp cât ma uit la faţa Tatălui şi primesc darul Său. Oriunde, oriunde – peste tot sunt daruri de la Isus. Darurile sunt aerul nostru. Asta îmi şopteşte Isus în această zi de Crăciun: „Voi lua inima ta frântă şi ţi-o voi da pe a mea întreagă. Voi lua spatele tău frânt de poveri şi îţi voi da imponderabilitatea mea.“ Hristos a venit în această lume pentru mine – şi eu am venit în această lume pentru El. O inimă care Îl iubeşte cu adevărat pe Isus ar putea să pună lumea pe jar cu tot mai multă dragoste. Crăciunul poate avea loc la nesfârşit…

Un strop de viață #473


Isus a trăit ca om pe pământ, astfel că nimeni nu va putea să se scuze, să vină cu tot felul de motive care să-i susţină neputinţa. Domnul le va spune că şi El a fost om, a fost bătut, flămând şi ispitit. Prin ce trecem noi, El prin toate a trecut. Deci, nu avem a face cu un judecător care nu ştie ce înseamnă ispită, foame, suferinţă sau ură din partea semenilor. El le-a gustat pe toate acestea. În faţa Judecătorului, care este Isus, noi nu avem de făcut decât acel lucru: ne plecăm până la pământ la aşternutul picioarelor Lui şi-I spunem: „Doamne, iartă-mă!”. Pavel aşa a şi spus: „N-am cu ce să mă laud, decât cu slăbiciunile mele”.

Constantin Tudose, Statornic pe cale. Memorii

Un strop de viață #206


Scena este foarte simplă, o vei recunoaşte cu siguranţă. O grădină cu măslini unduitori. Pământul acoperit de pietre mari. Un gard mic de piatră. O noapte întunecoasă. Vedeţi silueta aceea singuratică? Culcat la pământ. Cu faţa mânjită de noroi şi lacrimi. Cu pumnii zdrobind bulgări de pământ tare. Cu ochii măriţi de spaimă. Cu părul încâlcit cu sudoare sărată. Este acela sânge pe fruntea Lui?

Acela este Isus. Isus în grădina Gheţimani. Îl vedem pe Isus în agonie, încordare şi zbucium. Vedem un „om al durerii“. Vedem un om care se luptă cu teama, care tânjeşte după alinare.

Dumnezeu nu a fost niciodată mai uman ca în acea oră. Dumnezeu nu a fost niciodată mai aproape de noi ca atunci când trecea prin durere. Întruparea nu a fost niciodată mai deplină ca acolo, în grădină.

Max Lucado, în Blessings of the Cross