Pentru a înfăptui mântuirea, El a trăit o viață fără păcat și a murit pe cruce ca înlocuitor al păcătosului, vărsându-Și sângele pentru ispășirea păcatelor.

Christianity Today International

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden


Cele mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu vin deseori deghizate în dezastre. Cine se îndoieşte de acest lucru nu trebuie decât să urce dealul Calvarului. Concluzia generală a locuitorilor Ierusalimului în acea vineri a fost următoarea: s-a terminat cu Isus. Ce altă concluzie ar fi avut sens? Liderii religioşi L-au prins şi L-au predat. Roma a refuzat să-L salveze. Cei care Îl urmaseră s-au împrăştiat, cu coada între picioare. El a fost ţintuit de o cruce şi lăsat să moară, ceea ce s-a şi întâmplat. Ei L-au redus la tăcere, I-au pecetluit mormântul şi, cum ar fi spus orice preot care se respectă, Isus era istorie.

Trei ani de putere şi promisiuni se descompun într-un mormânt împrumutat. Caută pe cerul răstignirii o rază de speranţă şi nu o vei găsi. Aceasta este perspectiva ucenicilor, opinia prietenilor şi punctul de vedere al duşmanilor. Dar Dumnezeu nu este surprins. Totul se desfăşoară conform planului Său. Chiar şi în moarte – mai ales în moarte – Hristos este încă regele, rege peste propria Sa răstignire.

Max Lucado, în Blessings of the Cross


Din cauza degradării şi răutăţii oamenilor a fost pusă la cale moartea Sa. Din cauza răutăţii oamenilor, El a fost ocărât, batjocorit, pălmuit şi scuipat. Din cauza răutăţii oamenilor, Baraba a fost cel preferat în locul Său. Răutatea oamenilor L-a lăsat să poarte crucea şi L-a ţintuit de ea, L-a dat la o moarte atât de crudă şi umilitoare.

În toate chinurile Sale, Hristos a avut înaintea ochilor toată depravarea umanităţii, cu adevărata sa înfăţişare, fără ascunzişuri şi aparenţe. Hristos a văzut adevărata sa natură, care este ura nestăvilită şi dispreţul faţă de Dumnezeu. A văzut adevărata sa dorinţă, să Îl ucidă pe Dumnezeu. A văzut apogeul ei, uciderea unei persoane care era Dumnezeu. Dar în acelaşi timp, atât de minunată a fost dragostea lui Hristos pentru cei care arătau această depravare, încât a îndurat chiar acele suferinţe pentru a-i izbăvi chiar de pedeapsa pentru această depravare.

Jonathan Edwards, în Blessings of the Cross

„Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul“ de Max Lucado


index2În Biblia ta de peste o mie de pagini, ce contează? Dintre toate poruncile şi interdicţiile, ce este esenţial? Ce este indispensabil? Vechiul Testament? Noul? Harul? Botezul?

Oare asta să fie tot? Mers la biserică duminica. Cântece frumoase. Zeciuială practicată cu credincioşie. Cruci de aur. Costume din trei piese. Coruri mari. Biblii legate în piele. Toate acestea sunt frumoase, dar… unde este esenţa?

Asta se întreabă Max Lucado în cartea sa, Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul – cronici ale crucii, o carte perfectă pentru a fi citită în Săptămâna Mare în care tocmai am intrat.

Autorul ne invită să medităm la cuvintele apostolului Pavel din 1 Corinteni, capitolul 15: Citește mai mult