Ce am citit în ianuarie 2023


Sper că pentru voi anul 2023 a început mai bine decât pentru mine! Boala cu care am încheiat anul 2022 m-a urmat în 2023, așa că pentru mine anul a început abia pe 9 ianuarie, când am revenit la rutina de școală și am reușit să reintru în ritmul meu de citit dimineața etc.

Am început totuși în forță cu câteva cărți în paralel și, spre deosebire de alți ani când unele se pierdeau pe parcurs, chiar le-am terminat pe toate cele începute în prima săptămână din lună.

În total am reușit să termin luna aceasta 15 cărți, destul de diverse ca gen, câteva dintre ele pentru următorul sezon CARTEA E O VIAȚĂ, niște romane începute în 2022 și mai puține cărți pentru copii decât de obicei (deși cred că tot reprezintă jumătate din totalul citit).

În prima zi din ianuarie am terminat de fapt o carte începută la sfârșitul lui 2022, și anume, Doar pentru bărbați – Un ghid simplu despre viața lăuntrică a femeilor de Shaunti și Jeff Feldhahn. V-am povestit despre varianta pentru femei luna trecută.

Asta mi s-a părut și mai slabă decât cealaltă. Nu mi-a plăcut presupunerea presărată de-a lungul întregii cărți că bărbaților le stă mintea doar la sex, nici cea că sunt cam prostuți și primitivi (a se vedea subtitlul unui capitol în care chiar așa sunt numiți, forme primitive de viață sau ceva în genul ăsta).

În plus, autorii subînțeleg faptul că toate cuplurile se ceartă zilnic și, ca atare, atunci când le explică bărbaților că femeile au nevoie să li se arate că sunt iubite și ascultate, singurul exemplu este „când vă certați…”. Și când nu vă certați?

Nu prea m-am identificat nici cu felul în care sunt prezentate femeile, iar capitolul despre romantism mi s-a părut de-a dreptul pueril.

În fine, nu o să mai irosesc spațiu aici pe tema asta, am despicat-o suficient în discuții cu soțul meu pe care l-am pus să o citească, sperând să pregătim un episod cu cele două cărți, dar am renunțat pentru că mi-am dat seama că nu are rost să mă chinui să găsesc ceva bun în ceva ce per ansamblu nu consider a fi o lectură binefăcătoare pentru niciuna dintre părți.

M-am întors apoi la o lectură mai plăcută, și anume, la romanul A fost odată un dulap de Patti Callahan, autoarea unui alt roman prezentat de noi în emisiune și pe blog, Surprinși de iubire. Și pe acesta îl vom discuta în următorul sezon, așa că nu voi spune foarte multe acum.

Vă voi spune însă pe scurt despre ce este vorba. Autoarea își imaginează doi frați, George și Megs și o căutare după sursa de inspirație pentru Narnia. Cei doi sunt contemporani cu C.S. Lewis și cu apariția primului volum al Cronicilor din Narnia, Leul, vrăjitoarea și dulapul.

George este bolnav de inimă și petrece mult timp în pat. Megs este studentă la Oxford la matematică și este preocupată mai degrabă de tot ce este rațional și poate fi explicat în mod exact.

George însă o roagă să-l caute pe C.S. Lewis pentru a afla de unde vine Narnia, iar Megs este pusă în situația de a ieși din sfera intereselor sale și de a intra pe tărâmul poveștilor, care nu pot fi la fel de exact explicate și descoperă că există mai multe moduri prin care putem cunoaște și înțelege lumea în care trăim.

Un roman foarte drăguț, previzibil pe alocuri, dar plin de fraze frumoase și memorabile (datorită multelor dialoguri cu C.S. Lewis însuși), despre care de-abia aștept să vă povestim mai multe în curând la CARTEA E O VIAȚĂ!

Următoarea „restanță” din 2022 pe care am terminat-o a fost Scrisoarea de Crăciun de Emily Stone. Am ajuns în posesia acestei cărți pentru că am vrut să testez un serviciu de abonament lunar de cutii-surpriză cu carte și alte brizbrizuri, având niște bani primiți de ziua mea. Serviciul se cheamă Booxbox.ro, iar eu am încercat varianta „Relaxing Bundle”, care a arătat ca în poza de mai jos.

Despre carte acum. Nu aveam mari așteptări, dar eram entuziasmată să citesc un romance de sezon, citisem că pe unele le impresionase până la lacrimi, însă m-am trezit că mă plictisește enoooooorm, drept pentru care nici nu am terminat-o în perioada festivă.

Mi s-a părut că timp de 100 de pagini nu se întâmplă nimic deosebit, în afară de întâlnirea celor doi, protagonista feminină mi s-a părut foarte ștearsă și superficială și în general, cam neverosimilă toată situația.

Ce mare iubire se poate aprinde după 2-3 zile petrecute împreună între doi necunoscuți, între cineva care încă suferă după ce a fost înșelată, e nesigură pe sine și un individ destul de închis în sine, mai degrabă morocănos, dar fermecător? Cartea asta e răspunsul dezlânat la această întrebare.

M-am dres apoi cu niște Peanuts, mai exact cu volumul doi al integralei, ce cuprinde benzile din anii 1953-1954. Iată și două mostre.

Într-o zi, a insistat Mihai să-mi citească volumul 2 din Ștrumfi, Ștrumfii și dragonul lacului, pentru că voia să-l știu și eu, până m-a luat somnul. Inevitabil la Ștrumfi mă ia somnul. (Pe el, nu, evident, din păcate! :)) )

Așa că m-am ambiționat și l-am citit singură într-o seară după ce s-a culcat el și s-a dovedit a nu fi așa rău, mi s-a părut mai bun decât primul. În orice caz, tot mi se pare obositor de urmărit, și ca font, și ca limbaj (plin de „ștrumfesc” și „ștrumfeală”).

Începuserăm și următorul volum, dar, din fericire, a renunțat momentan și am reușit eu să-l conving să ne întoarcem la Cronicile din Narnia, mai exact la volumul 5, Călătorie cu Zori de zi.

Deși era unul dintre volumele mele preferate ale seriei, mi s-a părut mai greu de citit cu voce tare din cauza multor termeni nautici și Mihai a părut să înțeleagă mai greu unele capitole, mai ales de pe la început. Odată cu transformarea lui Eustace însă, a fost și Mihai mai captivat și a înțeles mai bine povestea. De altfel acel episod a fost preferatul lui.

Mă încântă să-l aud cum întreabă de Aslan la fiecare volum, „apare Aslan?” și felul în care, atunci când i se împlinește așteptarea, remarcă pe un ton atotștiutor, „bineînțeles că e Aslan/ numai Aslan putea să facă asta etc.”.

Pe mine, de data asta, ca niciodată, m-a impresionat finalul până la lacrimi. Abia îi mai citeam lui Mihai că mi se frângea vocea. N-o să vi-l dezvălui, că poate sunt printre voi și unii care n-ați citit-o încă, dar vă îndemn călduros să-l descoperiți singuri! Chiar dacă ați mai citit toată seria, încercați o recitire, eu simt că le descopăr acum pentru prima dată la un alt nivel.

Între timp, eu am parcurs în paralel alte trei cărți. Una dintre ele a fost o carte de parenting, Creșterea copiilor prin iubire de Crystal Paine, primită cadou de la Adi Miu, de la Stephanus, căruia îi mulțumesc din nou cu această ocazie!

Deși o aveam și eu pe listă să o cumpăr la un moment dat, am pornit lectura cu așteptări reținute. Pe parcurs însă, am fost surprinsă plăcut. Deși nu au fost neapărat lucruri noi pentru mine, aveam nevoie să le aud din nou sau cu un alt accent din partea cuiva cu care am putut să mă identific mai bine, aflându-mă într-o nouă etapă a creșterii băiatului meu.

Deși argumentul principal pe care își bazează cartea – înțelegerea iubirii lui Dumnezeu față de noi ne schimbă perspectiva asupra relației cu copiii și ne dă puterea să-i iubim – s-ar putea să nu fie la fel de convingător pentru toată lumea, mi-a plăcut că scrie foarte mult din experiența proprie și nu se chinuie să-și susțină sfaturile cu versete biblice. (Nu e lipsită de acestea, stați liniștiți, dar cred că sunt folosite exact atât cât trebuie, atunci când e cazul.)

Mi-a plăcut, de asemenea, că se concentrează pe o abordare blândă, empatică a comportamentelor problematice sau greșite, în încercarea de a înțelege ce le-a provocat, nu în căutarea unor „consecințe” potrivite.

Multe cărți de parenting creștine pun accentul pe autoritatea părintească, supunerea copilului, disciplinare și identificarea consecințelor potrivite pentru nesupunere și neascultare, iar Crystal Paine nu neagă necesitatea acestora. Dar recunoaște și că, de multe ori, ne enervăm, deschidem gura și rănim și predicăm, înainte să ne luăm câteva momente să înțelegem DE CE s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dacă este cu adevărat ceva atât de grav pe cât ni se pare nouă și să ne gândim cum îi putem iubi ca Isus.

Așa cum spune Crystal Paine la un moment dat, după un incident trăit chiar de ea, canapeaua pătată se poate înlocui/spăla/repara, dar vorbele pe care le spui la nervi copilului nu le poți lua înapoi. Iar relația cu copilul tău este mai importantă decât canapeaua pătată.

Altă carte pe care am citit-o în același timp a fost Liturghia obișnuitului – Practici sacre în viața de zi cu zi de Tish Harrison Warren. Deși știam de ea de când a apărut în limba română, ceea ce m-a convins într-un final să o citesc (pe lângă faptul că o avea deja Andreea, care urmează să o prezinte la Bibliofan), a fost menționarea ei într-un episod al podcastului Out of the Ordinary, cu Lisa-Jo Baker și Christie Purifoy, în ale căror recomandări am încredere.

Creuzetul formării noastre este monotonia anonimă a rutinei zilnice.

Astfel, trecând prin momentele principale ale fiecărei zile, autoarea ne arată cum putem să ne deschidem ochii și mintea și să ne schimbăm perspectiva asupra lor, asupra trupurilor noastre, asupra muncii, asupra vieții în general, recunoscând caracterul lor sacru în noua Împărăție a lui Dumnezeu, inaugurată prin venirea Domnului Isus Hristos.

Noi, creștinii, credem într-un Dumnezeu care, făcându-se om, a îmbrățișat deplin întruparea, din vârful capului până la degetele picioarelor. Datorită întrupării lui Hristos, îngrijirea trupului nostru nu este o necesitate fără sens care să ne împiedice să ne desfășurăm lucrarea importantă a închinării și a uceniciei. Aceste mici activități de îngrijire a trupului nostru, oricât de lumești ar fi, slujesc ca o mărturie vizibilă că Făcătorul nostru care S-a întrupat în mod tainic, ne-a făcut trupurile bune și merită închinarea în și prin fiecare celulă, mușchi, țesut și dinte.

Acest volum este o lectură foarte plăcută, având în vedere că Tish Harrison Warren scrie frumos (mi-ar fi plăcut să o fi citit în original!) și este o bună introducere în acest subiect al „sanctificării cotidianului” și al încetinirii, despre care vorbesc și alții mai pe larg în alte cărți.

A treia carte dintre cele pe care spuneam că le-am citit în paralel a fost Familia tehno-inteligentă de Andy Crouch, pe care o vom și prezenta în curând în emisiune. Am citit-o împreună cu soțul meu, care a recunoscut și el că este o carte foarte bună.

Gândită pentru familii, dar potrivită pentru oricine dorește să țină tehnologia în frâu în viața sa, această carte este structurată după cele 10 limite pe care și le-a pus familia autorului cu privire la tehnologie și este foarte practică. Oferind și multe date statistice cu privire la frecvența folosirii tehnologiei și a obiceiurilor legate de aceasta (prin „tehnologie” înțelegând tot ce are „ecran”, telefoane, jocuri video, TV etc.), aceasta trage și niște semnale de alarmă cu privire la efectele sale.

