[Cineva] care citește este [cineva] care se minunează.
Unul dintre cele mai mari daruri ale lecturii ne vine sub forma unei perspective înnoite asupra cuvintelor bune, puternice. Limbajul, după cum continuă filosofii să afle, are puterea de a ne schimba conștiința, de a ne face să vedem lumea într-un mod proaspăt, de a ne ajuta să vedem lucruri pe care nu le observasem înainte. Owen Barfield, filosof și prieten al lui C.S. Lewis, a scris în mod deosebit despre modul în care cuvintele pline de imaginație dintr-o operă poetică sau de ficțiune au puterea de a ne oferi „o schimbare palpabilă de conștiință”. Când citim un roman bine scris, când întâlnim o combinație surprinzătoare de cuvinte în poezie sau citim un psalm care Îl laudă pe Creator pentru creația Sa, descoperim nu doar un limbaj frumos sau descriptiv, ci o nouă perspectivă asupra lumii. Cuvintele pe care le folosim zi de zi ne învață să vedem lumea fizică într-un anumit fel. Modul în care noi (și cărțile pe care le citim) ne descriem casele, familiile și lucrurile care țin de viața obișnuită ne învață să le prețuim și să le înțelegem. Un om de știință ne va arăta cum să ne uităm pe fereastra din spate a casei și să descriem un stejar vechi magnific drept un Quercus (nume latinesc), în timp ce compozitorul și poetul Rich Mullins vorbește despre un stejar primăvara (în cântecul său, „The Color Green”) ca despre o creatură care „își ridică brațele în binecuvântare pentru că a fost renăscut”. Și apoi, mai este Tolkien, care a transformat copacii în persoane și i-a numit Enți.
Să vezi într-un asemenea mod înseamnă să te minunezi, și să te minunezi înseamnă să ai mintea și ochii deschiși și angajați în misterul și splendoarea acestei lumi.
Avem nevoie ca vederea noastră să ne fie reînsuflețită de scriitori ca Lucy Maud sau C.S. Lewis […], oameni care s-au uitat la lume și au înțeles că are ceva să ne spună despre realitatea ultimă. Avem nevoie de cuvinte ca să conferim din nou farmec lumii, în parte pentru că am moștenit un mod lipsit de farmec de a vedea.
Avem nevoie să ni se restaureze atenția, acea capacitate sfântă de a fi complet prezenți în momentul în care ne aflăm. Trebuie să fim chemați înapoi de la multele sarcini pe care le avem încă de făcut, de la navigarea nesfârșită din lumea online, de la ritmul frenetic care ne mușcă de călcâie ca un câine insistent. Trebuie să fim opriți din pașii noștri agitați și să fim chemați înapoi în momentul acesta cu toate posibilitățile sale, în această zi în frumusețea sa trecătoare de sezon, la această persoană, prețioasă și de neînlocuit. Cuvântul scris, marile opere ale literaturii și eseului – dacă le vom aborda măcar pentru câteva momente – au puterea să ne rețină în acest mod, să ne ceară atenția, să ne aducă înapoi în prezent cu o minte mai liniștită și ochi mai atenți.
J.R.R. Tolkien a scris odată că lectura unui basm ne permite să ne „recăpătăm” vederea. Credem că am înțeles complet propria noastră lume; ni se prezintă în „încețoșarea mohorâtă a banalității sau a familiarității” care ne face să credem că am stăpânit-o și că o cunoaștem pe de-a-ntregul, presupunere care ne vine din partea freneziei și distragerii lumii moderne. Dar când intrăm în lumea poveștii și întâlnim „centaurul și dragonul”, învățăm să vedem lumea noastră într-o lumină nouă. Ieșim dintr-o poveste ca să descoperim realitatea la fel de surprinzătoare a „oilor, și a câinilor și a cailor – și a lupilor”. O poveste ne zdruncină și ne scoate din plictiseala cu familiarul, din distragere și nepăsare, ca să putem să redescoperim „minunea unor lucruri ca piatra, lemnul, fierul; copacul și iarba; casa și focul; pâinea și vinul.”
[O persoană] care citește este cineva care vede în orice tufiș obișnuit focul lui Dumnezeu. [O persoană] care citește este cineva care se descalță și se minunează.
Oameni ai cărții este o serie de citate și liste de lectură din și inspirate de cartea Book Girl de Sarah Clarkson.
CARTEA E O VIAȚĂ 