Scriem o poveste măruntă cu viaţa noastră, care face parte dintr-o poveste mai amplă, pe care nu o înţelegem decât fragmentar. Ambele, cea măruntă ca şi cea amplă, se desfăşoară ca orice poveste: cu un început şi un sfârşit, cu un scop, dar şi cu acţiuni care se opun, consecinţe care nu pot fi evitate, accidente şi întreruperi neaşteptate. La sfârşit, naraţiunea înglobează toate aceste detalii într-un fir narativ care conduce la o poveste reuşită. Istoria creştină se termină cu promisiunea că într-o zi răscumpărarea va fi completă, că Dumnezeu Se va „reabilita“ pe Sine Însuşi printr-o explozie de putere recreatoare, că o cunoaştere personală a lui Dumnezeu va fi la fel de intimă ca şi cunoaşterea fiinţelor de pe pământ. „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.“

Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut