„Costul uceniciei“ de Dietrich Bonhoeffer


Astăzi vă propun să ne îndreptăm atenţia spre o carte de referinţă, din care mulţi autori creştini citează, scrisă de un om foarte respectat din mediul creştin european al secolului trecut. Este vorba despre Costul uceniciei scrisă de Dietrich Bonhoeffer, un pastor şi scriitor german din secolul 20. Acesta a fost unul dintre creştinii care s-au opus genocidului şi violenţelor din Germania celui de-al Doilea Război Mondial şi un martir modern a cărui experienţă în perioada nazistă a dat o nouă înţelegere a costului dedicării purtării crucii.

Viaţa şi mărturia lui Dietrich Bonhoeffer sunt impresionante şi veţi fi convinşi şi voi dacă veţi citi prefaţa cărţii. Este o carte foarteCostul uceniciei complexă, şi o recomand tuturor acelora care sunt pasionaţi de teologie şi de analiză biblică detaliată şi aproape filosofică. Tonul cărţii este foarte serios şi sobru şi cred că este o carte ce merită citită pe îndelete, puţin câte puţin. Citirea ei îndeamnă la luarea unor decizii cu privire la viaţa noastră, care cu siguranţă vor fi nişte măsuri drastice. Modul în care e scrisă dă de înţeles că nu există decât o singură cale de a fi ucenic, există un singur tip de ucenic, iar această chemare cere totul, şi nimic mai prejos.

Continuă lectura „„Costul uceniciei“ de Dietrich Bonhoeffer”

Un strop de viaţă #93


Scriem o poveste măruntă cu viaţa noastră, care face parte dintr-o poveste mai amplă, pe care nu o înţelegem decât fragmentar. Ambele, cea măruntă ca şi cea amplă, se desfăşoară ca orice poveste: cu un început şi un sfârşit, cu un scop, dar şi cu acţiuni care se opun, consecinţe care nu pot fi evitate, accidente şi întreruperi neaşteptate. La sfârşit, naraţiunea înglobează toate aceste detalii într-un fir narativ care conduce la o poveste reuşită. Istoria creştină se termină cu promisiunea că într-o zi răscumpărarea va fi completă, că Dumnezeu Se va „reabilita“ pe Sine Însuşi printr-o explozie de putere recreatoare, că o cunoaştere personală a lui Dumnezeu va fi la fel de intimă ca şi cunoaşterea fiinţelor de pe pământ. „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.“

Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut

Un strop de viaţă #92


Asimilarea unei noi identităţi necesită un act de voinţă. Dezbracă vechiul eu şi îmbracă unul nou, ne sfătuieşte Pavel, ca şi cum ne-am „îmbrăca minţile“ în acelaşi fel în care ne alegem hainele zilnic.

Monasticii au o practică pe care o numesc statio care înseamnă să termini un lucru înainte să te apuci de altul. În loc să zoreşti de la o însărcinare la alta, opreşte-te şi gândeşte-te la timpul dintre activităţi. […] Făcând astfel, chiar şi gesturile mecanice le vei face în mod conştient, cu atenţie.

Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut

Un strop de viaţă #91


Biblia prezintă, dacă vreţi, o „trinitate de gemete“, un progres al intimităţii în relaţia lui Dumnezeu cu creaţiunea Sa. Vechiul Testament vorbeşte despre un Dumnezeu care se află undeva sus, un Tată care se îngrijeşte de neînsemnatele noastre nevoi. Evangheliile merg un pas mai departe, vorbind despre un Dumnezeu care se află alături de noi, care a devenit unul dintre noi, având urechi, corzi vocale şi celule nervoase. Epistolele prezintă un Dumnezeu care se află înăuntru, un Spirit invizibil care dă glas nevoilor neexprimate. Capitolul „suspinelor“, Romani 8, se încheie cu promisiunea unei zile în care nu vor mai exista cauze care să producă suspine.

Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut

Un strop de viaţă #90


Cu Isus, s-a întâmplat ceva nou: Dumnezeu a devenit una dintre creaţiuni, un eveniment nemaiîntâlnit, nemaiauzit, unic în cel mai adevărat sens al cuvântului. Dumnezeul care umple universul S-a restrâns pe Sine Însuşi ca să devină copilul unor oameni de rând care, ca toţi copiii care au trăit, a trebuit să înveţe să meargă, să vorbească şi să se îmbrace. La naştere, Fiul Lui Dumnezeu Şi-a asumat în mod conştient „un handicap”, preschimbând omniscienţa într-un creier care a trebuit să înveţe aramaica fonem cu fonem, omniprezenţa pe cele două picioare şi ocazional cu ajutorul unui măgăruş, omnipotenţa în două mâini destul de puternice să taie lemne, dar prea slabe pentru autoapărare.

Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut