Ce am citit în noiembrie 2022


Mare parte a lunii noiembrie nu am avut același ritm de lectură ca lunile precedente, dar am mai recuperat puțin la finalul ei. În principal am citit cu Mihai cărțile împrumutate de la Institutul francez, dar și ultimele două cărți pentru sezonul 22 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ. S-au mai strecurat printre ele o carte de parenting, un alt volum din seria „Căsuța din prerie” și câteva cărți noi de la Editura Frontiera (mulțumim!).

Va fi un raport mai scurt pentru că nu am citit decât 28 de cărți, dintre care puține NU sunt pentru copii, dar sper să vă inspire!

Continuă lectura „Ce am citit în noiembrie 2022”

Ce am citit în octombrie 2022


În octombrie am reușit să mă țin parțial de planurile pe care mi le făcusem la sfârșitul lui septembrie și să citesc încă 3 cărți pentru sezonul curent al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, să termin două cărți începute astă-vară și încă una de parenting, începută luna trecută. Pe lângă acestea, desigur, am citit și multe cărți pentru copii, printre care și niște noutăți de la Editura Scriptum, în total 38 de cărți.

Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2022”

Ziua Internațională a Cărții 2022


În ultimii doi ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

Pentru că anul acesta Ziua Cărții a picat între Vinerea Mare și Duminica Învierii, am decis să amânăm publicarea acestui articol până astăzi, în Prima Zi de Paște.

Am mai scris un astfel de articol și la finalul anului 2021, iar acum trecem în revistă cărțile pe care le-am citit cu prioritate în primele luni ale anului 2022.

Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții 2022”

Un strop de viață pentru părinți #53


Când copiii ignoră autoritatea

Copiii noștri nu au nevoie să-i mustrăm aspru pentru ce au făcut. Ei știu.

…știam că problema era (și întotdeauna este) păcatul. Păcatul inimii. Așa că scopul meu a fost să vorbesc cu el despre inima lui.

Îmi doresc ca el să aibă un caracter virtuos, iar un copil care nu respectă autoritatea foarte probabil va deveni un adult care nu respectă autoritatea.

Deseori vrem să sădim semințe într-un pământ tare, dar a vorbi mai întâi despre aspectele pozitive ajută la săparea și pregătirea pământului, înmuind inimile și făcându-le receptive la semințele roditoare.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Un strop de viață pentru părinți #52


Când copilul tău este iresponsabil

Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci (pentru copilul tău) este să-l lași să eșueze. Eșecul ne învață ce merge și ce nu – o lecție de viață vitală.

Mai bine să-l lași să experimenteze consecințele naturale de la școală acum, decât să-l lași să o dea în bară când va fi mare.

A-i lăsa pe copii să experimenteze consecințele naturale și eșecul potrivit nu îi distruge. Îi salvează de la a deveni în viitor nehotărâți și plini de sine, crezând că totul li se cuvine.

Doamne, este greu să-i văd pe copiii mei luând decizii greșite. Mă doare inima pentru ei. Vreau să-i salvez, dar știu că asta nu este întotdeauna cea mai bună cale pentru ca ei să-și învețe lecția. Ajută-mă să-mi transmit așteptările în mod clar și să le permit copiilor mei să facă propriile alegeri. Când dau greș, ajută-i să învețe din greșelile lor, Doamne. Îți mulțumesc că ne iubești prea mult ca să permiți să ne afundăm pe o cale greșită fără corectarea Ta plină de iubire. Mă încred că Tu ești cu copilul meu, chiar și atunci când acesta aduce suferința asupra lui însuși. Ajută-mă să am empatie în acele momente. Îți mulțumesc, Doamne! În numele lui Isus, amin.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts