jertfă – CARTEA E O VIAȚĂ

„Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu” de Monica Pillat și Vasile Bănescu

Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu este un volum inedit, un volum-dialog între Monica Pillat și Vasile Bănescu.

Monica Pillat este nepoata poetului Ion Pillat și fiica lui Dinu și a Corneliei Pillat, membră a Uniunii Scriitorilor, secția poezie. Este deci poetă, dar și prozatoare și critic literar. S-a îngrijit în mod deosebit de edițiile operelor tatălui său, Dinu Pillat, dar și de corespondența și memorialistica părinților și a altor membri ai familiei sale în volume precum Biruința unei iubiri. Pagini de corespondență (un volum minunat despre care am scris aici), Ofrande sau Minunea timpului trăit. Cel mai recent volum al său este o antologie de poezii, intitulată O candelă în noapte.

Vasile Bănescu este fostul coordonator al Biroului de Presă și Purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și realizatorul emisiunii Credință și cultură azi, difuzată de postul de televiziune Trinitas.

De fapt, volumul Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu a avut ca punct de plecare discuțiile purtate de cei doi în cadrul mai multor ediții ale emisiunilor Biserica azi și Credință și cultură azi, difuzate între anii 2012 și 2016 de postul de televiziune Trinitas.

Volumul este organizat în jurul marilor evenimente sau sărbători din calendarul bisericesc, începând cu Buna Vestire și până la Crăciun și Paște, dar include și dialoguri ce pornesc de la anumite pilde ale Mântuitorului sau despre moștenirea familiei Pillat, căreia Monica și-a dedicat întreaga viață și care, iată, rămâne totuși foarte puțin cunoscută publicului larg.

Continuă lectura

„Strigăte de pe cruce” de Erwin W. Lutzer

În această zi de miercuri a Săptămânii Mari vă invit la Cruce pentru a medita la ultimele cuvinte ale Domnului Isus Hristos dinainte de a muri.

Pastorul și scriitorul Erwin W. Lutzer prezintă în cartea sa, Strigăte de pe cruce – o călătorie spre inima lui Isus aceste șapte ultime fraze. El mărturisește că această carte este scrisă cu convingerea că, cu cât pricepem mai bine ce a însemnat crucea pentru Cristos, cu atât vom înțelege mai bine ce ar trebui să însemne crucea pentru noi. Vom învăța faptul că pentru El crucea a însemnat ceva cu totul diferit de acele noțiuni sentimentale care însoțesc adesea o icoană purtată la gât. A sta la piciorul crucii înseamnă a adeveri scopul pentru care a creat Dumnezeu lumea. Aici vedem manifestate atributele lui Dumnezeu; și, dacă privim cu atenție, ne vedem pe noi înșine, cu toate nevoile, păcatele și decepțiile noastre. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că crucea este locul unde Dumnezeu a ales să îndepărteze mânia Lui de la cei care se vor încrede smeriți în Cristos ca Acela care a purtat păcatele lor. Continuă lectura „„Strigăte de pe cruce” de Erwin W. Lutzer”

Pe drumul crucii #17

Pe drumul crucii (ziua 17) – Iată Mielul

Matei 28:1-10 (NTR):

După Sabat, în timp ce se iveau zorii primei zile din săptămână, Maria Magdalena și cealaltă Marie s-au dus să vadă mormântul. Și iată că a avut loc un cutremur mare, căci un înger al Domnului a coborât din cer și s-a dus de a rostogolit piatra și s-a așezat pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada. Gardienii au început să tremure de frică și au rămas ca morți. Îngerul le-a zis femeilor: „Nu vă temeți! Știu că Îl căutați pe Isus Care a fost răstignit! Nu este aici, pentru că a fost înviat, așa cum a spus! Veniți și vedeți locul unde fusese pus și apoi duceți-vă repede și spuneți-le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morți! Și iată că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veți vedea!» Iată că v-am spus lucrul acesta!“

Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să-i anunțe pe ucenici. Dar iată că le-a ieșit înainte Isus și le-a zis: „Salutare!“ Ele s-au apropiat, I-au cuprins picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeți! Duceți-vă și anunțați-i pe frații Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea!“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, cu inima închisă, atârnând acolo pe cruce… L-ai înfruntat pe cel care a strecurat păcatul la început, pe Satan. Şi i-ai zdrobit capul. Preţul a fost plătit. Jertfa a fost făcută. S-au sfârşit – datoria noastră, robia noastră, înstrăinarea noastră. Aşa că învii! Tu ai cheile vieţii şi al morţii!

Este Duminica Învierii, Doamne. Dar nu este oare fiecare duminică, întotdeauna, o celebrare a faptului că Tu ai poruncit luminii să spargă întunericul? Uimirea noastră, recunoştinţa noastră, veneraţia noastră ne fac să sărbătorim acest lucru, evenimentul cheie al istoriei, la fiecare şapte zile, din nou şi din nou. Ne-ai făcut să fim poporul învierii, atingându-Ţi rănile, simţindu-Te şi declarând: „El este viu!”.

Aşa că, dă-ne curajul să alergăm, Tată, cu marea bucurie care ne curge prin vene, să spunem lumii! Noi, poporul învierii, chemăm lumea să vină să Te vadă! Tu, Cel care ai respirat înaintea noastră, care ieşi să ne întâmpini. Cădem la picioarele Tale şi ne închinăm înaintea unui Dumnezeu înviat, viu, care ne îmbrăţişează, un Mântuitor care trăieşte veşnic cu numele noastre scrijelite, răni, pe palmele mâinilor Tale.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, schimbă piatra neagră a aşteptării din buzunarul tău cu o piatră albă. Piatra a fost dată la o parte! Hristos este viu! Şi într-o zi Dumnezeu Însuşi îţi va da o piatră albă, o piatră a victoriei, puritatea cerului, cu un nume nou scris pe ea (Apocalipsa 2:17). În trecut, voturile de judecată se dădeau cu ajutorul pietrelor: pietre negre declarau vinovăţia, pietrele albe, achitarea, nevinovăţia. Hristos a plătit totul, moartea lui ca jertfă a fost primită, eliberându-ne pe noi, cei captivi – suntem achitaţi de pedeapsa pentru păcat! Poartă cu tine noua piatră albă a libertăţii. Simte-I mâinile: numele tău este gravat adânc în carnea Lui înviată. Şi într-o zi ne vom uita în ochii Lui şi El ne va da o piatră cu numele nostru nou gravat pe ea. Simte mica ta piatră albă. Nu crezi că va scrie pe ea noul tău nume: „Copil al meu”? Iată Mielul Tău.

Ann Voskamp

Pe drumul crucii #2

Pe drumul crucii (ziua 2) – Berbecul din tufiş

Geneza 22:1-14 (NTR)

După toate acestea, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam și i-a zis: „Avraame!“ „Iată-mă“, a răspuns el. Dumnezeu i-a spus: „Ia-l pe fiul tău Isaac, pe singurul tău fiu, fiul pe care-l iubești, du-te în ținutul Moria și jertfește-l acolo ca ardere de tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune.“

Avraam s-a sculat dis-de-dimineață, a înșeuat măgarul, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi și pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea de tot și a plecat spre locul despre care i-a spus Dumnezeu.

A treia zi, Avraam și-a ridicat privirea și a văzut locul de departe. Atunci Avraam le-a zis slujitorilor săi: „Rămâneți aici cu măgarul; eu și băiatul vom merge până acolo, ne vom închina, iar după aceea ne vom întoarce la voi.“

Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot și le-a pus în spinarea fiului său Isaac, iar el a dus focul și cuțitul. Și cei doi au mers împreună. Isaac i-a zis tatălui său, Avraam: „Tată!“ „Da, fiule“, a răspuns el. „Avem focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot?“ l-a întrebat Isaac. „Dumnezeu Însuși va da mielul pentru arderea de tot, fiule“, i-a răspuns Avraam. Și cei doi și-au continuat drumul împreună până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar și a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să-l înjunghie pe fiul său. Dar Îngerul Domnului l-a strigat din cer: „Avraame! Avraame!“ „Iată-mă, a răspuns el.

„Nu pune mâna pe băiat“, i-a spus Îngerul. „Nu-i face nimic, pentru că acum știu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine“. Avraam și-a ridicat privirea și a văzut un berbec prins cu coarnele într-un tufiș. S-a dus, a luat berbecul și l-a jertfit ca ardere de tot în locul fiului său.

Avraam a numit acel loc „ Domnul va purta de grijă“, motiv pentru care se spune și astăzi: „La muntele Domnul ui i se va purta de grijă.“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, Tu vezi. Orice ar fi. Întotdeauna ai un berbec în tufiş. Chiar şi atunci când este vorba despre destinaţia sufletului meu. Chiar dacă berbecul din tufiş este Singurul Tău Fiu Preaiubit. Ne temem fără teamă de Tine, Iehova Ire, pentru că eşti Cel care ne poartă de grijă, Cel care vede şi se ocupă de tot. Pentru că, într-adevăr, atunci de ce să te mai temi?

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, trăieşte cu încredere, ştiind că El vede şi se va ocupa de toate lucrurile. El, Care nu Și-a cruțat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile?! (Romani 8:32) Astăzi la ce îngrijorare, teamă, nelinişte putem să renunţăm? Alegem să umblăm în credinţă, ştiind că există un berbec în tufiş. Şi numele Lui este Isus.

Ann Voskamp

Un strop de viaţă #207

Cele mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu vin deseori deghizate în dezastre. Cine se îndoieşte de acest lucru nu trebuie decât să urce dealul Calvarului. Concluzia generală a locuitorilor Ierusalimului în acea vineri a fost următoarea: s-a terminat cu Isus. Ce altă concluzie ar fi avut sens? Liderii religioşi L-au prins şi L-au predat. Roma a refuzat să-L salveze. Cei care Îl urmaseră s-au împrăştiat, cu coada între picioare. El a fost ţintuit de o cruce şi lăsat să moară, ceea ce s-a şi întâmplat. Ei L-au redus la tăcere, I-au pecetluit mormântul şi, cum ar fi spus orice preot care se respectă, Isus era istorie.

Trei ani de putere şi promisiuni se descompun într-un mormânt împrumutat. Caută pe cerul răstignirii o rază de speranţă şi nu o vei găsi. Aceasta este perspectiva ucenicilor, opinia prietenilor şi punctul de vedere al duşmanilor. Dar Dumnezeu nu este surprins. Totul se desfăşoară conform planului Său. Chiar şi în moarte – mai ales în moarte – Hristos este încă regele, rege peste propria Sa răstignire.

Max Lucado, în Blessings of the Cross