În operaţia îndreptăţirii, Domnul îi spune mortului (adică păcătosului): trăieşte! Apoi, după ce l-a scos din păcate, cu alte cuvinte din moarte, şi l-a chemat la viaţă, tot Ei îi spune celui ce acum e viu: mori! Păcătosul căit – fostul mort care a fost chemat la viaţă – urmează acum să moară la cele lumeşti. „Sub aceste două determinări şi nu sub vreo alta trebuie să fie trăită viaţa creştină.“
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii
Alege astăzi: să încurajezi, nu să critici; să zâmbeşti, nu să te încrunţi; să ierţi, nu să ai resentimente; să iubeşti, nu să urăşti; să aduci laude, nu să stai îmbufnat; să ai relaţii, nu să fii izolat; să renunţi, nu să te agăţi de ceva; să oferi har, nu să te plângi; să creşti, nu să stagnezi; să dansezi, nu să boceşti; să-ţi hrăneşti sufletul, nu să-l înfometezi; frumuseţea, nu urâţenia; slujirea, nu egocentrismul; viaţa, nu moartea.
Jane Rubietta, Finding Life
Dacă noi ne plângem de timp şi ne bucurăm atât de mult de momentele aparent atemporale, ce sugerează asta? Sugerează că nu am fost dintotdeauna şi nu vom rămâne pentru totdeauna făpturi pur temporale. Sugerează că am fost creaţi pentru eternitate. Nu numai că suntem hărţuiţi de timp, dar părem incapabili, în ciuda miilor de generaţii scurse, să ne obişnuim cu el. Suntem mereu uimiţi de el – ce repede zboară, ce încet trece, cât de mult a trecut. Unde a zburat timpul, strigăm noi. Nu suntem adaptaţi la el, nu suntem acasă în el. Dacă e aşa, aceasta poate părea o dovadă sau cel puţin o sugestie puternică a faptului că eternitatea există şi că ea este casa noastră.
Sheldon Vanauken, Îndurare aspră
De la nevoi individuale până la crize internaţionale, singura speranţă ce are sens şi este legitimă este speranţa ce vine de la Dumnezeu, speranţă pentru viaţă şi pentru ceea ce urmează dincolo de moarte. Unde nu există răspuns la problema morţii, deznădejdea invadează inevitabil viaţa. Pascal a ştiut ce a spus atunci când a declarat că a învăţat să definească viaţa privind înapoi şi să o trăiască privind înainte. El a definit moartea şi abia apoi, în raport cu aceasta, şi-a definit viaţa. Învierea lui Cristos dă sens suferinţei, de aceea existenţa lui Dumnezeu şi speranţa merg mână în mână. Viaţa nu mai este văzută prin ochelarii înceţoşaţi ai finitudinii, ci prin vederea mult mai lămurită a lui Dumnezeu Însuşi, Cel care dă îzbândă asupra morţii.
Ravi Zacharias, Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?
Astăzi vă propun să descoperiţi o altă carte din seria „pledoariilor“ lui Lee Strobel, Pledoarie pentru Cristos. Iată ce mărturiseşte autorul:
În această căutare a adevărului mi-am folosit experienţa de jurnalist specializat în probleme juridice privind la mai multe categorii de dovezi – dovezile prezentate de martorii oculari, dovezile documentare, dovezile coroborante, dovezile circumstanţiale şi da, chiar şi dovezile amprentelor digitale.
Aşadar cartea este structurată foarte riguros în trei părţi: Partea I – Examinarea datelor, partea a II-a – Analiza lui Isus şi partea a III-a – Cercetarea învierii. Fiecare capitol al cărţii este un interviu purtat de Lee Strobel cu câte un specialist sau cercetător în problema dezbătută în capitolul respectiv. Şi cred că acest fel de a construi cartea o face să fie atât de captivantă şi uşor de citit. Nu este una dintre cărţile acelea apologetice greu de citit sau de înţeles. Dimpotrivă, pentru că autorul vorbeşte cu nişte specialişti din dorinţa de a primi de la ei explicaţii pe înţelesul tuturor şi pentru că petrece un timp pentru a-l descrie pe fiecare în parte fizic şi profesional, împreună cu mediul în care îl intervievează, toate acestea, îi aduc pe aceşti oameni mai aproape de noi şi le fac mesajul mai accesibil. Continuă lectura „„Pledoarie pentru Cristos“ de Lee Strobel”
CARTEA E O VIAȚĂ 