Bookfest 2026 – Evenimente și listă de dorințe


Cea de a XIXI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo între 3-7 iunie 2026. Programul de vizitare este între 10:00-20:00, pentru zilele de miercuri, joi și duminică, respectiv 10:00-21:00, pentru zilele de vineri și sâmbătă.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Bulgaria, o ocazie specială pentru cititorii români de a (re)descoperi literatura bulgară contemporană și de a explora diversitatea culturală din țara vecină prin intermediul cărților, autorilor, traducătorilor și editorilor care vor lua parte la eveniment. 

Standul bulgar, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Bulgaria și organizat de Asociația Bulgară a Cărții (BBA), va fi amplasat în Pavilionul B2. Partenerii proiectului sunt Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, Ministerul Turismului al Republicii Bulgaria, Palatul Național al Culturii – Centrul de Congrese din Sofia, Agenția de Știri din Bulgaria, Asociația Bulgară a Cărții (BBA), Agenția Literară din Sofia și Fundația „Reading Sofia”.

Cu această ocazie, o delegație de peste 20 de invitați, listă pe care se află și cel mai important scriitor bulgar al momentului, Gheorghi Gospodinov, va sosi la București pentru a lua parte la o serie bogată de evenimente: dezbateri, lansări de carte, sesiuni de autografe.

Această ediție marchează și împlinirea a 20 de ani de la prima ediție Bookfest, inițiată de Gabriel Liiceanu, și 35 de ani de la înființarea AER.

Dacă anul trecut mărturiseam că îmi este străină literatura invitatului de onoare (Portugalia), anul acesta îmi este și mai străină, dar asta nu mă împiedică să mă bucur de restul aparițiilor editoriale care au legătură cu afinitățile mele.

Așadar, în cele ce urmează vă voi prezenta lista mea de dorințe pentru Bookfest, precum și câteva dintre evenimentele care mi-au atras atenția, menționând de la început că este o listă foarte subiectivă (ce include și multe cărți pentru copii) care nu va fi bifată nici pe departe în totalitate. Spre deosebire de alți ani, anul acesta va trebui să fiu foarte cumpătată, dar se va dovedi o sarcină foarte dificilă să aleg ce va rămâne pe lista ultra-scurtă, întrucât se anunță multe titluri interesante.

Continuă lectura „Bookfest 2026 – Evenimente și listă de dorințe”

Gaudeamus 2024 – Evenimente și listă de dorințe


În perioada 4-8 decembrie are loc la București ediția cu numărul 31 a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România.

Programul de vizitare a târgului va fi zilnic între orele 10.00 şi 20.00, iar accesul publicului va fi gratuit.

Deși ne propunem să ajungem în formulă completă la Gaudeamus, de data aceasta doar Irina Trancă și-a pregătit lista de dorințe, a răsfoit catalogul expozanților și programul evenimentelor și vă prezintă în cele ce urmează rezultatul cercetării ei.

Continuă lectura „Gaudeamus 2024 – Evenimente și listă de dorințe”

Ce am citit în octombrie 2024


Luna octombrie a început în forță, cu înregistrarea primelor episoade din noul sezon #ceov (pe care le puteți asculta aici), iar pe parcursul lunii m-am concentrat asupra lecturii celorlalte cărți pe care urmează să le prezentăm. Printre ele s-au strecurat și niște cărți tomnatice pentru copii, o bandă desenată, un roman și chiar și câteva cărți de Crăciun, în total 13 cărți.

Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2024”

„Biblia după textul ebraic. Numerii. Deuteronomul” (ed. Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu)


Biblia după textul ebraic. Numerii. Deuteronomul, apărut la Editura Humanitas este al treilea volum dintr-o serie ce își propune să cuprindă toate cele 39 de cărți ale Bibliei ebraice sau a ceea ce numim Vechiul Testament, traduse, așa după cum indică și titlul, din originalul ebraic. Acest proiect este realizat în cadrul Colegiului Noua Europă, iar volumul de față este coordonat tot de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, la fel ca primele două volume.

Continuă lectura „„Biblia după textul ebraic. Numerii. Deuteronomul” (ed. Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu)”

CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.7 – „Biblia după textul ebraic. Numerii. Deuteronomul” (ed. Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu)


Astăzi vă prezentăm al treilea volum al proiectului Biblia după textul ebraic.

Primele două volume le-am prezentat deja în episoade anterioare. Episodul dedicat Genezei îl găsiți aici, iar cele două dedicate volumului Exodul. Leviticul, aici.

Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.7 – „Biblia după textul ebraic. Numerii. Deuteronomul” (ed. Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu)”