Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai


Nu știu dacă voi ați observat, dar în seria de anul acesta nu avem până acum dubluri la recomandări, ceea ce mă bucură foarte mult, pentru că vă oferă o varietate mai mare și există mai multe șanse să găsiți ceva pe gustul vostru și al copiilor voștri.

În continuare, vă prezint cărțile preferate din ultimul an ale lui Mihai, băiatul meu (4 ani și jumătate). Nu toate au fost „dragoste la prima vedere”, dar pe toate a ajuns să le îndrăgească și – cred eu și mai important – și nouă ne plac foarte mult și i le citim cu drag. Cred că este un semn al valorii acestor cărți faptul că pot fi îndrăgite în egală măsură de adulți, așa că, mai ales la unele dintre ele, nu vă rușinați dacă mai degrabă le citiți voi mai întâi decât copiii voștri.

Acestea fiind zise, iată ce cărți pentru copii am mai adăugat în biblioteca noastră în ultimul an și credem că ar trebui să facă parte și din a voastră. Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai”

„Isus, Căpetenia credinţei noastre” de A.W. Tozer


8313Astăzi vă aduc în atenţie o altă culegere de predici ale cunoscutului pastor A.W. Tozer ce poartă titlul Isus, Căpetenia credinţei noastre. Aşa cum arată şi titlul şi cum spune şi Gerald B. Smith în prefaţa cărţii, În centrul acestei cărţi este Isus. Ea se bazează pe câteva mesaje predicate de Tozer din capitolele finale ale epistolei către Evrei. Intenţia autorului în fiecare capitol este să evidenţieze necesitatea unei credinţe active, trainice în Isus Hristos. Numai în acest fel Îi putem fi plăcuţi lui Dumnezeu.

În primul capitol al cărţii Tozer ţine să ofere nişte clarificări cu privire la capitolul 11 al Epistolei către Evrei, supranumit „Capitolul credinţei“: Aş vrea să îmbunătăţesc acest titlu denumind Evrei 11 „capitolul credinţei în Dumnezeu“. Sau, chiar mai bine, „capitolul credinţei în caracterul lui Dumnezeu“, spune Tozer. Continuă lectura „„Isus, Căpetenia credinţei noastre” de A.W. Tozer”

Pe drumul crucii #2


Pe drumul crucii (ziua 2) – Berbecul din tufiş

Geneza 22:1-14 (NTR)

După toate acestea, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam și i-a zis: Avraame! Iată-mă, a răspuns el. Dumnezeu i-a spus: Ia-l pe fiul tău Isaac, pe singurul tău fiu, fiul pe care-l iubești, du-te în ținutul Moria și jertfește-l acolo ca ardere de tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune.
Avraam s-a sculat dis-de-dimineață, a înșeuat măgarul, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi și pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea de tot și a plecat spre locul despre care i-a spus Dumnezeu.
A treia zi, Avraam și-a ridicat privirea și a văzut locul de departe. Atunci Avraam le-a zis slujitorilor săi: „Rămâneți aici cu măgarul; eu și băiatul vom merge până acolo, ne vom închina, iar după aceea ne vom întoarce la voi.“
Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot și le-a pus în spinarea fiului său Isaac, iar el a dus focul și cuțitul. Și cei doi au mers împreună. Isaac i-a zis tatălui său, Avraam: Tată! Da, fiule, a răspuns el. Avem focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot? l-a întrebat Isaac. Dumnezeu Însuși va da mielul pentru arderea de tot, fiule, i-a răspuns Avraam. Și cei doi și-au continuat drumul împreună până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar și a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să-l înjunghie pe fiul său. Dar Îngerul Domnului l-a strigat din cer: Avraame! Avraame! Iată-mă, a răspuns el.
Nu pune mâna pe băiat, i-a spus Îngerul. Nu-i face nimic, pentru că acum știu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine. Avraam și-a ridicat privirea și a văzut un berbec prins cu coarnele într-un tufiș. S-a dus, a luat berbecul și l-a jertfit ca ardere de tot în locul fiului său.
Avraam a numit acel loc „ Domnul va purta de grijă“, motiv pentru care se spune și astăzi: „La muntele Domnul ui i se va purta de grijă.“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, Tu vezi. Orice ar fi. Întotdeauna ai un berbec în tufiş. Chiar şi atunci când este vorba despre destinaţia sufletului meu. Chiar dacă berbecul din tufiş este Singurul Tău Fiu Preaiubit. Ne temem fără teamă de Tine, Iehova Ire, pentru că eşti Cel care ne poartă de grijă, Cel care vede şi se ocupă de tot. Pentru că, într-adevăr, atunci de ce să te mai temi?

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, trăieşte cu încredere, ştiind că El vede şi se va ocupa de toate lucrurile. El, Care nu Și-a cruțat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile?! (Romani 8:32) Astăzi la ce îngrijorare, teamă, nelinişte putem să renunţăm? Alegem să umblăm în credinţă, ştiind că există un berbec în tufiş. Şi numele Lui este Isus.

Ann Voskamp