Între timp am mai citit și două cărticele în engleză, pe care le-am primit bonus la o comandă de la Reading Corner Books (un site și o pagină de Facebook cu cărți second-hand în engleză), Betsy Goes to School de Helen Stephens și Little Penguin Goes to Swim de Eilidh Rose.

Între timp am mai parcurs două cărți în paralel. Prima dintre ele a fost Cu Isus pe calea rugăciunii – Introducere în viața spirituală de Brant Pitre, pe care o pregătim pentru noul sezon CARTEA E O VIAȚĂ și care mi-a plăcut foarte mult!

Aceasta este o introducere în practicile devoționale creștine și temeiul lor biblic (atât din Vechiul, cât și din Noul Testament), precum și o trecere în revistă a păcatelor capitale și a virtuților.

Cealaltă carte pe care am citit-o în paralel a fost Ora fermecată – Puterea miraculoasă a cititului cu voce tare în epoca neatenției de Meghan Cox Gurdon, pe care o s-o prezint pe larg în articolul de Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI – World Read Aloud Day) de mâine.

Mi-a plăcut că, spre deosebire de Manualul lecturii cu voce tare de Jim Trelease, de exemplu, care se concentrează asupra lecturii pentru copii și adolescenți, Meghan Cox Gurdon discută și despre beneficiile lecturii pentru adulți de către adulți.

De asemenea, include cazuri emoționante despre impactul lecturii cu voce tare asupra bebelușilor născuți prematur, asupra copiilor cu autism sau asupra familiilor în care tatăl este detașat în misiuni militare.

După ce am mai citit o carte împrumutată de la Institutul francez, Le loup qui apprivoisait ses émotions de Orianne Lallemand și Éléonore Thuillier, am terminat în sfârșit o altă carte începută în 2022 (de prin octombrie chiar!), și anume, Magic for Marigold de L.M. Montgomery.

Ca aproape în fiecare carte de L.M. Montgomery, și în aceasta găsești comori la tot pasul, dar pasajul care aproape m-a făcut să plâng (o fi ceva cu mine în perioada asta, de ajung foarte repede la lacrimi citind sau și pe voi vă mișcă la fel de mult unele descrieri?) și pe care am încercat să-l traduc mai jos are de-a face cu prietena imaginară a lui Marigold, Sylvia, de care încercau să o dezvețe mama și bunica.

Bunica refuză să-i mai dea cheia de la ușa pe care intra Marigold în tărâmul imaginar în care se putea întâlni cu Sylvia, iar Marigold cade în depresie din cauza asta. Nu e numită astfel, evident, și multă vreme bunica nu își poate da seama ce are.

Până într-o zi când, un vechi prieten al bunicii, profesor de psihologie, vine în vizită și o luminează. Marigold „moare de inimă rea/din cauza inimii frânte”. Bunica e revoltată, sunt doar minciuni, închipuiri! Iată ce-i răspunde el:

Nu sunt minciuni. Sunt adevăruri pentru ea. Ea vede lucruri invizibile pentru noi. Ea este regină în frumosul Regat al Închipuirii. Nu încearcă să înșele pe nimeni. Ea are darul minunat al creației într-o măsură neobișnuită. E așa păcat că îl va pierde pe măsură ce va crește – că va trebui să renunțe la minunăția sa și să trăiască, la fel ca noi, în lumina zilei obișnuite. […]

…pământul a îmbătrânit pentru noi, Marian (bunica). Să fim recunoscători că este încă tânăr și plin de magie pentru Marigold.

Și cu aceasta am încheiat acest scurt raport. Sunt mulțumită de cât am apucat să citesc în prima lună a acestui an și că am reușit să ies destul de mult din zona cărților subțiri pentru copii.

Sper ca în luna februarie să apuc să citesc mai multă ficțiune, îi simt lipsa foarte tare, dar trebuie să și parcurg restul de cărți pentru noul sezon CARTEA E O VIAȚĂ, așa că vom vedea ce reușesc.

Voi ce ați citit în prima lună din 2023 și/sau ce vă propuneți să citiți în următoarea perioadă?

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: