A 25-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură, organizat de Radio România se desfășoară în Pavilionul Central Romexpo din București, între 14-18 noiembrie. Târgul este deschis zilnic între orele 10:00-20:00, iar accesul se face pe baza unui bilet (5 lei) sau a unui abonament (10 lei), în afara cazului în care vă încadrați într-una dintre categoriile celor care beneficiază de gratuitate (copii, studenți, cadre didactice, jurnaliști etc.).

A fost pentru prima dată când am reușit să ajung chiar din prima zi a Târgului, pentru că mi-am dorit să merg într-o zi și cu băiatul meu de aproape 3 ani. Așadar, vizita de miercuri, 14 noiembrie, a fost dedicată în mare parte editurilor care publică literatură pentru copii, dar nu numai.

În a doua zi, joi, 15 noiembrie, am reușit să parcurg cu prietena și colega mea de la Cartea e o viață, Irina Enache, toate nivelurile Pavilionului și astfel să mai apuc să mai surprind câteva cadre.

În cele ce urmează o să vă prezint o parte dintre aparițiile editoriale și dintre standurile unor edituri, câteva volume frumoase numai bune de făcut cadou de Crăciun și pentru copii, dar și pentru adulți, multe dintre ele recomandate deja aici pe blog sau preferințe personale și, în final, cu ce m-am întors de la Târg. A ieșit un articol mai lung, așa că așezați-vă comod, luați-vă ceva cald de băut și bucurați-vă de o mini-vizită pe la Gaudeamus 2018!

Această ediție a Târgului Gaudeamus este o ediție aniversară, atât a 25 de ani de Târg, cât și a 90 de ani de Radio România, iar tema centrală a acestuia este Centenarul Marii Uniri.

De aceea, chiar de la intrare suntem întâmpinați de standul dedicat evenimentelor referitoare la Centenar și veți găsi multe volume referitoare la istoria României, a Marii Uniri, din diverse perspective.

Majoritatea sunt volume mari, perfecte pentru pasionații de istorie, care costă în jur de 120-150 de lei. Există însă și diverse volume mai abordabile, cum este cel al lui Lucian Boia, De la Dacia antică la Marea Unire – De la Marea Unire la România de azi. Există, de asemenea, și volume pentru copii în care li se explică acest eveniment istoric sau în care se încearcă surprinderea acestei perioade din perspectiva lor, cum este volumul inedit Mică istorie a unui secol mare, coordonat de Monica Onojescu, apărut la Editura Arthur.

     

            

 

 

 

 

 

 

(Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, coord. Bogdan Bucur, ediție jubiliară, Editura Rao, 120 lei; Istoria ilustrată a României, Editura Litera; Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova, Editura Litera, 150 lei; De la Dacia antică la Marea Unire – De la Marea Unire la România de azi de Lucian Boia, Editura Humanitas, 20 lei; Mică istorie a unui secol mare, coord. Monica Onojescu, Editura Arthur, 34 lei)

Mai toate editurile au pregătit volume dedicate Crăciunului, mai mult sau mai puțin legate de Nașterea Domnului, sau legate de iarnă. Una foarte frumoasă pe care am ținut să v-o arăt este o ediție a basmului Crăiasa Zăpezii, apărută la Editura Litera.

Tot la Editura Litera găsiți și volumele Omuleții de sub casă de Mary Norton (traducerea primului volum din seria The Borrowers – 22,90 lei) și Prințesă sub acoperire de Connie Glynn (22,90 lei, 67,90 lei la pachet cu tricou).

        

Așa cum vă spuneam, vizita de miercuri a fost dedicată cărților pentru copii, din care veți găsi din belșug. Editurile mele preferate sunt însă, de departe, Editura Arthur, Vlad și Cartea cu Genius, Panda și Cartea Copiilor, ale căror standuri nu trebuie să le ratați dacă vă interesează cărțile pentru copii!

Anul acesta Grupul Editorial Art a dedicat un spațiu separat colecției Vlad și Cartea cu Genius pe primul inel de după zona centrală a Pavilionului, care arată ca o căsuță.

       

Aici veți găsi cărțile lor ilustrate și această bijuterie de carte cu decupaje inspirată de Mary Poppins,  scrisă și proiectată de Helene Druvert (30 lei).

         

Pe toate le veți găsi însă și la Casa Editorială Art de la nivelul central, împreună cu întreaga colecție a Cronicilor din Narnia de C.S. Lewis (28 de lei fiecare volum), o nouă ediție a volumului Timm Thaler sau râsul pierdut de James Kruss și Fata cu palton albastru de Monica Hesse (28 lei), pentru a menționa doar câteva dintre titlurile pe care mi le-aș dori din oferta lor impresionantă.

        

    

Editura Panda m-a surprins plăcut cu un stand aerisit și prietenos cu copiii și, mai ales, cu reduceri bune! Țara nesfârșitelor povești de Kate Saunders (33 lei) este doar una dintre noutățile lor foarte atractive.

      

Editura Cartea Copiilor este o editură pe care o îndrăgesc foarte mult, ale cărei cărți nu le veți găsi la reduceri decât la târguri de carte, de aceea, vă îndemn să faceți o vizită standului său foarte frumos aflat tot pe primul inel de la nivelul intrării.

      

Când am ajuns noi miercuri, avea loc o lectură bilingvă engleză-română din cartea Mergem la vânătoare de urși de Michael Rosen, cu ilustrații de Helen Oxenbury, așa că am revenit joi pentru a poza decorul și a mă uita mai cu atenție la cărți.

Am recomandat și aici pe blog cărți publicate de ei, cărți de autori japonezi și nu numai, cărți de calitate. Este unul dintre puținele locuri în care am găsit o carte cu povești de Crăciun care, deși conținea multe povești cu animale, se încheia totuși cu scena Nașterii Domnului – Când vine Crăciunul? de Antonie Schneider, cu ilustrații de Maja Dusíková (30 lei). Îmi pare rău că nu am apucat să-i fac o poză, o puteți vedea aici. Căutați-o, merită!

Altă carte legată de Crăciun tot de la ei este Povestea primelor daruri de Crăciun de Axel Hambraeus, cu ilustrații de Agnes Keszeg (20 lei).

Tot aici găsiți seria despre familia Șoricel de Kazuo Iwamura pe care v-am recomandat-o și aici pe blog, la prețul de 20 de lei fiecare volum.

Ca să închei cu cărțile pentru copii, voi mai pomeni doar câteva: seria cărților despre compozitori de muzică clasică, scrise de Cristina Andone, cu ilustrații de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița și Thea Olteanu, apărute la Editura Nemi (Nemira), niște minunății de cărți – Enescu și hora razelor de soare, Bach și orga fermecată, Vivaldi și cele patru anotimpuri, Poveste muzicală de Crăciun (cu prețuri între 32-35 lei).

Două cărți pe care le veți găsi în două ediții diferite, la Editura Sophia (în imagini, 18 lei fiecare) și la Editura Casa Cărții (la care voi reveni), sunt Prințesa și goblinii și Prințesa și Curdie de George MacDonald, două cărți clasice în literatura de inspirație creștină.

 

Editura Humanitas are mai multe volume minunate, dar vă arăt doar două cărți foarte dragi mie, recomandate deja și aici pe blog, Micul prinț de Antoine de Saint-Exupery cu ilustrații de Mihail Coșulețu (27) și Val și Cetatea Sufletelor de Ana Alfianu (30 lei).

       

Și așa ajungem la cărțile pentru adulți pe care le găsiți tot la standul Editurii Humanitas:

20 de ani în Siberia de Anița Nandriș-Cudla (39 lei)

Luminile și umbrele sufletului de Petru Creția,

Cele mai frumoase povestiri din Biblie în traducerea din ebraică, aramaică și greaca veche de Monica Broșteanu și Francisca Băltăceanu (45 lei), Cele mai frumoase pagini de înțelepciune biblică, traduse din ebraică și greaca veche de aceleași două doamne (29 lei)

Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste de Andrei Pleșu (39 lei)

Cartea Filocaliilor – cele mai frumoase pagini (49 lei), Biblia după textul ebraic. Geneza (49 lei)

 

 

 

 

 

Confesiuni de Sfântul Augustin, ediție bilingvă (75 lei)

 

 

Dialoguri secrete de Ioana Pârvulescu (39 lei)

 

 

 

 

 

Două eseuri despre Paradis și o încheiere de Horia-Roman Patapievici, precum și muuulte alte noutăți.

 

 

 

 

 

O superbă carte-îndemn la lectură, Citește, te rog, citește! de Felicitas von Lovenberg, cu ilustrații de Cristiana Radu (39,90 lei) găsiți la Editura Baroque Books & Arts.

 

 

Două cărți care mi-au atras atenția la Editura Publica sunt Juniper, fetița născută prea devreme de Kelley și Thomas French (31 lei) și Tu, copilul tău și școala de Sir Ken Robinson și Lou Aronica (39 lei).

     

 

La Editura Trei găsiți un volum consistent dedicat Ierusalimului, de Simon Sebag Montefiore (55 lei), iar la Editura Polirom a apărut un volum-eveniment, Omul evanghelic – o explorare a comunităților protestante românești, coord. Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu (63 lei).

 

 

 

 

Și așa ajungem în mod firesc, la final, dar nu în ultimul rând, la standul Editurii Casa Cărții Oradea, care publică cărți despre viața creștină, scrise de autori creștini protestanți. Aici veți regăsi câteva dintre titlurile prezentate și în emisiunea Cartea e o viață, cum ar fi Căutându-l pe Allah, l-am găsit pe Isus de Nabeel Qureshi (31 lei) sau Reforma și întoarcerea la Evanghelie de Erwin W. Lutzer, un volum de referință cu o reducere de 30%, Introducere în studiul Vechiului Testament. Pentateuhul și cărțile istorice, ed. Silviu Tatu, dar și câteva noutăți, cum ar fi Trăirea după Biblie – știința și arta studiului Bibliei de Howard și William Hendricks sau Creșterea copiilor în era tehnologiei – copii sociabili într-o lume a ecranelor de Gary Chapman și Arlene Pellicane.

 

       

        

Pe durata Târgului au și o ofertă – cumpărați cărți în valoare de minim 150 de lei și primiți un voucher cadou de 15% reducere, ce poate fi folosit pe site-ul ecasacartii.ro între 15 noiembrie 2018 și 31 ianuarie 2019.

A ieșit un articol destul de lung, dar sper să vă fie de folos și să vă inspire în vizita voastră la Gaudeamus, pe care trebuie să o faceți, pentru că merită!

Și în finalul finalului, așa cum v-am promis, iată cu ce m-am întors eu după vizita de miercuri: multe cărți pentru copii, printre care și una frumoasă legată de Crăciun.

   

Copilul din cărți, Înțepenit, Cum să prinzi o stea, toate de Oliver Jeffers, recomandat des și aici pe blog, toate apărute la Editura Panda (27 lei, 16 lei, 18 lei, dacă îmi amintesc corect), Primăvara și Iarna de la Editura Univers Enciclopedic Junior (8 lei fiecare; merită să le vizitați standul, au reduceri de 50% la toate cărțile), Leul și pasărea de Marianne Dubuc (o superbitate de carte, Editura Panda, 20 lei), Pozna lui Jackie de Hiroyuki Aihara și Nami Adachi (Cartea Copiilor, 10 lei), Ela cea fără de cuvinte de Victoria Pătrașcu și Cristiana Radu (Cartea Copiilor, 20 lei), Păsările au aripi, copiii au cărți de Alain Serres, cu ilustrații de Lucille Placin (Cartea Copiilor, 20 lei), Micul nor de Eric Carle (Cartea Copiilor, 25 lei), Spărgătorul de nuci, teatru radiofonic după E.T. Hoffmann (Radio România, 17 lei, carte cu CD) și The Best Christmas Present in the World de Michael Morpurgo (Okian, 20 lei) și cărți cu abțibilduri de la Editura Girasol.

Voi reveni la Gaudeamus și vineri pentru o a treia și ultimă vizită, de data asta alături de soț și poate revin și cu o listă de cărți de știință sau alte domenii.

Voi ați ajuns deja la Gaudeamus? Plănuiți să mergeți în weekend? Aici aveți postarea cu evenimentele interesante care vor fi mai ales în weekend, așa că nu uitați să o verificați înainte.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s